Cântecul memoriei: lui Marcel Cantea | Dragusanul.ro

Cântecul memoriei: lui Marcel Cantea

*

Marmura ursită trup de împrumut

a pierdut pe cale sufletul stingher

răstignit în sine de la început

ca să se înalţe în curând la cer,

ea îşi duce golul dur ca o speranţă

lină, dar deşartă, patimă pustie,

 *

Clătinând omătul ce-a spuzit pe clanţă

albul ce-aminteşte vag de veşnicie,

năruită-n sine marmura aşteaptă

trecătoare vremuri să i se închine,

e târziu, pe-afară timpul se îndreaptă

astăzi mai agale numai înspre sine.


Comments are closed