Tezaurul pre-dacic de la Măriţei sau Merizei | Dragusanul.ro

Tezaurul pre-dacic de la Măriţei sau Merizei

 

În ciuda unor descoperiri accidentale, datorate inundaţiilor din verile anilor 1878 şi 1892, tezaurul pre-dacic de la Măriţei încă nu a fost descoperit, în ciuda eforturilor depuse de pionieri ai arheologiei în Bucovina, precum Josef Ritter von Gutter, Wilhelm Schmidt sau Carl Adolf Romstorfer. Interes, atunci, a existat, dar nu şi posibilităţi tehnice, iar tentativa profesorului sucevean Wilhelm Schmidt de a descoperi sursa pieselor de aur, aduse de aluviuni, pe dealul dinspre vest, unde exista un tumul, iar în preajma lui, morminte prăbuşite, vechi de peste două milenii, era cel puţin fantezistă, pentru că nu din morminte au fost desprinse aluviunile, cu tot cu piese de tezaur, ci de pe versanţi.

 

Ipoteza lui Romstorfer, conform căreia tezaurul ar trebui căutată pe albia superioară a pârâului Hatna, pe dealul dinspre Danila, nu este obligatorie, cum nu este obligatorie nici presupunerea lui despre o posibilă origine asiatică a tezaurului, chiar dacă aparent indic este şi numele pârâului, pentru că „Hatna este inscripţia de sub reprezentările lui Jina“[1], dar Hatna poate contrazice arianismul lui Max Muller, putând fi dus spre Sumer de către „capetele negre“, conduse de către Marele Păstor Enlil, Enlil însemnând „Fiul Muntelui“.

 

E drept, tezaure asemănătoare s-au găsit şi în pusta maghiară, la Bákod, lângă Kalocza, dar şi în apropiere de Curbura Carpaţilor, la Pietroasa, iar posibilitatea existenţei unui tezaur încă nedescoperit, dar şi mai spectaculos, pe coasta dealului „Zamezysz“ (Zamca?), de lângă Măriţei, este mare, în condiţiile în care tehnologiile moderne de căutare au pătruns chiar şi în rândurile cetăţenilor de fiecare zi ai României. Pârâul Hatna poate fi un reper şi nu, neapărat, o locaţie, pentru că, în 1876, se vorbea de două torente, nu despre un pârâu, care s-au format pe două dealuri din vecinătatea satului Măriţei, „de partea dreaptă sau de partea stângă“, şi au cărat aluviunile în albia pârâului Hatna, unde s-au găsit „o brățară masivă din aur, de formă primitivă, în formă de șarpe, și câteva fibule similare“.

 

Faptul că, în 1903, Romstorfer izbutise să localizeze pe dealul Dănilei locul în care se găsite bijuteria pe care el o cumpărase pentru Muzeul Ţării din Cernăuţi nu înseamnă că doar acest deal, imposibil de cercetat pe atunci, poate ascunde comori străvechi bănuite, în condiţiile în care, pe platoul dintre Siret şi Suceava s-au tot ivit, doar din întâmplare, şi alte mărturii, precum mormântul uriaşilor din Dealul Iancului, de lângă Grăniceşti. Romstorfer intenţiona să realizeze o hartă arheologică a Bucovinei (am să o caut, să văd dacă a tipărit-o), de care arheologii şi căutătorii de comori (în care îmi pun mai multe speranţe, deşi descoperirile lor distrug, pentru totdeauna, vestigii mărturisitoare) ar trebui să ţină cont. Nu neapărat pentru a o urma, ci pentru a încerca să desluşească în ea arealul locuirii pre-dacice, caracterizată, printre altele, de cele două mari evenimente echinocţiale, care despart vara de iarnă: intrarea şi ieşirea Şarpelui (îngheţului) în/din pământ, cu reliefări artistico-totemice atât de impresionante, în cadrul omagierii Constelaţiei Dragonului (şarpele), care arată, cu „capul“ triunghiular al celor trei stele, Nordul, deci originea îngheţului.

 

Gara Hatna

 

Mărturii despre descoperirile de la Măriţei

 

,,Corespondentul W. Schmidt raportează asupra satului Măriţei din Bucovina. Cătunul Măriţei formează un loc ciudat, lângă prima stație, Hatna, a căii ferate Lemberg-Cernăuți-Suceava, înfipt între dealuri și mărginit de un torent cu același nume cu Hatna. Descoperirile bogate în aur au atras atenția generală cu atât mai mult asupra acestei așezări, întrucât se știa că mulți țărani au vândut bucată cu bucată bogăţiile aruncate în poala lor prin voia coincidenței capricioase, unor pânditori ai profitului, care aşa au ajuns la prosperitate. Chiar și anchetele oficiale s-au dovedit a fi lipsite de rezultate, în confruntarea cu istețimea vicleană a căutătorului, vânzătorului și a cumpărătorului, până în 1878, când, în cele din urmă, anumite piste, care au fost urmărite, au condus la faptul că, după o puternică rupere de nori, din iulie, torentele care s-au năpustit în Măreţia au scos, din nou, la iveală diverse obiecte de aur, pe care le-au cules ţăranii şi le-au păstrat în secret, până ce le-au vândut, pentru o sumă derizorie, unui comerciant rătăcitor. După finalizarea anchetei, căutătorii și cumpărătorul au fost aduși, împreună cu obiectele găsite, la Căpitănia districtului, pentru cercetare.

 

Au fost înregistrate o brățară masivă din aur, de formă primitivă, în formă de șarpe, și câteva fibule similare. Toate piesele au arătat urme regretabile de frecare cu rocile torentului, deasupra cărora amețitorul curent de apă le-a determinat să se rostogolească. De asemenea, cu această ocazie, a ieșit la iveală un molar al unui Ursus primogenius. Căpitanul de atunci districtului, Anton Heschmann, s-a simțit obligat să meargă cu o comisie la fața locului, în Măreţei, pentru a putea determina proveniența descoperirilor, cercetând cu atenție terenul.

 

Corespondentul Schmidt a fost chemat în această comisie și a urmat cursul torentului, în amonte, pentru a descoperi semne de orientare. Deși a pătruns până la sursă, nu a văzut nimic semnificativ și se poate presupune, cu toată certitudinea, că astfel de aur găsește doar în cursul abundenţei de apă, torentele formându-se, la o distanță considerabilă, de partea dreaptă sau de partea stângă, și probabil că puhoiul realizează spălarea obiectelor și îndepărtarea pământului, de îndată ce valul sălbatic a atins o înălțime suficientă pentru a lăsa curentul să se învolbureze și să sape şi peste locul în care se află obiecte de valoare. Sătenii care au găsit aceste obiecte l-au asigurat că nu au habar de unde provin toate aceste comori.

 

Pe de altă parte, a fost fericit că a făcut o altă descoperire. În timp ce cobora, se uită în jurul zonei, văzând o înălțare spre vest, precipitată, dar ușor înclinată spre vest, de aproximativ douăzeci de metri, al cărei vârf era încununat de un fag bătrân. Când a ajuns în vârf, a observat, de departe, ceea ce doar ochii pricepuți pot vedea, niște denivelări discrete, care pot dezvălui, în orice moment, vremuri pline de viață. Tumulul era aproape în mijlocul platoului, în timp ce în jurul lui se aflau morminte scufundate. În ciuda înserării tot mai pronunţate, căpitanul de district și ceilalţi au urcat pe deal, iar Schmidt le-a arătat spre descoperirea sa; ascultându-l cu neîncredere, ei au răscolit în locurile arătate de el şi au scos la iveală, deocamdată, o secțiune transversală, care l-a încredinţat pe Schmidt despre corectitudinea presupunerii sale, apoi au aflat alte trei astfel de locuri de odihnă, în care se aflau resturi calcinate de coloană vertebrală. Unii au propus adunarea rămăşiţelor, astfel încât să se poată face o înmormântarea creştină a acestor rămășițe umane descoperite din întâmplare. Câțiva medici, prezenţi acolo, au explicat că, pentru a intra în această stare de calcifiere, scheletele umane trebuie să fi stat în pământ cel puțin două mii de ani, ceea ce a dus la decizia ca, în viitorul apropiat, după obținerea permisiunii, de la proprietarul moşiei, baronul Johann Kapri, să se caute cu atenție şi să se săpe pentru a descoperi tumulul. Problemele referitoare la costuri au amânat executarea acestei decizii.

 

De atunci, nu s-au mai făcut raportări ale altor descoperiri de aur în zona Măriţei, dar acest lucru nu înseamnă că astfel de descoperiri ar fi fost făcute și până acum, comorile rămânând ascunse, pentru presupusul avantaj al căutătorului“[2].

 

Bijuteriile din aur de la Măriţei. La fel ca în anuarul din 1893, pagina 70, descris și ilustrat, pe care Muzeul Ţării Bucovinei îl editează, datorită intervenției binevoitoare a membrului său, domnul adjunct cezaro-crăiesc pentru construcţii A. Issecescul, domnul Dr. med. M. Much scrie, în „Anunțurile societății antropologice” 1894, pagina 28: „Conservatorul Romstorfer a raportat Comisiei Centrale cezaro-crăieşti despre descoperirea unor bijuterii din aur, la Măriţei, în Bucovina, descoperire în care obiectele din aur au ieșit singure la lumină. Ceea ce este remarcabil, în legătură cu aceste bijuterii, este realizarea tehnică a ornamentelor, care constă din pietre preţioase inserate în monturi, amintind de tezaurul din aur găsit în pusta maghiară, la Bákod, lângă Kalocza, și de faimoasa descoperire de la Pietroasa, în România“[3].

 

 

Bijuteriile de aur de la Măreţei, în Bucovina. În volumul al 8-lea al comunicărilor Comisiei Centrale cezaro-crăieşti (în 1882), Conservatorul din Siret von Gutter, acum decedat, a raport despre o descoperire de aur făcută la Hatna. În acest an (începutul lunii iunie 1892), alte piese din aur au fost găsite în acea zonă, după cum a semnalat corespondentul W. Schmidt din Suceava (sub nr. 50, din Mittheilungen, 1892). Este vorba despre o piesă, cu valoarea aproximativă a aurului pur, de 50 florini, și de o alta, cu valoarea aurului pur de aproximativ 10 florini. Acestea au fost deja depozitate la Muzeul de Stat din Bucovina, urmând să fie păstrate în țară, în timp ce, în mod obișnuit, alte descoperiri arheologice de monede etc., în special din zona Suceava, trec, prin intermediari, către comercianți, la Jaşi și la București.

 

De la Siret, se întinde, spre sud, un podiș înalt, care se îndreaptă spre Suceava, fiind în mare parte împădurit şi sfâșiat de râurile adânci ale dealurilor. Cea mai semnificativă ruptură a terenului este formată de pârâul Hatna sau Măriţei, care curge, din podișul înalt, și este orientat spre sud, iar pe ambele maluri, în aval, se află localităţile înşirate Măriţei și Hatna, aceasta din urmă pe partea stângă. În cursul mijlociu al pârâului, chiar deasupra satului Măriţei, pe malul înalt opus, se află dealul Zamezysz, al cărui nume indică o fostă tabără de pământ și pe care, potrivit inginerului A. Issecescul, se observă urme de morminte arse.

 

În acest caz, după o inundație, cele două bijuterii din aur, înfățișate la scară completă în Fig. I, au fost găsite întâmplător printre aluviunile aduse la Măriţei, fiind aflate, printre ele, de câţiva ţărani.

 

Cea mai mare dintre piese este un inel masiv, împodobit cu un ornament, de care sunt atârnate trei inele mobile, realizate tot din aur, fiecare fiind acoperit cu ornamente, atașate prin monturi, dar ciocănite, pe partea inferioară, pentru a forma un cârlig, la o distanță de 1,5 mm sub ornament. Este incontestabil faptul că materialul a fost împins în acest spațiu intermediar, din care bijuteria – formând probabil jumătatea unui fermoar – a fost fixată cu cele nouă nituri aurii, care sunt vizibile în desen, prin bucle forjate.

 

A doua bijuterie, de asemenea forjată în aur masiv și împodobită cu pietre preţioase şi perle (piesa din mijloc, în formă de buton) are, pe partea inferioară, o tăietură, de care este prinsă o sârmă de aur rotundă, lipită în mijlocul plăcii de bază, în jos atingând lungimea de 5 mm, iar ferecătura de argint gros fiind de 2 mm. Obiectele decorative descrise sunt destul de similare, prin caracter și execuție, cu cele de origine orientală. / Romstorfer“[4].

 

Romstorfer: În 1893, la Măreţei, nu departe de Suceava, a fost găsit și cumpărat pentru Muzeul de Stat din Bucovina un ornat de aur garnisit, pe care prof. Alois Riegl l-a descris ca provenind din secolul al V-lea, al VII-lea. O piesă similară a fost găsită, în același loc, în 1902, pe care am cumpărat-o pentru Muzeul Ţării din Cernăuţi. Anul acesta, am făcutcercetări la fața locului și am reușit să aflu locaţia exactă a ultimului obiect menționat, în dealul dinspre Danila, pe un teren alunecos şi accidentat de rupturi. Săpături sistematice sunt greu de plănuit; descoperirile au fost, întotdeauna, după un potop puternic de ploaie, care sapă baza malurilor abrupte și aduce parțial prăbușiri“[5].

 

Podul, peste Suceava, de la Dărmăneşti

 

[1] Annual Report of the Mysore Archaeological, Bangalore 1919, p. 21

[2] Romstorfer, Carl A., 1891. Volumul 17. Nota 104, pagina 123 (Măriţei), Aus „Mittheilungen der k. k. Central-Commission, în Maximovici, E.; Mikulicz, A.; Polek, Dr. J; Romstorfer, C. A.; Jahrbuch des Bucowiner Landes-Museum / 1893,Czernowitz 1893, pp. 65. 66

[3] Romstorfer, Carl A, Aus „Mittheilungen der k. k. Central-Commission, în Maximovici, E.; Mikulicz, A.; Polek, Dr. J; Romstorfer, C. A.; Jahrbuch des Bucowiner Landes-Museum / 1894, Czernowitz 1894, p. 121

[4] Mitteilungen der k. k. Central Commission, XIX Jahrgang, Wien 1893, pp. 65, 66

[5] Mitteilungen der Antropologischen Gesellschaft, XXXIV Band, Wien 1904, p. 56


Comments are closed