Decât fraier, mai bine absenteist! | Dragusanul.ro

Decât fraier, mai bine absenteist!

Traian Băsescu: Victor Viorel Ponta, atât mi-a mai rămas din România, dar ţi-o las ţie pe toată!

Traian Băsescu: Victor Viorel Ponta, atât mi-a mai rămas din România, dar ţi-o las ţie pe toată!

*

M-am săturat să fiu luat de fraier şi să mai şi tac. Nimic nu e pentru noi, ci numai pentru ei, iar ipocrizia nătângă, cu care ne tot duc de nas cele două găşti de impostori ai politicii româneşti, puterea şi opoziţia, aflate în veşnică rotaţie la ciolan, nu doar că mă oripilează, ci îmi produce şi o nevindecabilă greaţă organică.

*

M-am săturat şi de parşivenia tembeleviziunilor, de potăile gâdea, turcescu, ciuvică, cristoiu, bogdan, grecu, şandru, badea şi toţi ceilalţi paraziţi ai spălării de creiere, aşa că nu mă mai interesează nici “bătălia” mediatică, dezgustătoarea şobolaniadă a libertăţii de expresie. Nu există libertate de expresie, ci doar şobolaniada.

*

Traian Băsescu: Băăă, spuneţi-i lui Voiculescu al vostru că o s-o duc întotdeauna bii-neeee!...

Traian Băsescu: Băăă, spuneţi-i lui Voiculescu al vostru că o s-o duc întotdeauna bii-neeee!…

*

Ştiu că nici exercitarea opţiunii electorale nu înseamnă nimic şi nu mai vreau să fac parte din turma de care au nevoie ăştia să fie văzută la urne, ca să creadă ăia, turmele de americani şi de europeni, că sistemul poliţienesc mondialist conservă nişte principii şi nişte practici democratice. Aiurea! Nicăieri nu mai există democraţie. Există numai bâte, corupţie şi prostie, cu care stăpânii planetari ne înmoaie ciolanele, îmbrâncindu-ne în groapa comună a holocaustului spiritualităţii universale.

*

Ne-au înfrânt, m-au înfrânt. Nu-i nimic, dar măcar drept fraier să nu mă las luat. Prin urmare, mă doare-n indiferenţă la discreţia cărui netot vom fi puşi. Eu, la vot, nu mai merg niciodată. Iasă ponta, johannis, ungureanu, diaconescu, vadim, udrea sau cine dracu’ o ieşi, ieşi-le-ar ochii!


Comments are closed