MORMÂNTUL POEŢILOR NECUNOSCUŢI | Dragusanul.ro - Part 2

Ales. Munteanu: Noi vrem unirea tuturor…

 

Prin sânge cald, prin foc şi fum,

Dreptatea s-a pornit la drum,

În straie rupte şi-a venit

Pe-un cal din viscol plămădit,

La poarta mea, şi mi-a şoptit:

„E ceasul sfânt, mântuitor,

Juraţi unirea tuturor!”.

*

„Jurăm!”, răspund din codrii-atunci

Robiţii milenarei munci;

„Jurăm!”, răcniră cei legaţi

Şi-n fiare grele ferecaţi;

Carpaţii cheamă fraţi la fraţi:

„Sub steagul nostru tricolor

Jurăm unirea tuturor!”.

*

Pământ, cu sânge scump udat,

De mii de mame sărutat,

De azi nepoţii lui Traian

Se smulg din mână de duşman;

Şi-n loc de negre puşcării,

De furci şi triste bălării,

Altare sfinte-or înflori:

„Sub steagul nostru tricolor

Jurăm unirea tuturor!”.

*

De la Abrud, de prin Albac,

Din Ţebea, unde moaşte zac,

Din Câmpul Sfintei Libertăţi,

Din cel Banat, cu bunătăţi,

Veniţi la praznic, mici şi mari,

Voinici, cu piepturile tari,

Eroii noştri legendari:

„Sub steagul nostru tricolor

Noi vrem unirea tuturor!”.

*

Şi, când sub geana zorilor

Încinge-om hora horilor

Crăiesei sărbătorilor:

Cu ochii umezi, fericiţi,

În dragoste să-i înveliţi

Şi-o clipă veacuri să trăiţi:

„Sub steagul nostru tricolor

Jurăm unirea tuturor!”

*

Străinii, cari ne-or fi văzând

O inimă, un dor şi-un gând:

Bătrâni, la faţă-mbujoraţi,

Feciori ca leii de bărbaţi,

Pe toţi Românii-odată fraţi:

Şi-or pune jurământul lor

Sub mândrul nostru tricolor!

*

Tu, Doino, veselă zâmbeşti,

Cu ochi sfioşi la cer priveşti,

Cu tine toţi eroii vin

Să mulţumim, să-l preamărim

Pe-al bunilor stăpân divin:

„Sub braţu-i sfânt ocrotitor

Serbăm unirea tuturor!”.

*

Topiţi, Carpaţii se deschid

De veci, de veci, ş-om face zid

Ca stânca sură de granit

Acestui neam nebiruit,

Sosit-a ceasul mult dorit!

„Cântaţi unirea tuturor

Sub mândrul nostru tricolor!”.

*

Eroi căzuţi la Doberdo,

Martiri veţi fi de-aci-ncolo,

Ivangorod-ul blestemat

În sânge de român scăldat

Născu minunea ce-am visat:

„Sub steagul nostru tricolor

Jurăm unirea tuturor!”.

Ales. Munteanu al lui Vasile, protopop

(Biserica şi Şcoala, Anul XLII, Nr. 50, 9/22 decembrie 1918, p. 2).


George Coşbuc: Pomul Crăciunului

 

Tu n-ai văzut pădurea, copile drag al meu,

Pădurea iarna doarme, c-aşa vrea Dumnezeu.

*

Şi numai câte-un viscol o bate uneori,

Ea plânge-atunci cu hohot, cuprinsă de fiori.

*

Şi tace-apoi şi-adoarme când viscolele pier.

În noaptea asta însă vin îngerii din cer

*

Şi zboară-ncet de-a lungul pădurilor de brad,

Şi cântă-ncet; şi mere şi flori din sân le cad.

*

Iar florile s-anină de ramuri până jos

Şi-i cântec de lumină şi-aşa e de frumos!

*

Iar brazii se deşteaptă, se miră; asta ce-i!,

Se bucură şi cântă cu îngerii şi ei.

*

Tu n-ai văzut pădurea, copile drag al meu,

Dar uite ce-ţi trimite dintr-însa Dumnezeu.

*

Un înger rupe-o creangă din brazii cu făclii

Aşa cum a găsit-o, cu flori şi jucării.

*

Departe într-un staul e-n faşe-acum Isus

Şi îngerii, o, câte şi câte i-au adus!

*

Dar el e bun şi-mparte la toţi câţi îl iubesc –

Tu vino şi te-nchină, zi: „Doamne-ţi mulţumesc”.

*

(Albina, Anul VI, Nr. 12/1902)


George Fonea: Rugăciune de fugar

 

Rătăcind pe calul meu alb,

Priveşte ce departe cu ochii m-am dus…

mi-s tâmplele grele de slavă

Obrajii, ca raza venită de sus…

*

Şi fruntea, ce albă e fruntea

Cu zvâcnetul plin de nelinişti şi grea,

Mă uit îndărăt şi calul îmi spune:

Să ne luăm după ultima stea…

*

Mâinile, mâinile triste sunt flăcări

Ce joacă pe câmpuri de noapte

Le simt, se frământă de spaimă

Ca spicele-n vară, în vânturi şi şoapte…

*

Rătăcind pe calul meu alb

Iată am ajuns inspirat

Colina din basme, unde tărâmul

Suie la Dumnezeu celălalt…

*

Aici e liniştea lumii, vocile-ncet amuţesc

(De-aş putea să rămân ca un sfânt în minune!)

O, calul meu alb ciuleşte urechile bine

Şi prinde tot ce se spune…

*

Tainele toate roiesc împrejur

Ca vişinii albi primăvara,

Doamne, dă-mi o creangă-nflorită

S-o-nfig în pridvorul inimii, seara…

*

Şi de-o să se scuture, noaptea, de ger

Îmi vor cădea flori peste pleoape

Şi o să-mi aducă aminte de Tine,

De calul meu alb

Ce azi m-a adus atât de aproape…

*

(Bilete de papagal, III, 30, 1937, p. 588)


George Lesnea: Psalm

 

Tu eşti nădejdea deznădejdii mele,

Pustiul meu şi oaza mea tu eşti.

În slăvi te scrii cu fulgere şi stele

Şi pe pământ cu noi te răstigneşti.

*

Te pipăi în prostirile[1] zăpezii,

În tine-mi spăl obrazul la pârâu,

Te gust în toate roadele livezii,

Te secer copt în spicele de grâu.

*

În pasul nostru ţi s-aude pasul,

În ochii noştri ai al doilea cer,

Privighetoarea îţi îngână glasul,

Te urlă lupii încolţiţi de ger.

*

Cu plugul lunii te brăzdează marea,

Te au în clonţuri vulturii de sus,

Rugându-se pădurile şi zarea

Te spală pe picioare cu apus.

*

Te port în truda mâinilor şi-a gleznei,

Te fumeg în tămâia din căţui,

Te rătăcesc prin beciurile beznei,

Pe funiile soarelui te sui.

*

Te pasc pe câmpuri oile şi caii,

Albinele te cară la prisăci,

Te înfloresc din sângele lor scaii,

Te dă la vânturi frunza de pe crăci.

*

Cu clipa ce rănită se strecoară,

Cu anii ce ne-aruncă-ntre strigoi,

Învaţă să scrâşnească şi să moară

Vecia ta întemniţată-n noi.

*

Eşti chinul meu şi singurul meu bine,

Eşti pânza bărcii mele cu nimic,

Eşti sâmburul cuvintelor din mine,

În traista mea cu zile te ridic.

*

Durerea mea ţi se aşterne-n cale,

Plutind apoi năucă-n funigei.

Pe trupul meu simt urma palmei tale

Frigându-mi viaţa cu furtuna ei.

*

În faţa ta nu-nsemn cât o furnică,

Cât firul de nisip dintr-un pustiu –

Şi te iubesc cu lacrimi şi cu frică

Şi mă-nspăimântă gândul că ţi-s fiu.

*

(George Lesnea, Din manuscrisul volumului

Galben din Soare”,

în Bilete de papagal, III, 27, 1937, pp. 528, 529).

*

*

[1] Cearşafurile – în slavonă


Mormântul Poeților Necunoscuți: Moise Bota

Moise Bota, 1829: La soarta omenească

*

Tristă-i soarta omenească,

Cine e să n-o cunoască?

Tristă-i și amară foarte

La toți cei ce cunosc toate;

Astăzi mie, mâine ție,

Cel pățit bine o știe

Pizmașa urgie.

*

Văzut este tuturora

Cum le urmează unora

Că după nor vine senin

Și de la neamic pelin;

Neamicul, amăreală,

Umblă după vicleneală

Urzind netihneală.

*

Nedreptatea oamenilor

Cea ca veninul șerpilor

De la unii se urzește

Și pe alții pedepsește;

La drepți rădăcina curmă,

Fără milă îi sugrumă

Din întreagă pizmă.

*

Ah, pizmă, amară fiară

Și grădină de ocară,

Ah, diavolească aflare

Ce în lume faci stricare,

Tu, pizmașă-n omenime,

Tu, prea noule Caine,

Ah, cumplit venin e!

*

(Bota, Moisi, Versuri îndemnătoare către deprindere tinerimei româneşti întru învăţături, Pesta, 1829)


Pagina 2 din 812345...Ultima »