şi să mă prind şi eu în horă! | Dragusanul.ro

şi să mă prind şi eu în horă!

*

atâtea stele-ntind spre lume

aceleaşi strune de viori

vestind doar cosmice ninsori

şi caii care trec în spume

prin carnea mea mereu supusă

acelor care o-nspăimântă,

căci e o pasăre răpusă,

n-aude stelele cum cântă,

*

cândva le auzeau străbunii,

dar au plecat s-aprindă focuri

şi să frământe nişte jocuri

împrăştiind pe cer tăciunii

deasupra lor să lumineze

şi-n noi să-ntunece ocară

căci, adormind pe metereze,

nu mai ieşim în primăvară

*

să-ncingem brâul – închinare

pământului care ne naşte,

ci numai beznei ce ne paşte

înfricoşând cu-nfricoşare

şi strunele viorii sfinte

atârnă luminos, dar mute,

muţenia şi în cuvinte

tăişul ucigaş şi-ascute

*

încât mă dor printre surzenii

cântările ce dau năvală

să-mi ceară mie socoteală

în clipa cosmicei vecernii

de ce n-aud când stele clare

deasupra lumilor revarsă

aceleaşi lacrime amare

pe care-ai mei în cer le varsă

*

şi tac şi nu-s decât tăcere,

deşi zăresc deasupra dansul

îndepărtându-se-n balansul

desprinderii de efemere

şi-i prea târziu când strig spre cer

cu vocea altuia sonoră:

staţi, doar să scap de efemer

şi să mă prind şi eu în horă!


Comments are closed