Societatea Artiştilor şi Amicilor Artelor Plastice | Dragusanul.ro

Societatea Artiştilor şi Amicilor Artelor Plastice

 

„Duminică 31 Ianuarie 1932:

 

În Cernăuţi are loc constituirea Societăţii artiştilor şi amicilor artelor plastice

 

(Calendarul „Glasul Bucovinei” 1933, pg. 81).

 

Ştirea, singura ştire exactă, confirmată, de altfel, şi de Mircea Streinul, doar de Mircea Streinul, a apărut la rubrica „Cronica întâmplărilor mai însemnate / de la 1 Decembrie 1931 la 30 Octombrie 1932”, fără alte amănunte, dar parcă pentru a mai stăvili entuziasmul exagerat al manifestărilor monden-plastice din anul respectiv, deşi mondenitatea cernăuţeană era asigurată de personalităţi culturale de primă mână, din moment ce primar al capitalei Bucovinei era Dimitrie Marmeliuc (1886-1970), istoric literar, folclorist, publicist, decorat, pentru sângele vărsat la Oituz, de însuşi Regele, cu „Coroana României”, iar viceprimar era profesorul universitar Petru Luţa, unul dintre marii „amici ai artelor plastice din Bucovina”

 

Pictorii bucovineni se constituiseră, practic, într-o grupare artistică cu ocazia expoziţiei de toamnă din 1931, când Eugen Pohonţu, pe atunci singurul critic de artă al Bucovinei, relansase, cu şi mai multă persuasiune, ideea necesităţii constituirii unei societăţi profesionale a artiştilor plastici, idee întrezărită, după cum susţine Mircea Streinul, încă din 1927, cu ocazia expoziţiei lui Radu Giurgiuveanu şi a lui Paul Verona. Pohonţu a dat imboldul necesar pentru ca, în 31 ianuarie 1932, Societatea Artiştilor şi Amicilor Artelor Plastice din Bucovina să devină o realitate, iar datorită acestui imbold a şi fost considerat drept primul preşedinte al societăţii, al doilea fiind, din 31 ianuarie 1932, până în 31 ianuarie 1933, pictorul Paul Verona, stabilindu-se, astfel, o tradiţie a unei preşedinţii de un singur an, într-o alternanţă amic-artist, probată şi în 1935, când preşedinte al Societăţii era „amicul artelor plastice din Bucovina” Petre Luţa, pe atunci viceprimar al Cernăuţilor.

 

Sugestia şi realitatea „amicului” determina avantaje pentru breasla pictorilor (sculptori erau puţini), pentru că „amicii” se iveau din rândurile colecţionarilor de artă, din cele ale politicienilor cu putere de decizie sau ale conducătorilor de instituţii publice, toţi dispuşi şi capabili să cumpere operele expuse prin expoziţii, să promoveze artele plastice şi să sprijine breasla creatoare cu spaţii expoziţionale noi şi cu ateliere. În acest fel, artele plastice bucovinene devin o problemă şi o mândrie a tuturor, cu beneficii pentru artă lesne de întrezărit.

 

 

Istoria artelor plastice bucovinene, bazată, din păcate, doar pe preluări de date, multe dintre acestea voit falsificate, încadrează, temporal, SAAAPB între anii 1931-1934, deşi Societatea a funcţionat până la prima ocupaţie rusească, cea din 1940, dovadă fiind şi mărturia lui Petre Luţa, reprodusă, în paginile care urmează, de Traian Chelariu, dar şi mărturia lui Mircea Streinul, care vizează anii 1938-1939, deşi, după 1935, arta plastică devine, adesea, un pretext pentru evenimente mondene sau electorale, cum s-a întâmplat în 1937, când, în pregătirea alegerilor din 20 decembrie („Votaţi stâlpul încrederii, omul de care se razimă ziua de mâine a ţării: I”), s-au derulat, sub pretextul „serbărilor jubiliare ale Societăţii pentru Cultura şi Literatura Română în Bucovina, care împlineşte 75 ani de existenţă”, o puzderie de manifestări menite să vizualizeze doar politicieni cernăuţeni, inclusiv vernisajul unei expoziţii, cu tablouri din patrimoniul SCLRB şi ale unor pictori ai vremii, „în sala festivă se află galeria tablourilor, care trece drept cea mai bogată colecţie de tablouri din Cernăuţi. Putem admira aici picturi de Grigorescu, Luchian, Bucevschi, Maximovici; iar dintre pictorii contimporani, Lowendal, Constantinovici-Hein, Troteanu, Tarasov etc.” („Glasul Bucovinei”, nr. 5178, 20 octombrie 1937, pg. 2).

 

Şi tot istoria partizană a artelor bucovinene îl insinuează pe George Lowendal drept iniţiator al societăţii („În1931 înfiinţează prima societate a artiştilor plastici din Bucovina numită Prietenii Artei”), deşi inconfundabilul pictor bucovinean, mereu agitat în trudnică şi frământată căutare de sine, nu prea avea timp şi nici dispoziţie pentru astfel de „socializări”; ca să nu mai vorbim de faptul că societatea nu se numea „Prietenii Artei”, ci Societatea Artiştilor şi Amicilor Artelor Plastice din Bucovina, dar fără să se excludă, prin această denumire, şi o restrângere a titulaturii, în limbajul de fiecare zi, la „Prietenii Artei”.

 

În epocă, a funcţionat o neîntreruptă zâzanie, care l-a îmbrâncit la agresivităţi chiar şi pe Mircea Streinul („Acuma, ceva cu privire la mănăstirile din Bucovina. Adevăratul lor descoperitor n-a fost Loewendal, ci Zagorodnicov, căci primul n-a prins nimic din fiorul lor mistic, ci s-a limitat la o redare realistă. Zagorodnicov, însă, a ştiut să redea tot patosul bizantin şi transfigurarea serafică a obiectului din freşce”), de care va trebui să ne detaşăm, adăpostindu-i în memorie, unul lângă celălalt, pe toţi pictorii şi sculptorii Bucovinei, pentru că toţi ne aparţin şi tuturor le suntem datori cu recunoştinţă şi cu un Muzeu al Artelor Plastice Bucovinene.

 

Mişcarea artistică din Bucovina, în partea ei sublimă, cea a expunerii şi cunoaşterii operelor, a fost descrisă, pe fondul acelei zâzanii, de condeie măiestre, pentru un public din ce în ce mai numeros şi mai educat, capabil să se integreze, să devină parte dinamică a mişcării şi, indirect, dar motivant, a desăvârşirii actului creator. Din păcate, mărturiile care ne-au mai rămas sunt puţine, dar suficient de complexe şi de exhaustive pentru a ne îngădui, ba chiar determina un început de cunoaştere a temeliilor creaţiei bucovinene.

 

 

După 87 de ani, un grup de pictori suceveni, din grupul „Domino”, au organizat o expoziţie în memoria lui Tiberiu Cosovan, căruia, în noaptea trecută, i s-a alăturat pe potecile veşniciei şi George Ostafi-OST, pictor de un modernism aparte, caricaturist şi un remarcabil slujitor al culturii, pe care ieri l-aţi putut întâlni la evenimentul lansării cărţii „Din culisele sufletului”, de Sofia Vicoveanca.

 

Ceva din întâmplările ultimelor zile m-a făcut să mă simt sleit de oboseală, aşa că, după un minut de reculegere în memoria lui Tiberiu Cosovan şi a lui George Ostafi-OST, m-am grăbit să-i înmânez diploma de „Senior al Artelor Plastice Bucovinene” lui Iosif Csukat, apoi l-am lăsat pe el să coordoneze manifestarea, eu retrăgându-mă în public. Un public dens, cu nume importante ale culturii sucevene contemporane (istoricul şi arheologul Ioan Mareş, istoricul Gabriel Cărăbuş, trompetistul Constantin Mândrişteanu şi zicălaşul Răzvan Mitoceanu, caricaturiştii Viorel Corodescu-COV şi BOA, umoristul Constantin Horbovanu – membru al juriului, împreună cu BOA, pictorul Ioan Bodnar şi aşa mai departe).

 

În faţa publicului, Iosif Csukat, Iulian Dziubinski, Constantin Ungureanu-BOX, Vasile Anghel Siminiuc, Radu Bercea, Toader Ignătescu – deci, Grupul „Domino”, plus Alexandru I. Cozaciuc-Hogea, cu monografia satului Vornicenii Mari, pe care o lansa şi la Suceava. Fără îndoială, prin operă plastică, prin noi, toţi prietenii lui, şi, mai ales, prin admirabila lui tovarăşă de viaţă, Doamna Rodica, şi Tiberiu Cosovan era acolo, ba urmează să se întoarcă în biroul pe care l-am împărţit împreună, vreme de câţiva ani, pentru că Iosif Csukat a dăruit tabloul „Pictorul” Centrului Cultural „Bucovina”.

 

 

Trebuie să mărturisesc faptul că, din pricina oboselii, nu am prea auzit ce s-a spus, nici în faţa tablourilor, nici în preajma mea imediată. Dar am simţit ceva bun, luminos şi proaspăt în jur, ceva care ţine de cele înfăţişări zilnice ale Dumnezeirii, identificate de Mircea Streinul drept Poezie, Pictură şi Muzică. Sfârşit.

 

 


Comments are closed