1904: Sărbătorirea lui Ştefan cel Mare | Dragusanul.ro

1904: Sărbătorirea lui Ştefan cel Mare

Stefan cel Mare LUCEAFARUL nr 12 13 1904

*

Cu ocazia festivităţilor în amintirea lui Ştefan cel Mare, damele române din Bucovina au subscris o sumă de bani considerabilă pentru a înfiinţa, la Rădăuţi, un internat pentru elevii români greco-ortodocși, care va purta numele de „Ştefan cel Mare”. Pentru acest fond au donat sume însemnate şi Societatea academică „Junimea”, precum şi Societatea pentru cultura şi literatura poporului român din Bucovina. Românii din Bucovina au votat, cu învoirea guvernului, din Fondul religionar, 10 mii coroane pentru serbări.

*

Academicieni 1912 BOABE DE GRAU Anul I 1930 n 1 p 5

Şedinţa festivă a Academiei. Academia a serbat, sâmbătă 3 iulie vechi, printr-o şedinţă solemnă, aniversarea celui de al patrulea centrar de la moartea lui Ştefan cel Mare. La ora 2 şi jumătate p. m., ședinta s-a deschis, sub președinţia dlui I. Kalinderu, care, înainte de a intra în ordinea zlei, comunică domnilor membri moartea regretatului profesor Ionescu-Gion, făcând elogii defunctului. După această tristă comunicare, dl Kalinderu citeşte următorul discurs:

*

Stefan cel Mare LUCEAFARUL nr 12 13 1904 p 229

„Onoraţi colegi! Azi e o zi mare, o sfântă. Se împlinesc 400 de ani de la moartea marelui Ştefan, Domnul Moldovei. Patru sute de ani sunt, chiar şi în viaţa unui popor, o lungă perioadă de timp. În cursul celor 18 secole, au trecut, de când marele Împărat, Divinul Traian, a adus şi a aşezat pe acest pământ neamul nostru, s-au ţinut lanţ încheiat anii, chiar veacurile de luptă, de durere, de viaţă zbuciumată şi încercată, iar clipele de reculegere, în care puteam să ne împlinim menirea şi să privim cu încredere în viitor, au fost puţine şi scurte. Viaţa şi domnia lui Ştefan sunt una din acele nepreţuite clipe, fără îndoială cea mai luminoasă şi mai înălţătoare, căci nimeni n-a înţeles ca el chemarea neamului românesc şi n-a ştiut, deopotrivă cu dânsul, să ne ducă spre realizarea ei.

*

Aduşi aici ca să ţinem pacea romană, ordinea şi civilizaţia antică, noi am trăit, todeauna, în luptă cu tulburătorii liniştii şi cu asupritorii popoarelor, şi eroii noştri toţi au fost nu numai naţionali, ci şi apărători ai marilor bunuri ale neamului omenesc. Dar nici unul dintre acești viteji nu s-a ridicat la însemnătatea universală a lui Ştefan, sfânt şi bun pentru noi, mare pentru toţi. Mare a fost şi Mircea, care a pornit lupta contra cotropitorilor osmanlâi şi a purtat-o cu vrednicie. Mihaiu Viteazul, care a căzut continuând lupta aceasta, ne-a lăsat şi el o moş­tenire de glorie. Ştefan, însă, mai fericit şi, poate, şi mai înţelept, apărându-şi ţara şi legea, a fost un erou al creştinătăţii şi al civilizaţiei, care atunci renăştea, şi ne-a arătat tuturor drept ceea ce suntem, împlinitori ai voinţei lui Dumnezeu aici, pe pământ, cum zice marele nostru poet Alecsandri.

*

Onoraţi colegi! Epocile din viaţa naţională puternică sunt, mai totdeauna, şi epoci de înflorire estetică. Ștefan cel Mare, care înfiinţa, după fiecare biruinţă, ca jertfă de mulţumire, un locaş al Dumnezeirii, împodobit cu frumoase săpături, cu ciubuce împletite, deasupra uşilor, cu roți de smalţ colorat, înfăţişând dobitoace fantastice din zodii şi poveşti, iar pe dinlăuntru, cu frumoase icoane, cu preţioase odăjdii de stofe scumpe şi grele, cu bogate cruci, cu potire şi vase sfinte, de un stil şi execuţie artistică prefectă, ne-a lăsat, astfel, comori artistice, din care multe s-au pierdut, dar şi multe au rămas, şi care vor fi, pe viitor, o nepreţuită călăuză pentru artiştii noştri.

*

Stefan cel Mare Voronet LUCEAFARUL nr 12 13 1904 p 244

Privit în mijlocul contemporanilor săi, Marele şi Sfântul Domn se ridică în rândul celor aleşi, nu numai ca mare căpitan şi înţelept ocârmuitor, ci, totodată, şi ca om al înălţării sufleteşti, contemporan al îndrăzneţilor Vasco de Gama, Magellan şi Christofor Columb, el stă, ca om de arme, alături cu Mohamed al II-lea, Matei Corvin, Carol cel Temerar, cu Ludovic al XI-lea, cu Henric Tudor şi Maximilian de Habsburg, cavalerul neînvins de nimeni, iar ocârmuitor se întrecea cu Inocenţiu al VIII-lea, cu Sixt al IV-lea , cu Isabela de Castilia şi cu, atunci încă tânărul, Ioachim de Brandenburg.

*

Trăieşte, însă, Ştefan al nostru, deşi departe, în orientul turburat şi întunecos, și alături de Lorenzo il Magnifico, de Nicolo Machiavelli şi de Bevenuto Cellini, alături cu Leonardo da Vinci, Michel Angelo, Rafaelo şi cu ceialalţi luminători ai timpurilor. Mare el însuşi, şi fiu al unui timp mare, el se ridică, din trecut, în mărire deplină. Nici centrarul întâi, nici al doilea şi nici al treilea al strălucitului Voivod n-au fost serbate. Nestabilitatea, nesiguranţa viitorului, înmulţirea primejdiilor, nu lăsau să se dezvolte mândria naţională, amintirea vremurilor bune, iar cărturarii n-au ştiut să vorbească, cum se cuvine, despre faptele lui Ştefan cel Mare. Numai Neculce, după mai bine de un veac şi jumătate de la dispariţia eroului, ne-a mai transmis o mică comoară de fapte, care noi am dori să fie de o sută, de o mie de ori mai bogată. Apoi, tocmai la 2 iulie 1904, vedem prima serbare a aniversării triste şi glorioase. Arhimandritul Vartolomeu Măzăreanul aduse cel dintâi prinos marelui moldovean şi se întreba cu sfială: „Oare ne vom mai învrednici și noi să avem asemene vremuri?”. Nu putea sărmanul şi bunul român să ştie cât de aproape era de anul învierii, căci Dumnezeu, în nepătrunsa-i înţelepciune, n-a dat decât unui număr nesfârşit de muritori darul supraomenesc de a ridica un colţ al vălului care acoperă privirii noastre viitorul.

*

Trec 59 de ani (de la moartea lui Măzăreanul – n. n.), o clipă în viaţa unui popor, şi, la capătul celălalt al țării, Tudor dă semnalul deşteptării naţionale. Veacul trecut, început cu atâta fericire, a despăgubit ţara noastră de timpurile de încercare, căci am mers, din treaptă, în treaptă, la mărire. După 1821, vin anii 1848, 1859, vine 1866, care aduce pe acel care, cu atâta înţelepciune, ne-a călăuzit spre 1877-78, spre 1881, spre starea de azi, care ar umple de bucurie pe Marele Ştefan, pe războinicul Mihai Viteazul, pe toţi oamenii buni, care au mai fost, pe boerii şi căpitanii lor, pe toţi mucenicii românismului, în sfârşit, pe scumpii noştri străbuni, tot aşa de iubitori de ţară ca şi noi, dar mai puţin norocoşi.

*

Onoraţi colegi! Pătrunşi, ca în timpul lui Ştefan, de simţămâtul că numai lucrând pentru pace, pentru ordine şi pentru civilizație, ne împlinim menirea, să ne luminăm, să ne însufleţim de faptele marelui Voevod, care, ridicându-se pe el, a ridicat şi neamul nostru şi ne-a deschis calea pe care umbăm şi azi. Din lăcaşul nemurirei, din de trei ori sfântul sanctuar al păcii şi al iubirii divine, unde viaţa e fără de sfârşit, Ştefan şi voinicii lui ne privesc, se bucură de bucuria noastră şi ne spun: „Munciţi, adunaţi comori de muncă şi de iubire, pentru ca moşia strămoşească să fie tot mai frumoasă, mai întărită şi mai slăvită, şi pentru ca toţi fiii neamului să fie, până la sfârşitul veacurilor, adunaţi într-un gând şi tari prin frăţeasca lor unire!”.

*

 Stefan si Carol ADEVARUL nr 5360 1904

Discursul dlui D. Sturdza: Domnul Prim-ministru începe discursul dumisale prin a spune că meritele cele mari se cunosc nu atâta când ele vin de la străini. Şi Ştefan cel Mare a fost lăudat de întreaga lume creştină, şi citează părerea istoricului polonez Dlugosz, care, într-un moment de entuziazm, exclamă: „O, bărbat minunat, întru nimic inferior ducilor eroici, pe care noi îi admirăm, care, în timpurile noastre, a repurtat, cel dintâi dintre principii lumii, o victorie strălucită contra turcilor; după judecata mea, el este cel mai vrednic a fi numit în fruntea unei coaliţii a Europei creştine, contra turcilor”.

„Iată judecata cea mai curată, termină dl D. Sturdza, şi cred că nu e nimic de adăogat la cele spuse de Dlugosz”.

*
Spiru Haret, Almanahul SSR 1913

Spiru Haret, Almanahul SSR 1913

Dl Spiru Haret. Comunică că oferă Academiei 50 medalii de aur, bătute, cu ocazia aniversării de astăzi, de către ministerul instrucţiunii publice, pentru comemorarea zilei. Se suspendă şedinţa pentru 10 minute .

*

Dl Nicole Iorga. La redeschiderea şedinţei, ia cuvântul şi, într-un lung şi foarte documentat discurs, face istoricul domniei voievozilor Ştefan cel Mare şi Mihai Viteazul, şi al Mitropoliei Ardealului. Începe prin a spune că, astăzi, poporul românesc serbează o zi mare, nu numai pentru românii din Moldova, ci şi pentru cei din Ardeal, căci Ştefan cel Mare a desfăşurat multă activitate, spre a-i ridica şi a-i scăpa de diferitele influenţe străine, de prin acele timpuri. Dl Iorga face un lung istoric al înfiinţării episcopiei din Ardeal şi spune că faptul acesta are o mare însemnătate, care întrece chiar o mare biruinţă, căci, întotdeauna, întemeierea unui mare așezământ glorifică, în mod deosebit, pe cel care l-a înfiinţat. Conferenţiarul înşiră numele şi activitatea diferiţilor episcopi, care s-au perindat în Ardeal. Arată cum românii ardeleni şi-au păstrat legea strămoşească, cu toate influienţele şi presiunile exercitate asupra lor. Continuând, dl Nicolae Iorga spune că, pe lângă multe altele, cea mai puternică dovadă că mitropolia din Ardeal a fost înfiin­ţată de Mihai Viteazul este că, înainte de domnia lui, nici nu exista măcar biserica românească pe acolo şi că românii erau nevoiţi să urmeze cultul calvin sau catolic. Încheind, oratorul spune că Episcopia şi mitropolia din Ardeal sunt monumentele nepieritoare, care fac ca măreţele fapte ale lui Mihai Viteazul şi Ştefan cel Mare să rămână neşterse în memoria întregii românimi, din toate timpurile. Ultimele cuvinte ale oratorului sunt acoperite de frumoase aplauze. Şedinţa se ridică la orele 4 și15 (Bunul econom, Anul V, Nr. 27, 17 iulie nou 1904 – preluare din România și Cronica).

*

Carol al II-lea şi Nicolae Iorga

Carol al II-lea şi Nicolae Iorga

La Bucureşti. Măreaţă, impunătoare şi vibrând de cel mai înalt patriotism a  fost sărbătorirea lui Ştefan cel Mare în capitală. De dimineaţă, scrie „Voinţa Naţională”, capi­tala îşi ia aspectul de mare sărbătoare. Timpul e splendid, cerul senin, temperatura plăcută. Mulţimea, îmbrăcată de zile mari, curge valuri-valuri, dinspre părţile mărgi­naşe ale oraşului, către centru. Magazinele sunt toate închise. Pe bulevardul Colţei şi pe Calea Victoriei mulţimea era compactă, aşteptând, cu patriotică nerăbdare, trecerea cortegiului istoric.

*

Tribunele, aşezate pe Piaţa Victoriei, la capă­tul şoselei Kisseleff, foarte frumos construite, erau împodobite cu picturi, trofee, drapele şi verdeaţă. Una din tribune e rezervată pentru ceremonia reli­gioasă: în interior este construită o exactă reprodu­cere a capelei de la Putna şi a mormântului lui Ştefan cel Mare. Împrejurul acestui mormânt, iau loc miniştri, cu soţiile lor, înalţi funcţionari ai statului şi profesori ai Universităţii.

*

Bucuresti BOABE DE GRAU 1930 n 10 p 593

Ceremonia religioasă. Alteţele Lor Regale, principele Ferdinand şi principele Carol, sosesc, la 8 ore dimineaţa. După câteva minute, începe ceremonia religioasă, oficiată de P. S. Sa arhiereul Nifon Ploeşteanul, vicarul mitropoliei, înconjurat de înaltul cler din capitală. Printre membrii clerului, asistau şi doi preoţi din Basarabia, Vasile Gobzilă şi ieromonahul Gurie, de la mănăstirea Neamţ-Nou. Rugă­ciunile erau cântate de corul mitropoliei, sub conducerea maestrului Bănulescu. În timpul când arhiereul a intonat rugăciunea „Doamne, Dumnezeul puterilor”, Alteţele Lor Regale şi toată asistenţa au îngenuncheat, cu evlavie, în faţa mormântului.

* 

Asistenţa. Au luat parte, la serbare, domnii Dim. Sturdza, preşedintele consiliului; domnii miniştri Spiru Haret, cu doamna; I. I. C. Brătianu, C. I. Stoicescu, cu doamna, şi Em. Porumbaru; domnul general Wartiadi, şeful Casei Militare Regale, din partea M. S. regelui; domnul I. Kalinderu, administratorul Domeniului Coroanei; domnul C. F. Robescu, primarul capitalei; domnull D. Protopopescu, vice-preşedinte al Camerei; domnii generali Coandă, Tătărescu, Boteanu; domnul colonel Hiotu; C. Dumitrescu-Iaşi, rectorul Universităţii; domnul Paul Stătescu, prefect de Ilfov; domnul I. Bogdan, de­canul facultăţii de litere; domnul George Lahovary, pre­şedintele Curţii de Conturi; dl P. Gârboviceanu, administratorul Casei Bisericii; domnii doctori Măldărescu, Stoicescu, Sutzu, Petrini-Paul, Severeanu; domnii Hamangiu, prim-procuror; Mavrodin, prim-preşedinte al Tribunalului Ilfov; St. Sihleanu, deputat, etc.

* 

Corurile, discursurile. După oficierea servi­ciului religios, corul şcolilor secundare de băieţi şi fete, sub conducerea domnului G. Ionescu, a intonat „Cân­tecul lui Ştefan cel Mare”, „Ştefan, Ştefan, Domn cel mare, / Seamăn pe lume nu are”. Apoi, corul Societăţii „Carmen”, sub conducerea maestrului Kiriac, a intonat „Deşteaptă-te Române”. Ambele coruri au fost mult aplaudate.

*

Seria discursurilor a fost deschisă de studentul în drept Victor Raţiu, care, cu multă însufleţire şi avânt patriotic, a glorificat memoria marelui Domn, rezumându-i înaltele-i calităţi în următoarele cuvinte: „Viteaz căpitan, iscusit politic, dibaci ocârmuitor, drept judecător, bun şi milostiv creştin”.

*

Apoi, luă cuvântul domnul Ioan Bogdan, decanul Fa­cultăţii de drept. Domnia sa arată, în trăsături generale, măreţele fapte şi vitejia lui Ştefan, şi sfârşi exprimând nădejdea că „poporul care a născut pe Ştefan cel Mare va mai da naştere, desigur, şi la alţi Ştefani”.

*

 Bucuresti Teatrul National LUCEAFARUL n 21 1908 p 502

Cortegiul istoric. Un pluton de jandarmi călări deschise defilarea cortegiului istoric, care reprezintă intrarea în Suceava a lui Ştefan cel Mare, însoţit de Vlad Ţepeş. La apariţia marelui cortegiu, un fior străbătu mulţimea, căci gloria strămoşească, despre care atâtea se vorbiseră, era acum aci, întrupată. Aci, în carne şi oase, erau flăcăii viteji, aci boierii îmbrăcaţi în zale, aci Domnul Ştefan şi Vlad Ţepeş.

*

În frunte, sunt buciumaşii, sunând din lungile lor buciume, apoi vin surlaşii şi trâmbiţaşii. Vine, apoi, steagul, copie a steagului lui Ştefan cel Mare, găsit la muntele Athos, înconjurat de garda de onoare. În sfârşit, plin de măreţie, apare grupul dom­nesc: Ştefan cel Mare, tânăr, cu plete bălane, cu ochii albaştri, îmbrăcat în haine de ceremonie, cu Coroana pe cap, iar în mână ţinând schiptrul ţării Moldovei. Alături, Vlad Ţepeş, cu o căciulă împodo­bită cu mărgăritare, ţine, de asemenea, în mână scep­trul Munteniei.

*

După grupul domnesc, urmară, rând, pe rând: grupul copiilor de casă, sfetnicii domniei, sfatul boierilor mari, pârcălabii, aprozii şi corpul hăţişurilor, format din cete comandate de viteji. Un halebardier merge în fruntea fiecărei cete de voinici. Cetaşii sunt în costume naţionale moldo­veneşti. Ei poartă scuturi, arcuri după gât, table cu săgeţi, arbalete, suliţe, topoare, halebarde, măciuci şi paloşe. Sunt 15 cete, în total, iar „vitejii”, care le comandă, au pe umăr câte un topor cu două tăişuri. Cortegiul e închis de un pluton de jandarmi.

*

Tânărul şi talentatul pictor Costin Petrescu, căruia i se datorează tot aranjamentul şi desemnul strălu­citelor costume ale cortegiului, a fost viu felicitat de domnul preşedinte al consiliului şi de domnul Haret.

*

Bucuresti Hanul lui Manuc BOABE DE GRAU 1930 n 5 p 299

În oraş. Cortegiul o coteşte spre dreapta, pe bulevardul Elisabeta, unde un alt public, grămă­dit de o parte şi de alta, soarbe cu ochii măreţia şi noutatea priveliştii. Pe cheiul Dâmboviţei, cortegiul a fost fotografiat. Tot personalul cortegiului a fost recrutat dintre cei mai chipeşi şi arătoşi soldaţi ai Regimentului 2 Călăraşi. Sărbătoare măreaţă şi care va rămâne mult timp întipărită în sufletul oricărui bun român, iată ce a fost ziua de ieri.

*

B61

La Putna s-a adunat foarte multă lume. Aici a fost serbarea mai impozantă. Numărul celor prezenţi, adunaţi din toate unghiurile locuite de români, s-a urcat la 20.000. A participat guvernatorul Bucovinei, principele Hohenlohe, mareşalul ţării, Lupu, baronul Hurmuzachi, domnii Flondor, dr. Pantazi, secretarul guvernatorului, Popovici, viceprimarul din Cernăuţi Reiss şi preşe­dintele tribunalului Klar, rectorul Universităţii din Cernăuţi, consulul român din Cernăuţi Cogălniceanu; ministerul de culte al României a fost reprezentat prin domnii Poni şi Onciul, Liga culturală, prin P. Grădişteanu şi Anghelescu. Dintre cei prezenţi, mai notăm pe domnii N. Filipescu, Ioan Grădişteanu, Gr. G. Tocilescu, N. Densuşianu. Alimănăştianu, Vintilă Brătianu, studenţimea din Bucureşti şi din Iaşi, „România Jună” din Viena, „Junimea academică or­todoxă” din Cernăuţi, studenţii români din Berlin şi Paris.

*

De la noi, au luat parte domnul profesor Andrei Bârseanu, cu doamna, domnul profesor Banciu, din Braşov, domnul Vătăşanu, profesor în  Sibiu.

Pe mormânt s-au depus peste 60 de coroane, între ele una splendidă, trimisă de regele Carol. Programul serbării s-a executat întocmai, precum o publicarăm în numărul trecut.

*

La banchet, mitropolitul Vladimir de Repta a salutat pe reprezentantul local al guvernului, prinţul Hohenlohe, care a răspuns în termeni călduroşi. S-a trimis Majestăţii Sale împăratului Francisc Iosif o tele­gramă omagială, la care, încă în cursul zilei, a sosit, de la cancelaria de cabinet a Majestăţii Sale, răspunsul de mulţumire.

*

Vicepreşedintele camerei române din Bucu­reşti, domnul Şendrea, a salutat pe principele Kohenlohe in limba franceză. Au mai vorbit domnul N. Filipescu, profesorul din Viena Neumann, ca reprezentant al ministerului de culte din Viena.

După amiază, la patru, o imensă serbare po­porală, în grădina mănăstirii, unde corurile „Armo­nia” şi „Academia ortodoxă” au cântat diverse piese. Apoi s-au ţinut discursurile delegaţiunilor studen­ţeşti şi, în fine, un discurs pentru popor.

*

Borzesti biserica ALBINA nr 42 43 1904 p 1021

La Suceava, la Iaşi, la Borzeşti şi în alte lo­curi, de asemenea s-a serbat, cu mare pompă, această zi mare. În toate oraşele şi comunele rurale din Româ­nia s-au serbat liturghie şi parastas (Familia, Anul XL, Nr. 28, 11/24 iulie 1904)

*

Impresii din Bucureşti. Un mare filozof a zis: nu iubirea prezentului dă gloria trecutului, ci gloria trecutului măreşte viitorul. Şi aceste cuvinte, în care se oglindeşte tot esprit-ul rasei franceze, să servească ca introducere acestui croquis.

*

S-au împlinit patru sute de ani, de când Acel Domn murise, lăsând aureolă vitează supuşilor săi. Patru sute de ani sunt de-atunci, de când, în mănăs­tirea Putna, săpat-au românii un larg mormânt, în care aşezară trupul rece al Marelui Voievod. Şi mult popor, şi mii de oameni strânsu-s-au, atunci, să-i dea ultimul onor. Şi preoţii, cu odăjdii de mătase, citi-tu-i-au rugăciuni, iar clopotele sfinţilor pustnici îţi sfâşiau inima cu ruga ce-o cântară. Şi era o îngropăciune în care îngropară ro­mânii gloria lor, puterea lor şi arma lor învingătoare.

*

Câţi nori ameninţători au trecut, de-atunci, pe bolta românismului. Câte horde barbare au prăpă­dit comorile adunate de strămoşi, câţi lacomi au răpit diamante din stema lui Ştefan!

*

Azi (2/15 iulie 1904), sărbătorim. În libera Ţară, în dulcea Românie, şi-n cadâna Bucovina. La Bucureşti şi la Putna. La Bucureşti, în capitala Ţării, şi la Putna, în mănăstirea austiţilor părinţi, unde Ştefan adormise în veşnicul somn.

*

Câtă lume! Străzile Bucureştilor sunt decorate. Mii de stea­guri fâlfâie în vânt; geamurile par îndesate cu ramuri verzi. Porţi triumfale se ridică falnic din Colţul Bulevardelor. La Şosea, tribune pompoase, decorate scump. Iar pe ele, elita românească: principi din sânge german, principi din sânge latin, oameni de litere, militari, profesori, boieri imitatori de cultură apu­seană, politicieni, jurnalişti şi mulţi alţi aristocraţi ai artei. În tribuna din partea stângă a Căii Victoriei, stau preoţii, oratorii, iar încunjuraţi de suite, Alteţele Lor: Principele moştenitor şi Carol, zâmbesc spre public, cu zâmbirea domnitorilor din Casa Siegmaringen-Wied.

*

Jandarmii formează un cerc strâns, peste care nu treci decât cu aripi. Ofiţeri sclivisiţi şi parfumaţi conversează, după cum se cuvine la atari serbări. Cocoane, cu pălării „á le Nice”, ţes visuri din privirile oştenilor, iar studenţii, aceşti proletari ai amorului, le aruncă câte-un fulger din ochii lor, de regulă adânc-albăstrii.

Sunt orele 8. Începe liturghia. Mitropolitul, cu asistenţa cle­rului înalt, celebrează parastas pentru odihna Mare­lui Ştefan. Principii Casei Regale ascultă cu evlavie predica
şi-şi fac cruci adeseori.

*

Suntem la vorbiri. Tânărul Victor Raţiu, prezident al studenţilor uni­versitari ai Bucureştilor, rosteşte cuvântarea sa caldă, plină de vervă naţională, gesticulând viu. Lungi aplauze vestesc îndestularea şi con­simţirea ascultătorilor. Decanul facultăţii, transilvăneanul Ioan Bog­dan, urcă tribună, în faţa moştenitorului de tron, şi încălzeşte inimile cu un strălucit discurs, demn unui ardelean care înţelege însemnătatea acelui timp apus! Ministrul cultelor, dl Spiru Haret, întăreşte credinţa ce-o avem despre un ministru român: că acela e în veci înflăcărat apărător al şovinismului latin.

Liceanul Grigoriu declamă din Alecsandri o poemă („Dumbrava roşie”) cu-o şcoală retorică per­fectă. În melodiile lui „Deşteaptă-te Române” se sfâr­şeşte programul atât de înălţător pentru noi…

*

Lin murmur prelungit in public, începe defilarea. Vine miliţia română. Jandarmii călări deschid conductul, în urmă păşeau studenţii universitari, cu steagul lor, din Sibiu, şi gimnaziştii. Se desfăşură cortegiul istoric. Arcaşii şi trâmbiţaşii erau în frunte, smulgând urările publicului. Vin purtătorii de steaguri, copiii de casă, Ştefan, prezentat prin un ofiţer de vânători, şi Vlad Ţepeş, pe doi armăsari, îmbrăcaţi în zale; vin, apoi, boierii, şi-n fine, armata, compusă din arcaşi şi plăieşi.

*

Trecerea lui Ştefan şi a lui Vlad Ţepeş a fost prinsă cu aplauze infinite, ambii Domni semănau mult celor foşti, odată. Ştefan era blond; avea şuviţe bălane, care îi inundau fruntea. Vlad Ţepeş: un ţigan negru, cu privire sumeaţă măsurând jurul seu. Şi cortegiul înaintează. Trece, în lungul tribu­nei regale, e deja la începutul Căii Victoriei, acolo, unde domnea o nelinişte mare, din cauza zădufului. Urările publicului se amestecă cu glasul muzicii militare, care cântă fel de fel de marşuri na­ţionale. Mii de mâini se ridică spre cer, fluturând ba­tiste, mii de strigăte entuziasmate. Mii de feţe se aprind, la trecerea eroilor din trecut. Unii plâng de bucurie, alţii bat din palme. Jo­benurile şi pălăriile, de-odată, dispar de pe capul bărbaţilor… E ceva mult mişcător în ovaţia aceasta spasmodică, prea înflăcărată. E ceva mult înduioşă­tor, văzând iubirea românească faţă de luptătorii apusului timp glorios.

*

…Şi cortegiul, mereu-mereu, înaintează .. Şi dis­pare în îngusta Cale… Muzica intonează imnul regal. Principii urcă în trăsură. Miliţia salută, poporul deschide drum respectuos armăsarilor prinşi la trăsuri. Şi ca mii de furnici se mişcă oamenii pe străzile Bucureştilor / Emil ISAC (Familia, Anul XL, Nr. 29, 18/29 iulie 1904).


Comments are closed