Publicitatea judeţului, şpagă pentru clanul Beldiman

Înainte de a deveni ţinta şpăgarilor de publicitate

Lucrurile sunt clare: vreo zece miliarde din banii pentru publicitate ai Consiliului Judeţean Suceava, ai Primăriei Suceava şi ai Direcţiei Silvice Suceava se toacă, datorită trucării caietelor de sarcini, dosarelor cu falsuri în declaraţii, anume acceptate la licitaţii, şi traficului de influenţă, în nişte mizerii media imorale, dar care nu existau, la data câştigării licitaţiilor, adică pseudo-ziarul şi pseudo-televiziunea clanului Beldiman, la care au fost năimiţi rataţii rataţi ai sucevei, în frunte cu covaşa proaspăt desprinsă de pe fundul falimentar al lui Băişanu şi încăpuşată pe fundul lui Beldiman-soţul. Eu atât am acuzat şi voi acuza până la capăt: furtul de bani publici, prin licitaţii false de atribuiri de publicitate.

Ei, şi dacă am spus că se fură, atât mi-a trebuit. Între rataţii lor, se află şi o epavă bucureşteană, un gigea-ghincea care îşi închipuie că tare mă mai umileşte, dacă îmi menţionează numele cu care m-am născut, Ion Gâză, în locul sau ataşat de numele pe care mi l-am durat, Ion Drăguşanul. Habar nu are gigea-ghincea că străbunii aceia ai mei, răzeşi şi călăraşi de Coţmani, înseamnă rădăcina cu care mă mândresc, unul dintre ei numindu-se, ca şi mine, Ion Gâză:

Strămoşul cu al cărui nume m-am născut – nr. 21 în recensământul lui Rumeanţev

În bicisnicia lor, beldiman-ghincea-covaşă se intervievează reciproc şi spun ce om rău, ce decăzut, ce duşman al democraţiei şi al culturii aş fi eu, deşi nu-s decât duşmanul furturilor şi al prostiei. Iau declaraţii şi de la covaşi parcă şi mai măruntaci (nu cred că sistemul de măsură al prostiei poate admite şi submultipli la covaşă), iar aceştia, cu o superioritate de suficienţi mâncaţi de soare, se umflă în piele mai dihai decât broscoiul din fabulă, încât mă uit la ei ca la nişte adevăraţi goliaţi ai scrisului contemporan, aşteptând să mi se răstoarne în creştet şi să mă strivească operele lor. Ba mai au şi insolenţa de a-mi verifica, clipă cu clipă, activitatea mea de bugetar, iar ştăbuleţii Centrului Cultural “Bucovina”, în loc să le dea netrebnicilor câte un şut în posterioare, pentru că n-au fost zăriţi, măcar o singură dată în istorie, pe la o activitate culturală, tremură în izmene, de parcă eu m-aş fi năruit precum un castel de nisip, iar deasupra mea dănţuiesc biruitoare covaşele şi ghincele prostiei ereditare.

În treacăt fie spus, nici dacă aş fi o beldiman, un ghincea sau o covaşă, tot nu pot fi dat afară din slujirea culturii, măcar în următorii doi ani, pentru că sunt liderul sindicatului VOX, cu recentă activitate de apărare de drepturi salariale în injustiţia suceveană. Iar până actunci, vine DNA şi vă saltă, buclucaşilor!

Fără îndoială, sunt un om plin de păcate. Dar, în comparaţie cu beldimanii, ghincii şi covaşele, înger sunt, nu alta. Ca să nu mai vorbesc de faptul că las după mine o operă, că, indiferent de păcatele mele omeneşti, cărţile mele rămân drept repere şi, uneori, drept ultime mărturii ale memoriei bucovinene. Viitorul, dacă va mai avea curiozităţi, va fi obligat să-mi treacă des pragul casei, indiferent că o vor sau nu beldimanii, cu covaşele lor pupătoare de vremelnice fonduri şi funduri.

Niciodată nu mi-a trecut prin cap să adun mărturii “de bine” despre mine, pentru că s-a scris mult şi elogios despre cam tot ceea ce am făcut în ultimii 15 ani. Cum nu am obiceiul să dau autografe, nici nu cer, dar asta nu înseamnă că nu am primit o puzderie de cărţi cu autografe. Problema este că, în căutarea de cărţi în propria mea bibliotecă, întâmpin greutăţi la fel de mari ca şi covaşă: el că nu are niciuna, eu că nu ştiu unde anume pot găsi exemplarul care îmi trebuie.

Fără îndoiala, nu sunt chiar atât de demn de respect şi preţuire, precum în autografe (reproduse în ordinea alfabetică a prenumelor). Dar am trăit, trăiesc, iar asta chiar contează.