1907 IN PRESA VREMII | Dragusanul.ro

1907, FURNICA: Fericirea ţăranilor asigurată

1907 FURNICA nr 162 coperta

*

În sfârşit, pare-se că guvernul va realiza, din seria de reforme promise, pe cea mai importantă, pe cea menită să îmbunătăţească, mai mult ca oricare alta, soarta ţăranilor. Se anunţă că, într-adevăr, guvernul va spori considerabil jandarmeria rurală. Se ştie că astea le lipseau, în primul rând, ţăranilor: jandarmii, mulţi, cât mai mulţi. Le lipsea, ce-i drept, şi mămăliga cea de toate zilele, dar privaţiunea aceasta o suportau uşor, pe când insuficienţa jandarmeriei era un chin permanent pentru sărmana populaţie rurală.

*

Jandarmii le sunt de cel mai mare folos ţăranilor, mai întâi pentru paza averilor lor. Când plecau la muncă, lăsau vetrele pustii şi wertheimurile lor rămâneau la discreţia tuturor răufăcătorilor. Ţărancele erau adesea silite să-şi ia toate bijuteriile cu dânsele, chiar când se duceau numai până la fântână, să aducă o doniţă cu apă. De acum, înainte, ţăranii pot fi fără grijă; graţie sporirii jandarmilor, nimeni nu se va mai atinge de economiile lor, care, la cea mai mare parte, se ştie că alcătuiesc cifre respectabile.

*

Ducându-se la sapă ori la seceră, ţăranii mai aveau şi altă grijă, până acum: ei îşi lăsau singure nevestele ori logodnicele lor, şi gândul că sărmanele se plictiseau acasă îi tortura, în tot timpul zilei, şi le micşora sporul muncii. Pe viitor, ţăranii vor fi siguri că, îndată ce vor pleca ei de-acasă, se va înfiinţa „don sergent”, „don căprar” sau chiar simplii jandarmi şi vor încerca să le consoleze muierile, dacă nu de bună voie, cu sila, căci binele trebuie făcut chiar în contra voinţei cuiva, când el nu înţelege generoasele tale intenţiuni. Militarii, de altminteri, sunt meşteri în treaba asta, e singura distracţie mai apreciabilă în viaţa de militar şi este ocupaţia cea mai de căpetenie.

*

1907 FURNICA nr 162 a

*

Pe lângă aceste avantaje simţitoare, jandarmii, veniţi de la oraşe, vor duce cu ei, în fundul satelor ignorante şi sălbatice – adevăraţi pionieri ai civilizaţiei – moravurile luminate şi rafinate ale societăţii urbane, în mijlocul căreia şi-au făcut strălucita lor educaţie. Sifilisul şi alcoolismul, slavă Domnului, erau deja cunoscute la ţară şi înainte, aşa că jandarmii nu vor putea aduce nimic nou în această materie, cel mult dacă vor putea contribui la dezvoltarea lor.

*

1907 FURNICA nr 162 b

*

În schimb, introducerea stosului şi a macalei pe bani va fi una din operele lor de regenerare şi cârciumile ordinare, unde, până acum, ţăranii nu jucau decât „cu soţ or’ făr’ dă”, pe băutură, vor căpăta, astfel, aspectul cilibiu al unor cluburi orăşeneşti în miniatură. Se mai ştie că repertoriul de înjurături al ţăranilor este foarte restrâns, imaginaţia lui slabă ori poate respectul faţă de cele sfinte îi furnizau numai câteva şi foarte anodine imprecaţiuni, precum „Bătute-ar Maica Precista!”, „Loghi-te-ar boala!”, „Plesni-ţi-ar bojocii!” etc.

*

1907 FURNICA nr 162 c

*

De azi, înainte, în momentele de restrişte, ţăranii vor învăţa de la jandarmeria cultă expresiuni mai energice, mult mai eficace spre a determina intervenţia Cerului în viaţa lor de toate zilele. „Capra mănăstirii din cer, papucii Maichii Domnului, anafura, grijania, albina care-a făcut mierea, care-a făcut lumânarea botezului” etc., spuse zilnic ţăranilor de către jandarmi, vor asigura progresul pomenit mai sus şi, în acelaşi timp, vor iniţia pe săteni ceva mai serios şi sub forma plăcută şi insinuantă a învăţământului intuitiv în studiul religiei, care le e indispensabil.

*

1907 FURNICA nr 162 d

*

În schimbul acestor bunătăţi, ce se vor revărsa asupra bietelor sate, de pe urma jandarmeriei sporite, ţăranii au dreptul să-şi manifesteze recunoştinţa lor, ducând, din când în când, lui „don brigadier”, un pui de găină, ceva ouă, un purceluş de lapte şi alte plocoane; credem, însă, cunoscând „amabilitatea” gradaţilor din jandarmerie, că ei nu vor lăsa pe ţărani să se deranjeze şi să se ostenească, ci îşi vor percepe înşişi, de la cei în drept, aceste mici semne de gratitudine.

*

1907 FURNICA nr 162 e

*

Am uitat să spunem că, în unele ore de recreaţie, ce le vor îngădui misiunea lor protectoare şi civilizatoare faţă de ţărani, jandarmii vor putea să dea o mână şi chiar un pumn de ajutor pentru adunarea birurilor şi vor oferi concursul lor şi logofeţilor de pe moşia arendăşească, pentru ca munca ţăranilor să se facă în condiţiuni favorabile proprietăţii, care e baza proprietăţii naţiunii şi, deci, şi a prosperităţii ţărănimii.

*

1907 FURNICA nr 162 f

*

În rezumat, sporirea jandarmeriei rurale este o adevărată binefacere pentru populaţia satelor. E bine că guvernul s-a gândit, întâi, la acest punct, care se ştie că a făcut, totdeauna, parte din programul partidului liberal. De altă reformă aproape nici nu se mai simte nevoie. / Tarascon (Furnica, nr. 162, joi 17 octombrie 1907, p. 2).


Cultul personalităţii, peste sângele martirilor

Vulturul 11 feb 1907

Nu te revolta contra celor care te critică!

Dacă au dreptate, îndreaptă-te, dacă nu au, ce-ţi pasă!

*

Pentru publicaţiile din Regatul României, în vremea răscoalelor din 1907, exponenţială mi se pare a fi gazeta “Vulturul / Foaie pentru educaţia naţională a poporului român”, cu redacţia în Bucureşti, str. Academiei nr. 3, condusă de Preşedintele Cristu S. Negoescu şi de Directorul Grigore Patriciu, dar realizată de peniţele redactorilor Ioan Ciocârlie, Ioan I. Teodoru, T. Duţescu-Duţu.

*

S-a tot spus despre cultul personalităţii din vremea lui Ceauşescu, dar rădăcina acestui execrabil mod de omagiere are rădăcini vechi în toată presa din Regat, în care, ziar cu ziar, voievozii noştri legendari erau tare mândri de venirea neamţului cu buzunare găurite pe tronul însângerat, generaţie după generaţie, şi de voievozi, şi de oştenii lor. Într-o ţară în care boierimea românească abia dacă mai exista, fiind înlocuită cu ciocoimea grecească, iată că voievozii îl întâmpinau pe Carol cu: “Să trăieşti, fecior de Rege! / Căci în braţul tău nădejdea şi-o aşează România, / Să-i lărgeşti străvechea vatră, rotunjindu-i răzeşia”.

*

Prin întreaga ţară, mureau împuşcaţi eroii de la Plevna, Griviţa, Smârdan – câţi mai scăpaseră măcelurilor din perioada 1878-1888, când rezerviştii Independenţei se ridicaseră, cerându-i Regelui să le dea pământ. Iar Carol le-a dat, în pământul străbunilor lor. Prin întreaga ţară mureau împuşcaţi vitejii care ne scăpaseră de turci, luaţi în cătare de ostaşii care vor pierde scurtul război din 1916-1917. Iar presa românească tăcea despre şi peste sângele martirilor, dar se extazia, precum “Vulturul”, de fericirea voievozilor români, care îşi întrezăreau, din zvârcolirile noroase ale vremurilor, vrednicul urmaş:

*

Vulturul 18 februarie 1907

Vulturul 18 martie 1907 p 2

Vulturul 18 martie 1907

Vulturul 4 aprilie

Vulturul 4 martie 1907

Vulturul 6 mai 1907

*

Într-un singur material, cu “Ştirile săptămânii / Din ţară”, sub abundenţa de slugărnicie, inclusiv faţă de preocupările noului guvern de a păcăli iar şi a linişti ţăranii, se ivesc, trunchiate, ba chiar falsificate, fărâme de informaţii:

*

Vulturul 18 martie p 1

*

“În nordul Moldovei, ţăranii s-au liniştit aproape cu totul şi dacă ici şi colo se mai ridică ţăranii din câte o comună, ei nu pun mâna pe bâte, ci pun ca să li se scrie câte o petiţie, prin care atrag atenţiunea guvernului asupra soartei lor.

În multe judeţe, ţăranii au ajuns la o bună înţelegere cu arendaşii şi cu proprietarii, ast­fel că orice temere de noi răscoale este exclusă.

În Muntenia, afară de două-trei judeţe, unde situaţiunea este mai gravă, încolo ştirile pri­mite sunt liniştitoare.

*

Consiliul de miniştri a hotărât că ori unde s-ar ivi răscoale, trupele să procedeze cu aceiaşi energie, ca şi cum partea locului ar fi declarată în stare de asediu, rămânând ca parlamentul să se pronunţe, ulterior, dacă s-a procedat bine sau nu.

Faţă de grelele evenimente ce se desfă­şoară în ţară, guvernul va fi silit să nu se con­formeze modului cum s-a repartizat excedentul bugetar, înainte de a fi izbucnit răscoalele.

Acum, ivindu-se alte nevoi mari şi urgente, se impune ca guvernul să renunţe la multe din cheltuielile fixate prin repartizarea excedentu­lui şi să le dea cu totul altă destinaţie.

*

Vulturul 18 martie 1907 p 3

*

Credinţa ce şi-a format-o noul guvern, asupra împrejurărilor în care a putut să se în­cingă această răscoală generala, e că ea a fost organizată.

În Moldova au contribuit la aprinderea flăcării o vie propagandă antisemită, tolerată şi chiar încurajată de unii funcţionari.

În Muntenia, răscoala este în parte ecoul ce­lei din Moldova precum şi instigatorii lor străini, care încep să fie descoperiţi”.

*

Presă românească! Nu întrezăriţi chipurile multor teleaşti de astăzi?


Abuzând de numele de student, a răsculat ţara

Provinces Danubiennes Biserica la Galati

*

După energica, dar necesara intervenţie a forţei armate, chiar şi în Muntenia răscoalele s-au localizat, aşa-zicând. Iată ştirile ce am primit azi: Ştirile sosite din Moldova sunt bune. Aproape peste tot răscoalele sunt potolite. Prefecţii cutreieră judeţele, însoţiţi de proprietari şi arendaşi, care în cele mai multe cazuri, servesc de arbitri, şi caută să aplaneze neînţelegerile ce se regulează pe cale practică.

*

În Muntenia, unde răscoalele au început mai târziu şi sub o formă mai anarhică, represiunea se face cu energie contra bandelor de incendiatori şi devastatori. Nicăieri bandele n-au putut rezista trupelor trimese contra lor. În genere, ele atacă trupa, dar, la primul foc, fug în toate părţile, cu pierderi. Judeţele în care, în acest moment, răscoala este mai întinsă, sunt Teleorman şi Olt; apoi urmează, în ordine descrescândă, în Romanaţi, Mehedinţi şi Dolj. Pacificarea face progrese în judeţele Dolj, Dîmboviţa, Vlaşca şi Râmnicu-Sărat.

*

Armata şi-a făcut peste tot datoria cu sânge rece şi hotărîre. Nu s-a semnalat nici un caz în care să fi fost şovăituri. Ştirile cele mai îmbucurătoare sosesc din toate părţile unde s-au produs turburări, în timpul din urmă. Graţie măsurilor energice luate, răsculaţii au fost împrăştiaţi şi, acolo unde nu au voit să se supună la ordinele autorităţilor, ei au fost pedepsiţi în mod exemplar. În Vlaşca, ţăranii răsculaţi au cerut graţie şi s-au predat autorităţilor. În celelalte judeţe pacificarea îşi urmează cursul şi este de sperat ca, în câteva zile, ţara să fie scăpată de visul rău şi sângeros, care a stăpânit-o timp de câteva zile.

*

Instigatorii. Încetul cu încetul, lumina începe a se face în jurul răscoalelor din Muntenia. Pentru nimeni nu mai este un secret că asociaţia misterioasă şi nedescoperită până acum, abuzând de numele de student, a răsculat ţara întreagă. Ceea ce este însă dureros este că preo­ţii şi învăţătorii, în multe părţi, au căzut în mrejele acestei asociaţiuni, transformându-se în unelte inconştiente, au instigat pe ţărani la revolte. Probă despre aceasta este marele număr de popi şi învăţători ce a fost printre cei morţi. Ca un exemplu viu este destul să spunem că, în Vlaşca, în fruntea unor răsculaţi a fost găsit, călare, cu icoana atârnată de gât, un învăţător, anume Petrescu din Albeşti, care a fost arestat. Ţăranii din comuna Gratia, care se răsculaseră în urma îndemnului acestui învăţător, văzând că vine armata, s-au dus la preot, ca să-i dezlege de jurământul făcut.

*

În comuna Onceşti a fost arestat un aşa-zis student, care fusese adus acolo de către sătenii Petre Măcăneaţă şi Zaharie Roşu, ca să răscoale satul. Dl locotenent Petrescu, din Regimentul 10 Călăraşi, a arestat atât pe pseudo-student, cât şi pe cei 2 ţărani, care, legaţi, au fost duşi la Giurgiu şi plimbaţi pe străzi, ca să vadă lumea cine provoacă răscoalele. Toţi aceşti instigatori poartă săbii şi cuţite la brâu.

*

Cum au fost distruse satele ţărăneşti, Odivoaia şi Vieru. La Hodivoia, în urma luptelor, sunt 6 morţi şi 6 răniţi. La Stăneşti, au fost arse de trupe de infanterie 160 case, iar restul distruse completamente, în afară de şcoală, biserică şi primărie. La Vieru, sau incendiat de trupe 140 case, aci sunt 6 morţi şi 4 răniţi. Din Vieru şi Hodivoia au fost arse 15 vite mari şi 22 vite mici. Artileria, în aceste trei sate, au tras focuri cu mitralii şi infanteria a pus foc pentru distrugerea satelor. Ţăranii din Frăţeşti, altă comună de lângă Giurgiu, care se răsculaseră, văzând ce au păţit cei din satele de mai sus, s-au liniştit şi, înarmându-se, s-au dus să apere curtea arendaşului Lăzărescu de „studenţi”. În comunele de mai sus au fost aşa de puţini morți, deoarece ţăranii, văzând trupele apropiinpu-se, unii au fugit, iar alţii s-au predat, ridicând steaguri albe.

*

Ieri, trupele au înaintat mereu. Locuitorii comunelor Blegeşti, Comoara şi Clugăru, opunându-se trupelor, aceste comune au fost bombardate de artilerie. Asemenea, a fost bombardată şi Măgura, de trupele de sub comanda dlui colonel Saegiu. Comuna Comoara a fost bombardată, sub comanda dlui lt-colonel Lambru.

*

Omorâtorii locotenentului Niţulescu. S-a stabilit, în nod neîndoios, că locotenentul Niţulescu, care a căzut victimă a datoriei la Stăneşti, a fost omorât de indivizii Ilie Voitişi şi Ilie C. Georgescu din Stăneşti. La interogatorul ce li s-a luat, ei au făcut mărturisiri complete. Cei doi criminali au fost aduşi la Giurgiu şi depuşi la penitenciar. Cercetările continuă. Tatăl locotenentului Niţulescu, moşnean din Vâlcea, a fost, ieri, la Giurgiu, unde a plâns pe mormântul fiului său. El a cerut, apoi, să vadă pe cei doi criminali.

*

Dâmboviţa. În ciocnirea de la Răzvradi, au căzut 12 morţi şi 20 răniţi. Ajutorul de primar din Ocniţa, anume Duţulescu, a fost dovedit că se afla printre răsculaţi. Ţăranii din comuna Văcăreşti, răsculându-se, au incendiat conacul moşiei Băjeşti, cerând să li se împartă proprietatea. Trupele fiind insuficiente faţă de numărul copleşitor al răsvrătiţilor, s-a trimis, din Târgovişte, o companie din Regimentul 21. Ţăranii, intimidându-se, s-au împrăştiat; au fost arestaţi 10 capi ai răscoalei, care au fost transportaţi la Târgovişte. De asemenea, s-au arestat 12 ţărani din Perşinari, care provocaseră pe ţăranii din partea locului la mici agitări contra proprietarului M. Kalinderu. Deşi la moşia Băleni, a dlui Gh. Gr. Cantacuzino, este linişte perfectă, s-a trimis, din Târgovişte, pentru orice eventualitate, o companie din Regimentul 21, pentru pază. Încolo, e linişte.

*

Dolj. Fierberea în judeţ continuă. Moţăţeii şi Băileşii, unde au avut loc încăierările cu armata, sunt acum liniştite; după ultimele constatări, la Moţăţei au căzut 13 morţi şi 17 răniţi, iar la Băileşti numai 2. La Calafat e linişte, totuşi locuitorii sunt cuprinşi de teamă.

*

Argeş. Satele învecinate cu judeţul Olt sunt în fierbere, ceea ce a necesitat trimiterea, la Piteşti, a unui întreg regiment de infanterie şi două escadroane de călăraşi. S-au comis excese la Pădureţi, proprietatea dnei Radu Mihai, unde ţăranii au distrus prin foc palatul, pătule, magazii, în fine, totul. Pentru menţinerea ordinii, au fost trimişi: dl M. Bănescu, la Costeşti, Corneliu Axente, la Budeşti, şi comisarul Ciuculescu, ca poliţai la Curtea de Argeş (Tribuna, Anul XI, nr. 63, duminică 18/31 martie 1907, pp. 2, 3).


1907: Răscoalele ţărăneşti din România

Satmary Taranca cu zeghe CLA 1909 p 283

*

În Moldova, revoluţia e aproape stinsă, în Muntenia, însă, au mai fost ciocniri sângeroase între soldaţi şi ţărani. Se constată, de altfel, că manifestul regal şi mergerea la faţa locului a noilor perfecţi au contribuit mult la liniştirea spiritelor. Unde ţăranii n-au vrut să asculte sfaturile bune, s-a procedat cu asprime, căci nu se puteau tolera actele de banditism, la care se dedea o parte a ţărănimii, instigată de răufăcătorii ce se găsesc în mijlocul oricărui popor. Unii arendaşi au căutat, apoi, şi ei să încheie cu ţăranii învoieli agricole mai favorabile, aşa că şi asta contribue la potolirea spiritelor.

*

Arhiepiscopul catolic, pentru linişte. Arhiepiscopul Raymund Netzhammer a trimis următoarea scrisoare păstorească credincioşilor catolici din satele din apropiere de Bucureşti: „Salutare şi binecuvântare în Domnul, / Iubiţi diecezani, / După puţine zile, vor suna la urechile voastre clopotele Paştilor şi veţi auzi din nou salutarea învierii Mântuitorului: Pace vouă! / Pătrundă această salutare adânc în inima diecezanilor mei. Când a avut patria mai mare nevoie de pace, decât acuma, când o parte mare din cetăţeni au călcat legile şi stricat liniştea. Vă rugăm cu stăruinţă, iubiţi diecezani, nu numai să nu luaţi parte la nici o turburare, ci să fiţi fără preget de partea autorităţilor şi să ajutaţi la paza liniştii. Amintiţi-vă pururi de vorbele sfântului Pavel, pe care le-a scris creştinilor din Roma: „Fiecare să se supună puterii autorităţilor, căci nu e nici o putere care să nu fie de la Dumnezeu şi cea care este e pusă de Dumnezeu. Cine, prin urmare, se împotriveşte puterii, acela se împotriveşte aşezărilor lui Dumnezeu şi cei ce se împotrivesc îşi aduc peire” (Romani, XIII, 1. 2). Deoarece tot binele vine de la Dumnezeu, se cade să îndoiţi, în zilele acestea, rugăciunile voastre pentru pacea sfântă. Vă poruncim, deci, preoţilor din diecesa noastră, până la liniştirea iubitei noastre patrii, să spună, la sfânta liturghie, rugăciune pro pace şi la slujba obştească să facă rugăciunea menită pentru liniştirea duhurilor. Ne rugăm la Dumnezeu să vă apere, căci, „când nu păzeşte Dumnezeu oraşul, în zadar veghează străjerii” (Psalmi, 426, 1). Cel mai bun mijloc de-a face să vă fie de folos rugăciunile de Paşti e împlinirea datoriei creştineşti, care stă în spovedania cu căinţa păcatelor şi în împărtăşirea cu trupul sfânt al lui Isus Hristos. Primirea lui Isus Hristos în sfânta cuminecătură e chezăşia păcii şi a fericirii vecinice. „El, însă, domnul păcii, hărăzească-vă pretutindenea pace!” (Al doilea Testament, III, 16). // Dată în Bucureşti, în scaunul nostru arhiepiscopesc / la 27 Martie 1907. / Raymundus, arhiepiscop.

*

Dolj. În comunele Moţăţei, Valea Stanciului, trupele fiind atacate, au tras focuri. Sunt mai mulţi morţi şi răniţi. În comuna Prahova, trupele au tras, de asemenea, focuri, fiind un mort şi 20 răniţi.

*

Mehedinţi. 1.000 săteni răsculaţi, din Pleniţa, jud. Dolj, au năvălit în comuna Gemenii, noaptea, la orele 12, asupra conacului arendaşului Take Cristolu, pe care l-au devastat şi incendiat. În Braniştea, s-a devastat conacul arendaşul C. Papia. La Gâsca Mare, s-au incendiat pătulele arendaşului Petre Popescu şi s-au trimis trupe. La Vlădaia, Prisăceana şi Rogova sunt agitaţii. S-au trimis jandarmi. În comuna Dobra, s-au răsculat, de asemenea, ţăranii contra proprietarului Poenaru. S-au trimis trupe.

*

Cetăţenii din Turnu-Severin cer voie a se înarma, cu toţii, spre a forma garda civilă.

*

Olt. Un rezervist, care a încercat, fără succes, să propage răzvrătirea printre rezervişti, a fost arestat. Sătenii au devastat proprietatea lui Anghel Ionescu, din comuna Bolţi; a dlui Colibăşeanu, din comuna Velciu; a dlui Popeanu, din comuna Dudu; a dlui Fanoli, din Mihăeştii de Jos, Caracosta, din Plămpeni. Sătenii ameninţă, acum, Grecii şi Mihăeştii. Sătenii din Custişoara s-au liniştit, când li s-a citit manifestul guvernului. S-au mai devastat în comunele Bălţata, Tâmpeni, Văleni, Dudu, Căciulenii de Jos, Momiceni, proprietatea prinţului Brâncoveanu, dându-se foc conacelor şi pătulelor.

*

 Proprietarul Alexandrescu telegrafiază că sătenii din Mândra, Cioceşti şi Bârla au venit în Malul (Teleorman), având în cap nişte zişi studenţi şi i-au incendiat proprietatea.

*

Putna. Prefectul judeţului telegrafiază că a răspândit în judeţ, în mii de exemplare, manifestul guvernului şi noile reforme, votate de parlament. Ţăranii au primit cu bucurie această veste şi s-au liniştit, în multe părţi. Numeroase delegaţiuni de săteni vin la prefectură a cădea la învoială cu proprietarii. Aceştia fac concesii ţăranilor şi efectul este îmbucurător. Nici un act de devastare nu s-a mai constatat. La Adjud, veniseră 50 de ţărani, dar s-au înapoiat, la somaţiunile armatei. Aceştia erau din comuna Urecheşti.

*

Tratativele continuă în tot judeţul Ilfov. Miercuri, la orele 5 şi un sfert, seara, a avut loc întâlnirea trupelor, comandate de dl colonel Saegiu, cu o numeroasă ceată de răsvrătiţi, care înaintau în direcţiunea Bucureştiului. După somaţiunile legale, trupa a tras în răzvrătiţi. Au căzut numeroşi morţi şi răniţi. Numărul exact nu se ştie încă. Răzvrătiţii s-au împrăştiat şi au fost urmăriţi de trupe. Ministerul de războiu completează mobilizarea trupelor nechemate şi în special a trupelor de cavalerie şi artilerie călări, cu câte două tunuri, care vor căuta bandele, spre a le desfiinţa.

*

Din comuna Cornetul (Ilfov), s-au trimis ministerului de interne mai multe manifeste imprimate, care au fost împărţite în comune, cu următorul cuprins: „Regele a murit. Regina e în fruntea trupelor contra ciocoilor”. Unul dintre cei la care s-au găsit asemenea manifeste a fost arestat.

*

Botoşani. În tot judeţul domneşte liniştea completă. La Burdujeni, câţiva agitatori încearcă a turbura liniştea. S-au trimis trupe, spre a potoli agitaţia.

*

Brăila. Ţăranii au voit să intre în oraş. Armata şi autorităţile i-au întimpinat la timp, somându-i să se retragă. Ţăranii erau foarte îndârjiţi. S-au făcut somaţiunile legale, ameninţându-se ţăranii că armata va trage cu gloanţe. Atunci, ţăranii s-au retras, anunţând că se vor întoarce în cinci zile, dacă nu se vor rezilia contractele moşiilor Statului şi ale celor particulare. În comuna Găiseanca, ţăranii răsculaţi au bătut grav pe secretarul comunal, care a refuzat să rupă contractele de învoeli agricole.

*

Covurlui. Proprietarii şi arendaşii, întruniţi la prefectură, au căzut de acord cu delegaţii sătenilor. Aceştia s-au retras în liniate. Înmormântarea celor 11 cadavre ale locuitorilor revoltaţi împuşcaţi s-a făcut în linişte. O bandă de devastatori din Foleşti s-a dus la arendaşii Verona şi Vincler, provocând neorânduieli; de aci, la locuinţa proprietarului Codreanu din Chiraftei. S-au trimis trupe la faţa locului, cu ordin de a înăbuşi, în chip energic, revolta.

*

Romanaţi. Astă noapte, au început agitaţiuni în comunele Ştirbei şi Luceni. S-au devastat conacele. La Drăghiceni şi la Popinzeleşti, răsculaţii au dat foc conacelor şi produselor.

*

Tulcea. Pescarii s-au răsculat şi au cerut închiderea bălţilor, desfiinţarea taxelor pe colibele din baltă şi prelungirea, până la 15 aprilie, a campaniei pescuitului. În urma promisiunii făcută de prefect, că cererile lor paşnice vor fi satisfăcute, pescarii s-au liniştit. În judeţ, de asemenea, e linişte.

*

Tutova. Se semnalează mişcări săteşti. Prefectul a telegrafiat ministerului de interne că comandantul Regimentului 12 Cantemir este sigur de trupă.

*

Vaslui. Linişte completă în tot judeţul.

*

Vlaşca. Se telegrafiază că armata s-a retras din comunele vecine ale oraşului Giurgiu, pentru că sătenii sunt liniştiţi. Trupele sunt concentrate în oraş, pentru cazuri de trebuinţă.

*

Roman. Linişte în tot judeţul, afară de comuna Roşiori, cătunul Poenele de Jos, unde locuitorii s-au revoltat. Au fost trimise imediat trupe la faţa locului.

*

Prahova. Linişte la Buştenari, greviştii au reluat lucrul. În tot judeţul, linişte. Bandele de incendiatori şi devastatori, care intraseră, din Teleorman, în Vlaşca, au fost întâmpinate de puterea armată, care, după somaţiunile legale, au făcut uz de arme. S-au tras şi câteva salve de tunuri. Sunt numeroşi morţi. Restul bandelor s-a împrăştiat; fugarii însă sunt urmăriţi şi mulţi au fost prinşi.

*

Din rapoartele telegrafice şi telefonice, primite din întreg judeţul Ilfov, rezultă că liniştea cea mai completă domneşte pretutindenea. Manifestul guvernului, care a fost răspândit şi afişat în toate comunele, a făcut o excelentă impresiune şi sătenii se arată foarte mulţumiţi de măsurile propuse (Tribuna, Anul XI, nr. 62, sâmbătă 17/30 martie 1907, pp. 3, 4).


Mişcarea revoluţionară a țăranilor din România

Satmary Oltean CLA 1909 p 225

*

De Eugen Brote

*

Nu acum, pentru întâiaşi dată, ţărănimea se ridică cu ciomagul în contra asupritorilor ei. În secolul trecut, putem înregistra mai multe asemeni mişcări. Temeiul lor a fost, totdeauna, agrar şi atunci când ele aveau un ascuţiş politic. Izbucnirile acestea periodice sunt o dovadă neîndoioasă că organizaţiunea socială a statului român suferă de o boală foarte grea, care, dacă nu va fi temeinic vindecată, ameninţă chiar existenţa sa. Pentru a înţelege, din o singură ochire gravitatea situaţiunei, nu avem decât să constatăm că regatul României vinde, pe an, în străinătate producte ale pământului în valoare de 300 milioane lei şi, în acelaş timp, ţăranul român, care, în realitate, produce, prin munca braţelor sale, acest prisos al ţării, se luptă cu cea mai mare mizerie, uneori cu foametea chiar.

*

Ce se petrece în această ţară, cum este organizată munca naţională, că din aurul ce vine de peste hotare, pentru prisosul productelor agricole, nu se scurge aproape nimic în pungile acelora, care muncesc singuri şi din greu la crearea lui? Ne-ar duce prea departe, dacă ne-am propune să lămurim, în cadrele unui articol de ziar, întreaga cestiune agrară a României; dacă am voi să arătăm cum ţăranul român, care şi-a păstrat, până astăzi, numirea de „rumân”, cu înţelesul de bărbat muncitor, a devenit, încetul cu încetul, în decursul veacurilor, din moşnean „clăcaş”; cum „judeţii” ţărăneşti şi români s-au prefăcut în „stăpâni”, apoi în „boieri” străini şi, în urmă, în proprietari nemiloşi şi internaţionali ai pământurilor moşnenilor români; cum s-au găsit, în timpurile actuale, exploatatori de profesiune, care, ca arendaşi şi ca proprietari de moşii, au strâns şuruburile tot mai tare şi au aplicat şi mijlocul american modern al „trusturilor”, pentru a stoarce pe bietul ţăran român muncitor astfel încât lui îi rămâne numai sufletul în trupul său chinuit.

*

Ne-ar duce prea departe, când am încerca să arătăm, aici, cum statul român, pe atunci despicat în două principate, a căutat, de la „Regulamentul organic”, ticluit de boieri, cu ajutorul baionetelor ruseşti, încoace să întimpine primejdia acestei organizaţiuni bizantine, fără însă a jigni interesele clasei dominante; cum, la 1864, acest stat român, acum unit, s-a avântat până la o desfiinţare imperfectă a clăcii, făcând pe ţăranul român iarăşi „moșnean”, cu oarecare restrângeri în dreptul de proprietate, fără însă a-i crea şi asigura şi putinţa de a-şi întocmi şi menţine noua sa gospodărie; cum, la 1866, statul român, aşezat acum pe temelii noi, prin constituţiunea sa liberală şi modernă, a făcut loc, în Corpurile legiuitoare, şi ţărănimii, prin crearea colegiului electoral al treilea, fără însă a da totodată şt garanţiile necesare pentru ca ţăranul să poată uza de acest drept constituţional; cum, tot în acelaş an memorabil, statul s-a ocupat de raporturile agricole şi s-a străduit să le reguleze prin legea aşa-numitelor „tocmeli agricole”, modificată la 1872, la 1882 şi la 1893, fără ca însă Corpurile legiuitoare, conduse de interesele agrare ale proprietăţii mari, şi administraţiunea statului, condusă de interese de partid, să fi fost în stare a da acestei cestiuni prea importante o soluţiune mulţumitoare; cum guvernele române, împinse, uneori, de mişcările ţărăneşti, au căutat, la 1881, să faciliteze creditul mobiliar, la 1889, să satisfacă cererile de pământ ale ţăranilor şi cum, de atunci, încoace, neîntrerupt, Corpurile legiuitoare, guverne şi societate s-au ocupat de soarta ţăranului fie prin legi noi sau revizuite, fie prin dispoziţiuni administrative, fie prin discursuri şi publiblicaţiuni, fără însă ca să fi putut dobândi, până acum, rezultate reale.

*

Nu ne ocupăm de toate acestea, fiindcă, pentru judecata situaţiunei actuale, ele n-au decât o însemnătate istorică. Cestiunea agrară a rămas în fond nedeslegată şi ea continuă a zgudui la temeliile statului român. Asupra ţărănimii apasă şi astăzi întreaga povară a unui sistem de esploatare bizantin, lacom şi nemilos. Ţăranul român este încleştat de sărăcia goală şi de toate mizeriile trupeşti şi sufleteşti, care o însoţesc. Şi actuala mişcare, ca şi cele premergătoare, nu este decât manifestaţiunea zgomotoasă a nemulţumirii disperate din partea ţărănimei neajutorate, care nici ea nu ştie în ce mod poate să-şi lecuiască rănile mortale.

*

Orice om nepreocupat trebuie să recunoască îndreptăţirea acestei nemulţumiri şi înţelege şi simţământul de disperare de care este cuprins ţăranul, strivit din toate părţile. Pământul României este roditor şi ţăranul muncitor. Dovadă sunt cele 6 milioane hectare, pe care braţele vânjoase ale ţăranului le ară, le seamănă, le cultivă şi strânge recolta lor, care nu numai hrăneşte întreaga poporaţiune a României, ci este atât de abundentă, că două şi jumătate milioane de tone de materii făinoase pot fi trimise, pe fiecare an, peste hotare, altora. Cu toate acestea, în 43 de ani, de când ţăranul nu mai e clăcaş, de când şi-a dobândit „libertatea” şi este stăpân pe petecul lui de pământ, n-a putut să-şi prefacă bordeiul său umilit, acoperit cu paie şi neîncăpător într-o locuinţă omenească, n-a putut să-şi clădească în sărăcăcioasa sa gospodărie nici grajd, nici şură, nici magazie. Munca sa stăruitoare, în tot timpul acesta, a rămas pentru dânsul stearpă şi seacă, pe când, în acelaş timp, renta pământului muncit de dânsul s-a urcat, din an în an, şi este astăzi de trei sau patru ori mai mare ca acum 40 ani.

*

În neajutorarea şi în naivitatea sa, ţăranul cere pământ, crezând că acesta îl va scăpa de nevoile mari ce-l apasă. Dar tocmai pe această cerere a ţăranului şi-au întemeiat exploatatorii de profesiune sistemul lor de îmbogăţire şi de spoliare. Ei oferă ţăranului pământul reclamat, însă numai în condiţiunile rentei urcate în mod meşteşugit şi cu o dobândă uzurară pe deasupra, aşa că munca ţăranului tot stearpă şi seacă rămâne pentru dânsul. Şi de-ar fi numai pământul singurul şurub în mâna exploatatorilor! Ei sunt stăpâni însă şi pe păşunea vitelor ţărăneşti; ei sunt stăpâni şi pe pădure, de unde ţăranii sunt siliţi să-şi ia lemnele de foc şi de lucru; ei sunt stăpâni şi pe moară, unde ţăranul e constrâns să macine mălaiul său amar; ei sunt stăpâni şi pe târgul de producte, unde ţăranul e nevoit să-şi prefacă în bani sudoarea sa; ei sunt stă­pâni şi pe biata administraţie publică, care, chinuită de zvârcolirile partizanilor, înclină a învârti paragraful legii totdeauna în favorul celor mari şi puternici; ei sunt stă­pâni şi pe capitalul mobil, şi „ajută” bucuroși pe sărmanul sătean, care, neavând o para frântă în casa sa, a dat, în toiul iernii, „peste o întâmplare” şi îşi vinde munca sa pe vara viitoare, căci altceva nu are ce vinde, cu preţuri de batjocură.

*

Când exploatatorii de profesiune trag, dintr-odată, de aceste fire, ce le ţin în mâna lor, când ei se întovărăşesc în trusturi, pentru ca ţăranul să nu poată scăpa din mrejele lor, la alte moşii învecinate, mai poate fi cineva surprins când ţăranul pune mâna pe ciomag şi-l azvârle asupra asupritorilor săi? Mai trebuiesc, în asemeni împrejurări triste, agitatori pentru ca materialul inflamabil îngrămădit să prindă flăcări în toate părţile?

*

Nu corespunde cu realitatea, când se atribuie acestor mişcări un caracter antisemit. Ţăranul român şi mai ales cel moldovean este tolerant, în cel mai nobil înţeles al cuvântului. Nu numai că nu priveşte cu ochi răi pe străin, ci, din contră, îl primeşte în mijlocul său ca pe un frate, îl cinteşte când e vrednic şi îl milueşte când e nevoieş. Ovreii cari trăiesc în Moldova o ştiu aceasta mai bine ca orişicine. Dacă, cu toate acestea, ei au fugit acum, când ţă­ranul a pus mâna pe ciomag, şi ei au căutat adăpost sub aripile pajurei austriece sau aiurea, nu antisemitismul ţăranului moldovean, ci conştiinţa lor rea i-a gonit din cuiburile lor, unde au strâns bogăţii pe spatele muncitorului. Ovreii fac parte din liga exploatatorilor de profesiune; ei sunt mai ales aceia care au urcat, în mod măiestrit, renta pământului şi strâng sforile mrejei în care au prins pe ţăranul român. Tendenţioase şi nedrepte sunt ştirile, răspândite mai ales de opresorii fugiţi, că miş­carea prezentă a ţăranilor se manifestă în mod neuman, brutal şi sălbatic.

*

În împrejurări ca cele de faţă este greu de controlat cât ştirile răspândite corespund cu realitatea. Se poate admite, în general, şi posibilitatea unor cazuri izolate de barbarie, mai ales acolo unde asupritorii sau funcţionarii publici au fost provocatori direcţi. Din relaţiunile oficiale, nebănuite ca favorabile ţărănimii răsculate, reiese că, până acum, nu s-a putut constata nici un omor, comis de cetele ţărăneşti (cu toate că ţărani au fost împuşcaţi); nu s-a putut constata nici o tăciunare, nici jaf nu s-a făcut în Moldova. Devastarea localurilor şi a registrelor, unde exploatatorii calculau şi notau uzura asupra ţăranilor, este, până acum, fapta cea mai gravă, cu care poate fi acuzată mişcarea ţărănească actuală. Dar exploatatorii, fugiţi la Cernăuţi, se simt ei în drept a se constitui ca judecători asupra umanităţii, brutalităţii şi sălbătăciei? Ce faptă mai neumană, mai brutală şi mai sălbatică s-ar putea comite, decât aceea pe care au comis-o ei înşişi, faţă cu poporaţiunea rurală muncitoare şi îndelung răbdătoare a unei ţări, din care nici nu fac parte? Încât, pentru viitor, putem exprima speranţe întemeiate că ţărănimea va fi tot mai puţin împinsă a manifesta prin răscoale nemulţumirea sa adâncă şi disperată.

*

Între măsurile care, în timpurile mai noi, s-au luat pentru ameliorarea situaţiunii ţăranului, a fost şi una care pare a fi nimerită: Legea băncilor săteşti. De-abia trei ani au trecut, de la aplicarea acestei legi, şi ar fi pripit a risca o judecată definitivă asupra foloaselor ei. După rezultatele prea îmbucurătoare a acestor trei ani, însă suntem deja îndreptăţiţi a hrăni speranţe atât de mari, încât nici nu cutezăm a le exprima, căci ele se înalţă până la o soluţiune fericită a cestiunii agrare române. Îndeosebi remarcabil, pentru această lege, este că efectele ei au să treacă departe peste intenţiunile legiuitorului. Prin votarea ei, s-au urmărit mai ales scopuri materiale şi, pusă acum în aplicare, se dovedeşte că scopurile urmărite se ating pe deplin, însă efectele morale au să fie neasemănat mai mari, decât cele materiale. Prin băncile săteşti se organizează, pentru prima dată, ţărănimea română ca clasă cu interesele ei proprii şi, astfel organizată, va ajunge la cuvânt, nu numai pentru ca să-şi spună, prin reprezentanţii săi autorizaţi, păsurile sale, ci prin greutatea şi puterea sa va învăţa şi va şti să prefacă cuvântul în faptă (Tribuna, Anul XI, nr. 62, sâmbătă 17/30 martie 1907, pp. 1, 2).


Pagina 1 din 512345