Povestea aşezărilor bucovinene (revăzută): Sadagura | Dragusanul.ro

Povestea aşezărilor bucovinene (revăzută): Sadagura

 

 

 

SADAGURA. Înfiinţat, în 1772, pe moşia satului Rohozna, când „toţi dregătorii ţinuturilor” au făcut „publicaţie în ţinutul său şi pre la toate zilele de tărgu cum că moşiia Rohozna este să se facă tărgu cu nume de Sadagura, după tălmăcire numelui lui baron Gardinbergu, căci Gandinbergu tălmăcindu-se pe limba rosască va să zică Sadagura” (deci, „Grădina Muntelui”), târguşorul din start evreiesc are un document de întemeiere, datat în 15 noiembrie 1796, o jalobă semnată de Nicolae Roset logofăt, de Lascarache Roset visternic, de Constantin Balş vornic, de Constantin Grecu vornic şi de Iordachi Balş, în care se istoriseşte că, „la anul 1771, în vremea celuialaltu războiu, preînalt feldmareşal Grof Rumenţov prin ordin au poruncit Divanului de atunce ca să caute un loc pentru facere banilor de aramă, fiind rănduit asupra facerii acestor bani un baron Gardinbergu… s-au trimis prin înadins şi oameni a lui baron Gardinbergu pe la fiişticare ţinut, căci oamenii aciia era poronciţi ca să aleagă locul pentru facerea banilor… (şi) au aflat loc, între Prut şi între Nistru, la moşiea Rogozna… Deci Divanul… poronci la 1772… cum că la moşiia Rogozna… este să să facă târgu, cu nume de Sadagura, după tălmăcire numelui lui baron Gardinbergu… şi ori cine va voi să margă să lăcuiască pe numita de sus moşie, la care s-au dat voe a să aduna tărgu, este volnic a-ş face casă, dugheană, crâcimă şi orice altă va voi pentru alăşverişul său, învoindu-să cu stăpânul moşii, după cum să va putea aşeza cu aşezare statornică, ca să fie volnic a vinde orice fel marfi şi orice fel de băutură, atăta partea creştinească, căt şi partea jidovească”.

 

1774: În 1774, Sadagura avea 150 familii, în 1775, 1 popă şi 179 ţărani, printre care agricultorii evrei Greif, Runes, Fischbach, Rubel, Grauer şi Lande, iar în 1784, 113 familii.

 

1786: „Pentru a diminua numărul evreilor și a-i alunga, treptat, din Bucovina, generalul Enzenberg nu a găsit alte mijloace viabile, decât să le demonstreze, cât mai sus, ce prevăd legile.Administrației de stat trebuie să fie atentă ca evreii să nu aibă posibilitatea de a rambursa majorarea impozitului impus de către alți rezidenți ai districtului. Generalul Enzenberg a stabilit, şi pentru evrei, următoarele reguli: / a). Dacă o familie evreiască obţine venituri necinstite, prin confiscarea acestor şi împărţirea banilor în acest mod: o treime denunțătorului, o treime bisericii catolice și o treime aerariului. / b). Evreilor li se va interzice, pentru totdeauna, să ia sate întregi în arendă, pentru a se preveni  ca locuitorii creștini să devină supușii lor. / c). Evreilor nu a li se permite să comercializeze pâinea, dulciurile și alte produse de panificaţie, deoarece acestea sunt alimente obișnuit și le tratează în mod fraudulos. / d). Evreilor li se interzice folosirea slujnicelor creştine, sub pedeapa unei amenzi de 20 florini, şi li se permite să folosească femei sub 40 de ani, în zilele de Sabat. / e). Totuși, pentru că trebuie să-şi achiziționeze prestaţiile, ei pot găsi taverne pentru a vinde vin, bere, alcool, astfel ca, în viitor, să se poată arenda; să păstrezi și băcăniile, și comerţul cu vite și să plătească, în conformitate cu secțiunea 8, 15 procente din câştig. / f). Principalele autorităţi din Cernăuţi li se vor supune şi cahalii din Suceava, Siret, Sadagura și Vijniţa, deşi mențin un judecător al evreilor, iar împreună cu rabinul și meseriaş evreu prezintă facturile către administrația de stat, pentru inspecție. / g). Toate contractele, notele, testamentele etc. Vor fi invalidate, dacă nu vor fi confirmate de biroul de stat. / h). Evreilor cerșetori nu trebuie să li se permită accesul în nici un loc, ei fiind pedepsiţi cu amenzi de 3 ducați, care trebuie să fie plătiți de cei la care se află evreul. Evreii străni, pe de altă parte, trebuie să utilizeze autorizaţii de la administrație, după care să plătească, în fiecare zi, câte 30 kr. Fără autorizaţie, oricine va plăti câte un ducat pentru o zi. Pentru evreii care se află aici din 1769, urmează: / 1). Delegaţii unei comisii vor cerceta fiecare familie evreiască, pentru a vedea dacă s-au așezat înainte de ocupaţia rusească sau dacă au intrat în țară odată cu ruşii. Dacă familia care a venit este bogată și desfășoară un comerț atractiv, poate rămâne și va primi o scrisoare de protecție de la biroul funciar. Numărul de evrei noi, care ar putea rămâne în acest mod, nu trebuie să treacă de 12 familii. / 2). În ceea ce privește micul comerț cu făină, legumele etc., acesta poate fi practicatdoar de către vechii evrei, câţi vor fi necesari, dar maxim în jur de 16 la număr. / 3). Acei evrei care, în 1776 și 1777, au dobândit sau au construit case înainte de interdicția construcţiilor sau au inițiat contracte cu comunităților satului, au acționat, în consecință, împotriva legii și statul le oferă un termen de 3 luni pentru a-şi vinde bunurile respective. / 4). Satele aflate în arendă nu pot fi arendate altor evrei, ci doar creștinilor sau returnate proprietarului. / 5). Evreii, pe de altă parte, care au început să vândă în cârciume sau tarabe luate în arendă, cu contracte şi plăţi în avans pe câțiva ani, pot lăsa această arendă evreilor rămași, pentru o perioadă contractuală limitată, dacă nu altora. / 6). Pentru ca evreii bucovineni să poată fi recunoscuți de toată lumea și diferenţiaţi de cei care se strecoară în ţară, ei ar trebui obligată să poarte o bandă, largă de două degete, în jurul pălăriei sau a cuşmei. În măsura în care altcineva folosește acest simbol, el ar trebui să lucreze, în folosul comunităţii, timp de 12 luni sau să plătească o amendă de 10 ducați“[1].

 

1788: Contele Feodor Karacsay de Valyesaka, participant, în 1788-1791, la asediul Hotinului şi la marile bătălii de pe teritoriul Moldovei, bun cunoscător al fiecărei regiuni moldoveneşti, menţionează Sadagura în contextul drumurilor „1). De la Cernăuţi şi partea austriacă a Moldovei, la cetatea Hotin, 5 mile. De la Cernăuţi, peste Sadagura, la satul Rarancea. De aici, duc două drumuri la satul Şirăuţi (în raiaua Hotinului), unde se împreună din nou; unul duce prin Răchitna şi Săncăuţi, altul prin Toporăuţi (încă tot în Bucovina) şi următoarele localităţi din raia: Colincăuţi, Grozinţi, Şilăuţi, Mălinţi, Clişcăuţi şi Zaroşeni. De la Şirăuţi, duce acest drum, prin Necăbăuţi, pe la creasta unui deal, la Hotin; primul este mai scurt, dar mai rău. / 2). De la Cernăuţi, la Mohilan, în Rusia; drumul acesta duce, prin Sadagura, la Boian; aici se afla vama austriacă şi carantina. De la Boian, la Noua Suliţă, primul – sat moldovenesc, al doilea – rusesc, şi, de aici, pe malul stâng al Prutului, prin localităţile Tărăsăuţi, Vancicăuţi, Coşuleni şi Zălucia, la Podu Lipcani; apoi, prin Glina, Bilavăţ, pe la târgul Bricani, prin satele Tribăşiţi, Corestăuţi, Hodorăuţi, Ocniţa, Lipnic, Gârbova şi Otaci, unde se trece Nistrul, pe un pod, duce un drum bun la Mohilău”[2].

 

1800: În 3 septembrie 1800, băneasa Paraschiva Sturza da în arendă armenilor Iacob şi Axenti Şimonovici „a treia parte din tot hotarul Rohoznei, care se numeşte cu nume nou, Sadagura”.

 

 

1841: În 1841, „Sadagura are o mare comunitate israelită. Firea, portul şi traiul Evreilor din acest oraş se aseamănă cu a celor din Galiţia, nu avem, dar, nimic de adăugat asupra acestor puncte; atâta numai că Sadagura a devenit mai remarcabilă de când cunoscutul ţadic (rabin taumaturg) din Risan, reb Isrulke, şi-a fixat acolo credinţa, în urma izgonirii sale din Rusia. Traiul său particular şi pompos, mai mult princiar decât rabinic, curtea sa chasidică şi suita sa numeroasă, care-l ascultă orbeşte, i-au prilejuit lui şi la ai săi, din Rusia, cele mai nenorocite urmări, pe care nu le expun aici, din cauza mulţimii lor. Să sperăm că va duce alt trai, pe teritoriul austriac. / Alegerea acestui târg a fost, de altminteri, fericită. Neguţătorii de vite, mai toţi din Basarabia învecinată, nu vor lipsi, desigur, să se pună în bună înţelegere cu rebe, când vor veni acolo, cu tovarăşii lor patrupezi, atât spre a obţine un iarmaroc bănos, cât şi spre a-i arăta mulţumirea materială, în urma unor treburi bune, făcute la iarmaroc. Dar şi oraşul a câştigat mult, prin această alegere, căci afluenţa enormă a oamenilor, care peregrinează spre acest oraş, trage după sine o consumaţie mai mare de produse de hrană şi, prin urmare, un schimb mai mare de bani. Mai presus de toate, va lua un avânt rachiul, apa vie spirituală, care constituie principiul vivificător, din al oricărei aglomerări chasidice; el va însufleţi foarte viaţa cârciumarilor din Sadagura, va spori veniturile boiereşti, acele ale rachierilor, velniţelor şi ale tuturor neguţătorilor de rachiu din împrejurime (Consumaţia cea mare de rachiu, care este în conexiune cu petrecerea unui ţadic în orice localitate, face ca moşierii creştini să-şi pună, foarte des, toată influenţa în joc, spre a obţine ca un ţadic să-şi stabilească cvartirul în târguşorul lor, tot aşa cum ar insista pentru stabilirea unei garnizoane. Ba îl ocrotesc pe el şi pe chasidimii lui, făgăduindu-i să-l apere la orice ocazie. De aici, se vede izvorul curăţel, căruia chasidismul îşi datorează continuitatea existenţei)”[3].

 

1843: „28 septembrie: Cernăuţi este un oraș plăcut, cu străzi largi, bine aerisite și curate. Casele au, în general, două sau trei etaje și există cazărmi și alte clădiri publice. Majoritatea denumirilor de magazine erau poloneze. Locul pieței este un pătrat larg, având o latură căptușită cu tarabe sau magazine mobile, și, la mijloc, o cruce mare, cu o statuie a Fecioarei, așezată la poalele acesteia, ținând în brațe trupul mort al Mântuitorului, cu capul împodobit cu douăsprezece stele, și doi îngeri în partea ei. O stradă largă duce, de la piață, pe o stradă cu pantă abruptă, din vârful căreia se vede râul Prut, care șerpuiește prin câmpia de jos, cu un târguşor, în partea opusă a malului, numit Sadagura, în care locuiesc mulți evrei. În această stradă este, din nou, o figură a Mântuitorului de pe Cruce, iar Fecioara, stând sub ea, cu o sabie care îi străpunge inima, cu referire la Luca II. 35. Poziţia orașului este frumoasă și curată, pe vârful unei înălțimi considerabile, privind spre râul vecin și înconjurat de câmpii fertile din toate părțile. / Sunt aici 3.000 de evrei, cu opt sinagogi, dintre care doar trei sunt mari. Pe acestea trei le-am vizitat, fiind toate sub acoperișul unui mare edificiu. Congregația se afla în rugăciune, când am intrat, dar părea să aibă un sentiment de devotament mic, pentru că, în curând, câte un grup s-a adunat în jurul fiecăruia dintre noi, în diferite părți ale sinagogii. Spunând celor din jurul nostru: „Am fost la Ierusalim”, ei au fost imediat interesați și au întrebat: „Sunt evreii acolo, ca evreii aici?”. Am spus: „Sunt, dar toți pot vorbi ebraică”. Ei au răspuns: „Nimeni, aici, nu poate vorbi ebraică, cu excepția rabinului”. „Vă așteptați să vă întoarceți vreodată pe propriul vostru pământ?”. „Sperăm pentru asta în fiecare zi”. Le-am spus: „Noi, creștinii, căutăm a doua venire a lui Mesia, în fiecare zi”. Iar ei au răspuns: „Ce Mesia? Mesia, fiul luiIosif?”. Acest lucru ne-a determinat să spunem despre singurul Mântuitor, care este înălțat să dea pocăință lui Israel și iertarea păcatelor. Le-am spus cum creștinii din țara noastră i-au iubit pe evrei. Răspunsul lor a fost: „Aici, nimeni nu iubeşte evreii”. Întâmplarea aceasta a avut loc în cea mai mare sinagogă din Cernăuţi. În celelalte două, care aparțineau Chasidimului, închinătorii erau mult mai implicaţi în rugăciunile lor și mai zgomotoşi și vehemenţi în strigătele lor. Când plecam, unul dintre ei a venit după noi, să ne întrebe: „Cât din zidul Templului de la Ierusalim era încă în picioare, cât de înalt și cât de lat era?”. Același evreu a întrebat dacă am văzut Hebron și dacă se știe peștera din Machpelah. / Evreii de aici sunt foarte ignoranți. Tinerii lor nu au învățat să înțeleagă ebraica, ci doar să o citească, deși mulți își trimit copiii la academiile publice, unde sunt învățați limba latină și germana. Unii au renunțat la credința lor în Talmud; și mulți sunt atât de nepăsători, încât ajung la sinagogă doar în ziua ispășirii. Evreul pe care l-am angajat ca ghid al nostru prin oraș (pentru că am angajat intenționat un evreu, la toate aceste ocazii) a spus că el a crezut Scripturile Vechiului Testament, dar nu a crezut deloc într-un Mesia. Adevărul este că mulți dintre ei sunt atât de ignoranți faţă de adevărata Scriptură, încât ei consideră că doctrina unui Mesia este una dintre tradițiile rabinilor lor și nu o promisiune a lui Moise și a profeților. Vederea israeliţilor, în această regiune, nu poate să nu întristeze inima celor care îi iubesc. „Iată, spun ei, oasele noastre sunt uscate, speranța noastră este pierdută”. / Am părăsit orașul, într-o trăsură excelentă, asemănătoare celor englezeşti cu arcuri, aparținând hotelului, care ne-a pus la dispoziţie și un vizitiu, pentru a ne duce la Tarnopol. Depăşind un convoi de prizonieri în lanţuri, care erau duşi la muncă, am traversat, curând, Prutul, pe un lung pod de lemn și, privind înapoi, am zărit priveliște plăcută a orașului, pe înălțime, înconjurat de sălcii și plopi. De asemenea, malurile râului erau îmbrăcate din abundență cu sălcii. Câmpurile erau plate, dar păreau fertile, multe dintre ele fiind cultivate cu planta numită retskcy, care are o tulpină de un maro roșiatic fin, înfrumuseţând lanurile. Barierele de taxare a drumului sunt toate după acelaşi model, constând dintr-o bară lungă, care se întinde de la o parte, la alta, al cărui capăt este făcut să se ridice în sus, la apropierea unei căruțe, cu o greutate grea la cealaltă extremitate”[4].

 

Sadagura

 

1869: O tipăritură vieneză din 1869, referitoare la organizarea politică și judiciară în țările reprezentate în Împărăţia Austriei, prezintă următoarea administrare în Ducatul Bucovinei: „Administrarea districtului Cernăuţi – Sadagura (târg, cu tribunalul raional): Bila sau Bilka, Boian, Buda, Cernauca, Dobronăuţi, Gogolina sau Stroieştii de Sus, Cotul Ostriţa, Lehucenii Teutului, Lenţeşti Camerale, Lenţeşti Privat, Mahala Biała, Novoseliţa sau Stroieştii de Jos, Rarancea, Slobozia Rarancei, Rohozna, Şerăuţii de Sus, Şerăuţii de Jos sau Slobudka, Şubraneţ, Toporăuţ, Vaslăuţ, Zadobriuwka, Jucica Veche, Jucica Nouă”[5].

 

Sadagura

 

1876: Mesia din Sadagura. Mai multe vapoare cu aburi conectează Odessa la Constantinopol. Din Odessa, o cursă rapidă, jumătate pe calea ferată, jumătate cu trăsuri de poştă, ne-a adus la Balta, în provincia Bucovinei (în realitate, la Bălţi, în Basarabia – n. n.), care a fost separată de Moldova în 1775, pentru a fi anexată Austriei. Orașul principal al Bucovinei este Cernăuţi, căruia i s-a adăugat, de mult timp, o cale ferată către Leopol (Lemberg) și Cracovia. Cernăuţi este un oraş plăcut, situat pe un deal, deasupra Prutului. În unele cartiere, mari zone nedezvoltate sunt înconjurate de scânduri, așezate orizontal, una, deasupra celeilalte. Evreii sunt acolo în număr mare; de obicei stau în pieţe, urmărind oportunitatea amestecării într-o aventură: quoe-rens quem devoret. În costumul lor negru, arată ca niște ciori. / La Sadagura, un târg de lângă Cernăuţi, aflat pe un pământ al boierului Moustaza, locuiește una dintre acele familii mesianice atât de venerate de evrei și care cred că își au originea în David. Isrofka (reb Isrulche din Risan – n. n.) este numele familiei stabilite în Sadagura[6], care provine din Podolia. Bunicul actualului șef locuia în Rusia; acolo, îmbogățit de darurile voluntare ale compatrioților săi, s-a lăsat inflamat de acea vanitate, care a pierdut atât de des pe evreii prosperi; a etalat un lux princiar şi întreţinea, după obiceiul nobililor polonezi, o gardă de douăzeci de cazaci, care-i escortau trăsura. În această frumoasă afișare, într-o zi cu ghinion, în calea lui Isrofka a apărut împăratul Nicolae, care nu a găsit lucrul acesta pe gustul său și a poruncit să fie închis mesia sau profetul în închisoarea din Kiew… Suveranul nu mizase pe puterea aurului și pe intervenția și mai puternică a acelui tip de francmasonerie care protejează, pretutindeni, izraeliții. / Aşa că Isrofka a scăpat de Kiew și s-a refugiat în Bucovina. O cerere de extrădare a fost ineficientă, din aceleași motive care au deschis închisorile ruse în captivitate: doisprezece țărani din Bucovina au afirmat, sub jurământ, că Isrofka era originar din Sadagura și, prin urmare, un cetăţean austriac, şi, de aceea, nu e permisă extrădare. Familia Isrofka a trăit pașnic în Sadagura, şi continuă să primească omagiul și darurile unei mulţimi de evrei, în special a celor care trăiesc în țările slave. Această liniște, însă, a fost tulburată, o clipă, în timpul domniei sau pontificat (nu știu ce să spun) predecesorului actualului Isrofka. Monede contrafăcute fuseseră introduse în casa lui, iar el a fost acuzat că le-a fabricat și aruncat în închisoare. Emoție mare în lumea evreiască! Era să-l livreze pe acuzat, dar s-a recunoscut, curând, că era imposibil să recurgă la mijloacele care i-au deschis bunicului porțile închisorii de la Kiew: magistratul care era însărcinat să dea efect instrucțiunii nu era nici coruptibil, nici intimidat. Aventura urma să-și urmeze cursul: cine ar putea anticipa rezultatul? Influențe foarte puternice au acționat apoi la Viena, iar judecătorul incoruptibil a fost promovat la un rang superior, care l-a privat de instrucțiuni suplimentare. Sub succesorul său, Isrofka a fost respinsă din urmărire penală pentru lipsa probelor. Conform opiniei unor persoane imparțiale, opinie confirmată de afirmațiile mai multor persoane, pe care le-am consultat ancheta, se pare că Isrofka nu a fost personal vinovat. El fusese victima unor uneltiri secrete ale cunoștințelor sale sau ale prejudecăților publice, dacă nu cumva a unuia dintre acele înscenări odioase, la care evreii erau prea des expuși în mai toate țările”[7].

 

1890: În 1890, târguşorul Sadagura, ajuns deja un conglomerat interetnic, avea 5.016 locuitori, primar fiind Ignatie Parolla. Târguşorul avea renumele unui centru cultural, printre învăţători numărându-se Carol Schorsch, Ilie Maier, Isidor Ostapovici, Leonhart Piotrowski, Efraim Seidner, Ioana Ilniţca, Ştefania Okuniewska, Maria Gellert şi Ana Behr. / Ortodoxia era reprezentată în târguşor de parohul Constantin Michitovici şi de cantorul bisericesc Mihai Albota.

 

1899: „Numiri, în ceea ce privește judecătorii regionali: Ernst Mandyczewski, din Dorna Watra, pentru Suceava… Cornel Kisselitza din Suceava, acolo… Dr. Emanuel Dresdner, din Cernăuţi, acolo… judecătorul de district Emil Orobko, din Sadagura, pentru Cernăuţi… Emil Prokopovici, din Suceava, în Suceava… judecătorul de district Elias Dan, din Coţman, în Suceava. / Cu privire la judecătorii regionali în calitate de judecător de district: Julian Curkowski, din Sadagura, în Zastavna, Simeon Wydyniwski, din Sorojineţ, în Dorna Watra, Elias Semaca, în Cernăuţi, din Solca… Hippolyt Calindescu, din Rădăuţi, în Dorna Vatra, Johann Stefanoeicz, în Cernăuţi, din Vijniţa, Emil Tomorug, în Dorna Watra, din Sadagura şi Georg Tarnawski, în Suceava, din Coţman“[8].

 

Sadagura

 

În 1908, conform Dicţionarului lui Grigorovitza: „Sadagura, târg, situat pe ma­lul drept al pârâului Moşcov; se găseşte în proxima apro­piare a Cemăuţului, de care este despărţit numai de apa Prutului. Are o suprafaţă de 1,41 km pătraţi, cu 571 de case şi 5.000 de locuitori, în majoritate evrei, care îşi au aci centrul lor religios, rabinatul vestit al Sadagurei, fiind rabinul de aci capul nu numai al evreilor din Bucovina, dar şi al celor din ţările mărginaşe: Po­lonia, Basarabia şi Moldova. Pe lângă templul cel mare, cu şcoala sa specială şi alte câteva sinagogi, târgul mai are o biserică catolică şi una or­todoxă, cu hramul „Sfântul Nicolae”. Sadagura, fiind centrul oco­lului judecătoresc cu acelaşi nume, are deci o judecătorie, oficiu telegrafo-poştal, perceptorie, două şcoli de câte pa­tru clase pentru băieţi şi fete şi alte instituţiuni mai mici. Târgul este străbătut de dru­mul principal, ce duce la hota­rul româno-rus şi de linia fe­rată locală Cernăuţi – Noua-Suliţa, având haltă la marginea târgului. Sadagura, ca numire, este traducerea slavă a numelui propiu ce-l purta generalul rus, care a fondat, în acest loc, pe la 1770, o monetărie, aducând colonişti germani. Acest gene­ral, Paul Gartenberg, este ini­ţiatorul acelor monete de ara­mă moldovene-ruseşti, ce se găsesc astăzi încă în multe locuri, şi serveau, în timpul ocupaţiunei ruse şi cîtva timp încă după luarea Bucovinei de către austrieci, ca bani de valoare comună. După desfiinţarea monetăriei, coloniştii s-au împrăş­tiat, rămânând ca localitatea să se dezvolte mai târziu, mai ales pe urma intereselor reli­gioase ale rabinatului sus po­menit. Tot aci îşi are reşedinţa sa şi familia boierească din Bu­covina baron Mustaţă. După ultima statistică, co­muna Sadagura posedă 58 hectare de pământ arabil, 10 hectare şi jumătae fânaţuri, 46 hectare gră­dini, 118 hectare imaşuri şi 3,64 hectare pădure. Se găsesc şi 221 cai, 89 vite cornute, 300 porci şi 34 stupi de albine. Sadagura, moşie, cu adiministraţie particulară, districtul Cernăuţi. Suprafaţa: 0,57 kmp; popu­laţia: 200 locuitori, izraeliţi şi ruteni; români numai 6”[9].

 

1911: „Muzica, pe care o găsești pretutindeni în Austria, o întâlneşti şi aici la fel de des, iar gazda noastră era un iubitor de artă și de muzică și un cunoscător în domeniul menajului și al gătitului; unul dintre hobby-urile sale a fost colectarea de lucrări vechi de aramă ale caselor evreiești și ale celor ceremoniale, obţinând o colecție remarcabilă. Fiica ei vorbea bine engleza, iar noi am avut aici o ilustrație a personajului, pentru că, la finalul unui prânz încântător, prietenul nostru artist a exclamat brusc: „Oh! Mi-am lăsat mașina în acel sat, în care stăteam”.  Îl lăsasem să facă schițe, lângă Sadagora, la patru mile distanță, așa că, în loc să ne ducă cu maşina la Ludi Horecza, a trebuit să se întoarcă la Sadagora, unde și-a găsit tabloul agățat într-un copac; un mic localnic i-a dat niște cupru. Copilul a alergat înapoi, la părinții săi, cu care a avut o discuție aprigă, și, în sfârșit, micuţul s-a întors timid, a luat mâna artistului și a sărutat-o. Acesta este tipul de viață, despre care suntem întrebați dacă este sigur, atunci când călătorim. / Micul oraș Sadogora este unul remarcabil, amintind încă, prin străzile sale de tip bazar estic, pavate cu macadam sau acoperite cu pietriș, de stăpânirea turcească sau de cea rusă. Traversăm Prutul, pentru a ajunge la el, și trecem prin multe așezări de bulgari, care au capturat piața de grădinărit a districtului. S-a întâmplat să fie o zi frumoasă și multe vite, în special cai, se aflau pe drum, iar țăranii s-au îmbrăcat în mod pitoresc. Femeile din piață erau îmbrăcate colorat și aproape toate aveau pe umeri desagi viu coloraţi, care se armonizau cu cămășile albe, brodate îndrăzneţ, și cu catrinţele de multe culori. / Marile minunății din Sadagora sunt Sinagoga și Palatul în care trăiește și lucrează minunatul Rabin Friedmann, la care vin evrei evlavioși sau care caută beneficii prin toate părțile Europei. / Am trecut pe la Sinagogă și am fost întâmpinați de un grup de evrei bătrâni, în veșmintele lor lungi, cu bordură, și au deschis Cartea Tora în cinstea noastră, și ne-au arătat bogatele pânzeturi din satin, apoi, tot ca o mare favoare, ni s-a arătat camera privată a Rabinului Minunilor, prevăzută cu o mică gaură, prin care poate vedea, deși el însuși nu a fost vreodată văzut. Se arată foarte rar, dar acceptă ofrande și își dă binecuvântarea și rugăciunile. În această încăpere era tapiţerie bogată, cu cusătură spaniolă din secolul al XVII-lea, pentru Tora, folosită la Rusalii; ni s-a spus că tapiseria a costat 70.000 de ruble, bani daţi de un devot, care câștigase banii la o loterie. Palatul lui Rabbi este situat peste drum de Sinagogă și ni s-au spus povești ciudate despre darurile oferite de el și despre obiectele celor care l-au căutat. / La întoarcerea în Cernăuţi, am trecut prin  Volksgarten-ul (Grădina Publică – n. n.) cu alei frumoase, cu galerii și săli pentru dans. / Ca este tot, în Cernăuţi meseriile sunt perfecţionate prin educație, existând școli de țesut și agricole, la care se joacă sporturi englezeşti; pe terenul larg de exerciții, am văzut un meci de fotbal în plină desfășurare, mai multe jocuri în derulare, dar fără o mulțime de spectatori, parcă fără sens. / Drumul către această locaţie, în aval, se numește Strada Rusă și, de pe ea, se vede o priveliște grozavă spre culmile Carpaților, spre valea Prutului și spre pâlcuri întunecate de pădure, în timp ce, pe văi, se văd fabrici de zahăr, de bere și un ferăstrău, dar și orașul trist Sadagora, în câmpiile din depărtare”[10].

 

Ruşii, în Sadagura

 

1914: În vara anului 1914, când trupele ţariste, după bătălia de la Rarancea, au intrat în Sadagura, jefuind şi arzând orăşelul, au căzut victime comercianţii Kalman Leib Retter, Berisch Herrmann, Meier Liquornik, profesorul de Talmud, Berl Kriwczer, ceilalţi evrei fiind forţaţi să ia calea Siberiei, sub escortă, singurul supravieţuitor al acestei  timpurii deportări fiind Hersch Luttinger, care s-a reîntors la Sadagura. „La începutul lunii septembrie a anului 1914, protejaţii imperiului austriac, oamenii cu stare, au început să se retragă, preventiv, în România. În 15 septembrie, au sosit la Dorohoi, cu două trăsuri, familia baronului Kapri şi cea a doctorului Stephanovici. Din relatările acestora, reieşea că „trupele ruseşti au o atitudine frumoasă şi tratează bine populaţia austriacă, totuşi s-au semnalat, pe ici, pe acolo, cazuri izolate de prădăciune şi de siluire, provocate de soldaţi ruşi prin periferiile oraşului şi prin satele Bucovinei, fapte care fac ca populaţia să continue a fugi îngrozită, care încotro… Câteva localităţi din Bucovina au fost incendiate de ruşi. Aşa s-a dat foc oraşului Sadagura, care a ars aproape în întregime, precum şi localităţii Boian, unde focul a distrus numai o parte din oraş. De asemenea, s-a dat foc localităţii Tărăşeni şi altor câteva sate din Bucovina”[11]. / Ofensiva rusească asupra Bucovinei începuse, în 25 noiembrie 1914, cu un schimb de focuri violent între patrulele ruseşti şi austriece. În 26 noiembrie, sprijinite de un baraj de artilerie, trupele ruseşti au trecut Prutul, ocupând poziţii pe malul drept, luptele de avanposturi angajându-se în noaptea de 27 spre 28 noiembrie 1914, când austriecii s-au retras spre Franzenthal, iar de acolo, spre Sadagura, de unde se aşteptau la un atac, numai că atacul a venit de pe poziţiile proaspăt părăsite, obligându-i pe austrieci să se retragă spre Storojineţ. Renunţaseră la intenţia de a apăra Cernăuţii, pentru că îşi închipuiau că spre Cernăuţi se va îndrepta grosul armatei ruseşti. „Ruşii, informaţi de locul de refugiu al austriecilor, printr-o admirabilă şi abilă mişcare înconjurătoare, izbesc în flanc armata austriacă, pe care o decimează, luând mulţi prizonieri şi cauzându-le mari pierderi de material de război, morţi şi răniţi. Restul trupelor austriece începând fuga spre Dorna, ruşii au ocupat Cernăuţii, unde nu mai rămăseseră decât familiile săracilor şi majoritatea românilor, care-şi văd liniştiţi de treburile lor”[12].

 

1915: Războiul adevărat nu avea să înceapă nici măcar odată cu gerurile cele mari, atunci când trupele ruseşti, aduse, cu trenul, de la Reni, la Noua Suliţă, ocupau poziţii, încă din 4 decembrie 1915, pe aliniamentul Boian-Ţureni, cu intenţia de a năvăli spre Cernăuţi. Trupele austriece, cantonate la Mahala şi la Sadagura, se pregăteau să înfrunte tirurile de artilerie rusească, iar cele cantonate prin partea sudică a Bucovinei au fost retrase[13]. Abia în 4 ianuarie 1916, când ruşii au bombardat vama din Ţureni, începu, cu adevărat, un nou război în ţinuturile bucovinene. Comunicatul oficial rusesc, din 23 decembrie 1915 (5 ianuarie 1916 nou – n.n.), preciza că „luptele din Bucovina devin din ce în ce mai înverşunate, şi armata rusă, respingând contraatacurile, înaintează mereu spre Cernăuţi. Duşmanul a suferit, în această regiune, mari pierderi, care se urcă la 800 de prizonieri şi un mare număr de răniţi şi morţi, lăsaţi pe câmpul de luptă”[14].

 

1916: Comunicatul oficial rusesc, din 31 mai 1916 (13 iunie nou – n.n.), anunţa, pe lângă ocuparea de importante localităţi poloneze şi luarea de prizonieri (1.700 ofiţeri şi 114.soldaţi), că „în sectorul Prutului, între Boian şi Nepolocăuţi, trupele ruseşti s-au apropiat de malul stâng al râului. Lângă capul de punte de la Cernăuţi, o luptă crâncenă mai dăinuieşte”[15]. La Sadagura, ruşii au capturat un mare depozit de materiale de geniu şi căi ferate. În 2/15 iunie 1916, la ora 17, Guvernul României a primit o telegramă, prin care se anunţa că Cernăuţii au fost evacuaţi de către austrieci, care au numit o comisie pentru predarea oraşului, compusă din câte doi reprezentanţi ai fiecărei naţionalităţi. Mitropolitul Repta a fost ridicat şi dus la Dorna. Linia ferată  a fost distrusă, de la Cernăuţi, până la Volksgarden, pe o lungime de trei kilometri, pentru a întârzia înaintarea ruşilor. La Iţcani, 80 de locomotive aşteptau, sub presiune, să transporte întreg materialul rulant la Burdujeni, în vreme ce câteva trenuri cu răniţi erau îndreptate spre Vatra Dornei[16].

 

1914-1918: Hersch David, născut în 1869, în Sadagura, a plecat, în 15 februarie 1915, la Leov, spre a fi înrolat în Regimentul 22. După aceea, a călătorit la Brűnn, unde s-a îmbolnăvit şi a fost primit în spitalul de rezervă din Brűnn. Acolo să fi murit, la 3 mai 1917, după ştirile telegrafice ale spitalului acestuia şi după cum adeveresc martorii. Fiind deci decesul probabil, se îndrumează, la cererea Esterei David, procedura pentru adeverirea morţii celui dispărut”[17].

 

Sadagura, în septembrie 1917

 

1919, septembrie 10: Decretul de confirmare a autorităţilor judecătoreşti. Începând cu 1 septembrie 1919, se confirmă „la autorităţile judecătoreşti din Bucovina, următoarele persoane[18]: La judecătoria Sadagura: Steiner Abraham, judecător de district cu rangul VIII; / Iakubowicz Kajetan, judecător cu rangul IX; Dr. Rosenzweig Edmund, judecător cu rangul IX, de la judecătoria Vijniţa; Hahon Ioan, judecător la judecătoria Stăneşti, pretor cu rangul VIII; Dr. Rubel Iacob, judecător la judecătoria Zastavna, pretor cu rangul VIII”.

 

1919: Comisiunea agrară de ocol Sadagura: Preşedinte: Ion Hahon, pretor şi şef al ocol judecătoresc Sadagura. / Locţiitori: Dr. Edmund Rosenzweig, jude­cător, Sadagura. / Reprezentant al Administraţiei: Dumitru Iliuţ, prefect, Cernăuţi. / Locţiitor: Ştefan Pacor Karstenfels, co­misar, Cernăuţi. / Reprezentant al Băncii regionale: Isidor Hoinic, consilier de contabilitate, Cernăuţi. / Locţiitori: Dr. Aurel Şandru, comisar de Bancă, Cernăuţi. / Expert agricol: Timistocle Prelici, consi­lier agricol, Cernăuţi. / Locţiitor: Vladimir Nicorovici,  preot, Rarancea. / Reprezentant al proprietarilor expropriaţi: Egon Mustaţa, proprietar mare, Cernăuţi. / Locţiitor: Alexandru Grigorcea, proprietar mare, Serăuţii de jos. / Inginer hotarnic: Stricker Georg, inginer civil, Cernăuţi. / Locţiitor: Josef Heuchert, inginer civil, Cernăuţi. / Reprezentanţi ai ţăranilor: Vasile Sorohan, agricultor, Toporăuţi; Vasile Lupu, agricultor, Rarancea. / Locţiitori: Petre Doroş, proprietar, Mahala; Ion a lui Nicolai Slaciuc, agricultor, Toporăuţi”[19].

 

1921: „Potrivit dispoziţiunilor art. 12 şi 23 din regulamentul pentru Congresul bisericesc orto­dox român al Arhidiecezei Bucovinei, convocat, prin înaltul Decret Regal Nr. 2513 din 17 Iunie 1921, pe ziua de 3 Octombrie, la Cernăuţi, se publică următoarea listă a patronilor bisericeşti particulari, de lege drept credincioasă răsăriteană, îndreptăţiţi la alegerea de 6 reprezentanţi pentru acest Congres: Mustatza Xenofon baron, erezii a) Egon baron Mustatza, consilier de administraţie, str. Eminescu 4; b) Otto baron Mustatza, Sadagura şi c) Elena barona Mustatza, Viena, strada Elisaveta No. 22 (Rohozna, Sadagura), compatroni”[20].

 

Printre personalităţile  Sadagurii s-au numărat, de-a lungul timpului, primarii şi viceprimarii Jakob Ascher, Gottlieb, Parolla, medicii Dr. Geller, dr. Isidor Runes şi avocaţii dr. Emil Bardach, dr. Salo Granierer, dr. Schäfer, Edmund Runes.

 

Sadagura

 

[1] Polek, Dr. Johann, Joseph’s Reisen nach Galizien und der Bukowina, Czernowitz 1895, pp. 41 și următoarele

[2] Călători, XIX, I, pp. 754-773

[3] Barasch, Iulius, Evreii în Bucovina, Gazeta Bucovinei, Anul IV, nr. 45, Joi 9/21 Iunie 1894, pp. 1

[4] Bonar, Andrew A.; M’Cheyne, R. M., Narrative of a Visit to the Holy Land, Chapter VIII, Austrian Poland, Edinburg 1878, pp. 427-432

[5] Politische und gerichtliche / Organisation / der / im Reichsrathe vertretenen Länder von Öesterreich, Wien 1869. pp. 158-161

[6] „Sadagura a devenit mai remarcabilă de când cunoscutul ţadic (rabin taumatorg) din Risan, reb Isrulche, şi-a fixat acolo credinţa, în urma izgonirii sale din Rusia. Traiul său particular  pompos, mai mult princiar decât rabinic, curtea sa chasidică şi suita numeroasă, care-l asculta orbeşte, i-au prilejuit lui şi la ai săi din Rusia cele mai nenorocite urmări, pe care nu le expun aici, din cauza mulţii lor” – scria evreul vienez Iulius Barasch, după ce a vizitat Sadagura, în 1842, notele lui de călătorie fiind publicate, pentru prima dată, în Allgemeine Zeitung des Iudenthum’s, între anii 1843-1846. Eu le-am aflat, traduse în română, în Gazeta Bucovinei, Anul IV, nr. 45, joi 9/21 iunie 1894, pp. 1, 2.

[7] D’Avril, Adolphe, De Paris a l’Ille des Serpents, Chapitre VIII / La Boukovine, Paris 1876, pp. 117-145

[8] Verordnungsblatt des k. k. Justizministeriums, XV. Jahrgang 1899, Wien 1899, pp. 255, 256

[9] Grigorovitza, Em., Dicţionarul geografic al Bucovinei, Bucureşti 1908, p. 189

[10] Baker, James, Capitolul X, În Bucovina, pp. 83-90, în  Austria: her people & their homeland, New York 1913, cu ilustraţia Cernăuţilor, de Donald Maxwell, la p. 85

[11] Ştiri de la graniţa austriacă, „Adevărul” din 4 septembrie 1914

[12] Adevărul, 27, nr. 9951, duminică, 23 noiembrie 1914, p. 4

[13] Adevărul, 28, nr. 10311, 23 noiembrie 1915, p. 2

[14] Adevărul, 28, nr. 10342, 24 decembrie 1915, p. 3

[15] Adevărul, 29, nr. 10498, 2 iunie 1916, p. 3

[16] Adevărul, 29, nr. 10498, 2 iunie 1916, p. 4

[17] Monitorul Bucovinei, Fascicula 47, Cernăuţi în 24 Iulie nou 1919, pp. 4 şi 5

[18] Monitorul Bucovinei, Anul 1919, Cernăuţi, în 10 Septembrie nou, Fascicula 63, pp. 1-4

[19] Monitorul Bucovinei, Fascicola 73, 13 octombrie nou 1919, pp. 1-8

[20] Monitorul Bucovinei, Fascicula 16, Cernăuţi 21 iulie nou 1921, pp. 64-66


Comments are closed