Umorul, mai tare decât aspirina „Bayern”
Pe vremea când se făceau reclame inteligente, poezia umoristică avea mare căutare şi efecte benefice mai dihai şi decât aspirina „Bayern”. Ador genul acesta de poezie, foarte greu de scris, în care talentul şi umorul se condiţionează reciproc în realizarea unui panaceu universal şi etern valabil.
Păţania lui nenea Nae
Procopsitul nenea Nae,
Om deştept şi bun de gură,
Nu e nici un om de paie,
Nu e nici o secătură;
Când se-ntâmplă ca pe-acasă
Să se certe cu nevasta,
Dumnealui puţin îi pasă:
Una ştie el şi basta!
Nae nu ridică tonul
Şi nici sânge rău nu-şi face,
Ia căciula şi bastonul
Şi se duce-n bună pace,
Înspre cârciumă îl poartă
Paşii liniştiţi şi rari,
Unde-i trage-un chef la toartă
Cu vin bun şi lăutari.
Asta s-a-ntâmplat şi-aseară
Când, spunându-i adevărul,
Ea din nou a vrut să-i ceară
Voie ca să-şi tundă părul;
Cearta s-a încins când Nae
I-a răspuns, ca s-o îngheţe:
„Asta este fiţăraie,
Te-ai tâmpit la bătrâneţe!?”.
Şi s-a dus la băutură
Într-o cârciumă din piaţă,
Unde scuipă şi înjură
Omul dezgustat de viaţă;
Când să plece, către ziuă,
După ce se ameţise,
Ploaia bătea apa-n piuă
Şi-un vânt rece se pornise.
Către uliţa pustie
O înjurătură-i scapă,
După-atâta vin, se ştie
Că n-ai ce să faci cu apă.
Nae nu avea umbrelă,
Nici palton de îmbrăcat
Şi, cum n-avea nici flanelă,
S-a pornit pe strănutat.
„Nae, ce-i cu tine Nae!?”,
I se vaită nevasta.
„Uite, omule, aşa e,
Când te-ncurci pe vremea asta!”.
Neputând să se ridice,
Nae, galben cum e mortul,
Clănţănindu-i dinţii, zice:
„Cheamă popa, să-i dau ortul!”.
Dânsa a-nceput să-l frece
Cu oţetul aromatic,
Şi, ca să nu-i se-aplece,
Tot masându-l sistematic,
A aprins şi buruiana
Să afume prin odaie,
Parcă nu ştia sărmana
Cât se afumase Nae!
Frigurile-i iau puterea,
Junghiul gata e să-l arză
Când, înnebunind, muierea
I-a mai dat zeamă de varza
Şi-apoi iute la cămară
Se repede disperată
Să-i aducă… sare-amară…
Care poate c-o să-l scoată.
Cuie mari i se împlântă
În neodihnitul creier
De ai crede că îi cântă
Tot neîntrerupt un greier,
Ace mici, înţepătoare,
Chiar în tălpi i se înfig,
Îl dor braţele şi-l doare
Trupul scuturat de frig.
Cu cartofi la cap, se zbate
În dureri ne-nchipuite,
Cu muştar pe piept, pe spate,
Tot strănută şi sughite
Până când încremeneşte
Şi, cu sufletul la gură,
Nenea Nae… de!.. fireşte,
Scapă iar o-njurătură.
„De-astă dată, mi se-nfundă!”,
Zice el. „nu mai am leacul,
Şi nevasta-o să se tundă
După ce-o să mă ia dracul;
Eu abia acum văd bine
Şi pricep, într-adevăr,
Că viaţa noastră ţine
Numai într-un fir de păr!”.
Dar nevasta aţipeşte
Rezemată-n cot uşor
Şi în vis i se iveşte
Cel mai mare vrăjitor,
Cu blândeţe-o înconjoară
Şi-apoi pe şoptite-i spune:
„Nenea Nae o să moară,
Căci durerea îl răpune!…
Ai o singură scăpare
Să-l poţi însănătoşi,
Pregăteşte-te de-o mare
Ispăşire. Nu greşi,
Reuneşte în cuvinte
Iute litere dintâi,
Numai ele, ţine minte,
Au să-ţi dea de căpătâi!”.
Ea din somnu-i se trezeşte
Vorbele să-ţi amintească
Şi încet le dibuieşte
Ca să le silabisească.
E-o minune, aşadară,
Ceea ce îi arăta
Vorba ce se-aşteme clară:
- A. S. P. I. R. I. N. A.!
Repede la farmacie
Merge, cumpără, se-ntoarce!
Nae e în agonie
Şi viaţa lui se stoarce,
Dar când simte-uşor pe limbă
O tabletă de-Aspirină
Toată soarta lui se schimbă
Şi obrazu-i se-nsenină!
Sare jos din pat, aleargă
Vesel şi întinerit,
A-nceput din nou să-i meargă
Ca-n ajun, când s-a pilit;
Respirând proaspătul aer
Cu nesaţ şi cu avânt. Strigă:
„Să trăiască Bayer
Care m-a scos din mormânt!
Crucea Bayer să trăiască!
Aspirina ei măreaţă
Face omul să renască
Iarăşi la o altă viaţă!…
Stau în casă ca-ntr-o cuşcă,
Hai, nevastă! Ştii tu unde?
Eu mă duc să-i trag o duşcă
Şi tu du-te de te tunde!”.
(Almanahul ziarelor „Adevărul” şi „Dimineaţa” 1929, pp. 63, 64).
