Doina, religia primordială (I) | Dragusanul.ro

Doina, religia primordială (I)

Desen de Nicolae Crasi

 

Dimitrie Cantemir s-a înşelat: Doina nu a fost, vreodată, unul „din idolii cei vechi ai dacilor”[1], ci însăşi religia lor străveche. Vasile Alecsandri, care a fost primul dintre români care a înfăţişat Doina Europei, în 1856, intuise caracterul ei identitar străvechi, dar care, ca şi Daina balticilor şi scandinavilor, deja legendară în Europa, datorită unor traduceri mai timpurii, căpătase un caracter naţional[2]: „Doina este cea mai vie expresie a sufletului românesc. Ea cuprinde simţirile sale de durere, de iubire şi de dor. Melodia Doinei, pentru cine o înţelege, este chiar plângerea duioasă a patriei noastre după gloria sa trecută!”[3]. Pentru că Doina, ca şi Daina nordicilor, „până în ziua de azi, când aparține predominant poeziei lirice, conţinea mai ales trăsăturile istorice, legendare și mitologice, acum foarte rare în ea”[4].

 

Doina, Daina, Dhenā sau Daenā din Avesta[5], a fost, iniţial „întruchipată ca religie”, pentru că marele iniţiator, Sfântul Cer, atunci când oferea omenirii, prin intermediul Marelui Păstor, Legile, îi dăruia, de fapt, „o bucată din mantia sa cosmică, el îi dăruia dainā māzdayasniš, adică religia zarathustriană” [6], care „se cânta, ca să nu se uite”, după cum consemnau şi Aristotel (384-322 înainte de Hristos), şi Iulius Cezar, câteva secole mai târziu (100-44 înainte de Hristos), în vreme ce Pythagoras (580-494 înainte de Hristos) intuia mult mai precis legătura, prin muzică, dintre cosmicitate şi sufletul intim omenesc: „Meşteşugul cântărilor a fost nu numai în laudă de cei vechi, ci şi în mare socoteală, încât filosoful Pitagora zicea cum că sufletul nostru este alcătuit în trup după armonia muzicii şi pentru aceasta auzul omenesc are mare pornire către armonia glasului, care armonie este puternică a preface patimile omeneşti, schimbându-le după a lor mişcare; tot acest filosof, suindu-se cu scara minţii, îndrăznea a hotărî cum că şi planetele cerului, mişcându-se, fac un glas cu mare armonie, care din armonia dumnezeiască s-a oprit a nu se auzi de oameni, fiindcă din dulceaţa acelei armonii nu s-ar fi putut oamenii a se mai mişca, rămânând pururi ascultând… Însă nu la ceea ce zice el, cum că sufletul este alcătuit din armonie, cu cum că sufletul are mare norocire şi legătură cu armonia glasurilor… Neamul omenesc, neplecat către fapte bune, ce face: dulceaţa cântării o amestecă cu Dogmele, ca prin dulceaţa ascultării să primi, fără băgare de seamă, folosinţa cea din cuvinte, după cum fac doftorii cei înţelepţi, care cele mai iuţi doftorii le amestecă cu miere… Cântarea este gonitoare de draci, care aceasta în faptă o au arătat David, când cânta şi prefăcea patima lui Saul. O, ce înţeleaptă meşteşugire, ca, cântând noi, să ne învăţăm cele de folos!”[7].

 

Cântecele sacre ale religiei primordiale, ulterior banalizate în lirică, au stârnit interesul cărturarilor europeni, atunci când Daina lituaniană, adunată în colecţii şi tradusă, a surprins prin scăpărările de cosmicitate despre care vorbea şi Pythagoras, şi, mai ales cele despre Gemenii Divini şi Triada Divinităţilor Tinereşti (Soare, Lună, Venus), dar şi mitul eliberării Soarelui, scăpărări în care supravieţuiesc „elemente ale vechilor credințe și practici păgâne” şi „constituie un întreg sistem de etică și morală populară”[8]. „Stratul pre-creștin este atât de străvechi, încât, fără îndoială, se întoarce la epoca preistorică – cel puțin până la epoca fierului sau, în cazul unor elemente, chiar și în milenii mai adânci” [9], iar misterul acesta, trăit subconştient şi încredinţat, fără de iniţieri, din generaţie în generaţie, i-a fascinat pe Lessing, Herder, Chamisso, Chopin, Goethe, Ruhig, Nesselmann[10], de parcă toţi aceşti cărturari şi mulţi alţii ca ei, ar fi descoperit secretul tinereţii fără de bătrâneţe şi al vieţii fără de moarte într-o „expresie dintr-una din regiunile nordice vecine: cu o daina trebuie să fim pregătiți pentru asta”[11].

 

În Daina balticilor şi a scandinavilor se regăsesc vestigii identice cu cele din Doină şi, mai ales şi mai amplu, din Colindele românilor, dar în cântecele noastră străvechi se află dezvoltări bogate ale temelor Dainei letone, în care „Atât Soarele, cât și Luna / Călăresc pe un singur cal; / Arcanele le-a aruncat Soarele, / Luna era gata de plecare” [12]. În Daina s-au păstrat doar esenţe, doar frânturi din cântecul religios primordial, în vreme ce în Doină şi mai ales în Colinde supravieţuiesc mituri primordiale nefragmentate, de parcă şi poate că şi drept dovadă urmaşii Fiului Munţilor şi-au asumat moştenirea încredinţată de Marele Păstor, odată cu limba păstrată, inclusiv prin cântec, dintotdeauna[13].

 

Desen de Nicolae Crasi

 

[1] Cantemir, Dimitrie, Descrierea Moldovei, Bucureşti 1967, p. 221, în nota de subsol de la p. 222 opinând, despre numele Doina, că „se vede că acesta a fost numele obişnuit la daci al lui Marte sau al Belonei, căci cu el încep toate cântecele în care se cântă faptele războinice şi moldovenii îl folosesc îndeobşte ca să-l pună înaintea cântecelor lor”.

[2] Doina, ca şi Daina, „a fost mai eficientă decât orice altceva în a-i ajuta pe oameni să reziste la absorbția străină și la deznaţionalizarea completă” – Jonaitis, Demie, The Lithuanian Folk Song the Daina, în Poet lore / a quarterly of world literature and the drama, Volume XLVII, Winter Issue, Number 4, Boston 1941, p. 322

[3] Alecsandri, Vasile, Opere complete, Bucureşti 1896, p. 245

[4] Bezzeberger, Adalbert, Die Osteuropäischen Literaturen und die Slawischen sprachen, Berlin und Leipzig 1908, p. 363

[5] Zend-Avesta, Vendîdâd, traducere de James Darmesteter, Oxford 1880 şi Vendidad (Vidēvdād) or Laws against the Demons Avesta – The Sacred Books of Zoroastrianism, Book 3, Translated by James Darmesteter (From Sacred Books of the East, American Edition, 1898).

[6] Herzfeld, Ernst, Altpersische Inschriften, Berlin 1938, p. 83

[7] „Psaltirea” din 1802, tipărită cu sprijinul mitropolitului neunit al Karloviţului, şi preluată în „Psaltirea Prorocului şi Împăratului David”, tipărită, în „zilele prea înălţatului Împărat Francisc Întâi”, în Scheii Braşovului, în anul 1826

[8] Jonaitis, Demie, The Lithuanian Folk Song the Daina, în Poet lore / a quarterly of world literature and the drama, Volume XLVII, Winter Issue, Number 4, Boston 1941, p. 325

[9] Ward, Donald, The Divine Twins / An Indo-European Myth in Germanic Tradition, Los Angeles 1968, pp. 9, 10

[10] Bezzeberger, Adalbert, Dainu Balsal, în Zeitschrift fűr Vergleichende Litteraturgeschichte und Renaissance-Litteratur, Berlin 1887/88, pp. 268-270

[11] Sommer, Ferdinand, Die Indogermanischen und io-stämme im Baltischen, Leipzig 1914, p. 358

[12] Ward, Donald, The Divine Twins / An Indo-European Myth in Germanic Tradition, Los Angeles 1968, p. 16

[13] Zend-Avesta, Vendîdâd, p. 12


Comments are closed