1867: Descriptio Basarabia – încheiere | Dragusanul.ro

1867: Descriptio Basarabia – încheiere

Iorga manastirea Harjauca Orhei

*

Intrând în sat, în stânga observ o casă ceva mai mare, cu acoperământ slobozit până în jos, ce consta din scândurele mici, asemenea una alteia (draniţă – n. n.). Aceasta este biserica. Ea e înconjurată cu unu zid de pietre nelipite. Peste cale se află casa popii, care trăieşte într-o locuinţă ţărănească, ca un ţăran, priveghează la boii săi, ce iernează înaintea ferestrelor, ară singur, coseşte, treieră şi, iarăşi îmbrăcând veşmânt preoţesc, se preface în popă. Poarta este legată de gard cu o sfoară. Eu o deschid şi păşesc în curte. Înaintea intrării în odaie se află troaca cu nutreţ pentru porci. În culină este întunecos şi aburesc nişte paie mucede, ce se află într-un ungher, de-a dreapta. De-a stânga, este intrarea în odaia de locuit.

*

Preotului mă recomand ca unul care, la cutare casă domnească, am avut onoare a cunoaşte pe un preot în cutare funcţiune preoţească. Şed, sub fereastră, pe un scaun neacoperit cu pânză; deasupra capului, 9 icoane sfinte, care se întind până la peretele celălalt, pe lângă ungher; sub acestea se află un pat acoperit cu nişte covoare. Alt covor pistricat este pe perete agăţat, pentru scutire de frig, precum şi pentru frumseţe. Popa portă un halat (veşmânt de comoditate), în formă de caftan, pe cum îndătinat o poartă mujicii ruşi, acel halat nu se deschide la piept, ci la spate. Cu o curea de piele este încins. Părul popii este împletit ca la femei şi se sloboade pe spate în două chici. Lângă pat stă o masă înalta la picioare, alta mică – poate fi pentru spălat – stă lângă sobă (cuptor). Preoteasa este îmbrăcată întru toate ca o ţărancă şi stă, cu mai mulţi băieţi micuţi, lângă cuptor, ţinând pe braţe un băiat la piept. O femeie mare, îmbrăcată într-un cojoc scurt, cu călţuni până la poalele cojocului, intră în odaie şi primeşte băiatul din braţele preotesei. O fetiţă cam de 8 ani iese de după cuptor şi păşeşte prin odaie, îmbrăcămintea ei cusută într-o cămeşoaie lungă până la picioarele desculţe, legată pe la chiciuri cu o legătură roşie de lână (brăţară). Biblioteca întreagă zace pe un colţ al mesei înalte şi constă dintr-unu catehism rusesc şi un foliant albastru, scris în limba slavonă, care conţine istoria sfinţilor. Eu îmi exprim dorinţa de a vedea biserica.

*

Iorga manastirea Gradistea sau Pestera

*

Preotul numaidecât se învoieşte, îşi îmbracă reverenda. Biserica este cam la 20 paşi îndepărtată de curtea lui. Ţăranii trec pe lângă ea, făcându-şi cruce şi întorcându-şi faţa spre dânsa. Între biserică şi gardul ei de zid, cam la 10 paşi, se află o clădire din lemn, în formă de columbar, pe care se află 3 clopote, în mărimea celor de la curţile căilor de fier, cu care se dau semnele. Biserica constă din trei despărţituri: din intrată, din sanctuar şi din altar, care este la spatele unui perete de icoane, ce are două uşi. Sanctuarul sau, altcum, locul destinat pentru funcţiunile preotului, a cantorilor ce stau pe laturi, după nişte rezemători de lemn (stranele rău numite), pentru servitorii bisericeşti (înţelege epitropii), care însă stau şi în intrata ce este de 12 paşi de lungă şi de 12 de lată. Averea întreagă a bisericii, ca şi care alta nu mai are, este unu bun de 10.000 morgeni prusieni, şi mai are 2 comune, afară de casele ţărăneşti. Când s-a zidit biserica, desigur că nu s-a contat pe îmbulzeală mare de popor şi în adevăr că o cârciumă a unui jidov, din apropiere, are, duminica, mai mulţi cercetători decât sfânta biserică. Odată, fiind preotul forte mâhnit de larma celor din cârciumă, a mers cu crucea la dânşii şi pe toţi i-a alungat în biserică.

*

Dară află-se vreo şcoală pe acest bun mare? Da, însă numai una care este cercetată de 16 băieţi şi de 6 fete. Preotul si sacristarul (paracliserul) său sunt învăţători, care predau în limba rusească, deşi poporaţiunea Basarabiei vorbeşte limba românească, între care numai la miazănoapte, spre Podolia, se amestecă fracţiuni ruseşti şi rutene. Dacă, în timpul mai nou, se iveşte vreun semn de legătură între naţionalităţile dezbinate şi împrăştiate şi dacă această legătură merită a fi respectată, căci chiar şi ţăranul nu seamănă grâu amestecat cu ovăz pe unul şi acelaşi loc, apoi trebuie să mărturisim dauna pentru că Basarabia s-a dezbinat de corpul statului românesc, de care se ţine ea nesmintit, fiindcă limba şi datinile poporului ei este în consonanţă completă cu ale poporului românesc. Cum că Rusia nu voieşte a se restrânge numai la Basarabia, se poate uşor cunoaşte din intenţiile ei, ce cam deodată se împiedicară prin răzbelul din Crimeia.

*

Iorga Podul de peste Prut la Ungheni

*

Privind Basarabia la statul de curând întemeiat al României (Principatele Unite – n. n.), s-ar putea molcomi la el, totuşi nu se află urme de astfel de dorinţă şi poftă. Poporaţiunea, leneşă, trândavă, neluminată, pentru că, laudă boierimii de mai înainte, nu ştie citi şi scrie şi nu se susţine decât cu vinars (rachiu), carne de bou şi cu mălai, nu se avântă până la o idee care ar învinge cele de toată ziua şi s-ar consolida într-o naţionalitate românească. Însă acest stat unit, România, totuşi ar putea influenţa, măcar numai din când în când, cu o putere atrăgătoare supra părticelei lui, ce i-o răpi Rusia! Astfel îndepărtat pericolul, încearcă Rusia, cu mare precauţie, a-l nimici prin cultura rusească. Aşa, de exemplu, sosi ordinul din Petrupole (Petersburg – n. n.) ca în Basarabia să se zidească şcoli.

*

Românii din Basarabia, care, întocmai ca locuitorii din Moscova, sunt supuşi ai împăratului rus, au îndreptăţire a pofti, ba chiar a pretinde, ca statul să le vină întru ajutor la lipsa materială, precum şi spirituală. Deci este trebuinţă, mai întâi de toate, a se zidi şcoli pentru limba românească şi, pe lângă ele, în a doua linie, să existe ca suplinitoare şi şcoli ruseşti. Neprimindu-se limba română în şcoală, se vede chiar rusificarea, schimbarea sistematică a naţiunii române în naţiune rusească. Între altele, părinţii, deocamdată, nu sunt siliţi a-şi trimite băieţii la şcoală. Mai întâi se face probă şi încercare cu şcolile. Ca onorariu preotului şi clisiarului pentru învăţarea băieţilor, părinţii acestora le ară câte o bucată de pământ. Pe un prunc de 13 ani, care cercetase şcoala 6 luni de zile, îl provocai să citească şi să scrie ceva. Cea dintâi o ştiu binişor, iar scrisoarea de mână, pe care mi-o conservai ca suvenir, arăta litere groase, curate. Această limbă rusească poate că va îndemna pe ţăran să cultive şi pe cea românească, de cumva, la locurile mai înalte, o astfel de emulaţie, ce purcede din îndemn propriu, nu se va declara drept răsculare.

*

Iorga Ismailul

*

Ginta românească sau cea romană de la răsărit, de care, deci, se ţin şi locuitorii din Basarabia, nu este de tot neînsemnata: în Ungaria, numărăm 540.000 români; în Bucovina, unde ei se numesc moldoveni şi, în contra, rutenii îi numesc wolohy, şi care, în apropierea râului Prut, ce este râu românesc, sunt amestecaţi cu ruteni, avem 140.000; în Ardeal, unde ei, spre minune, ocupă partea întreagă şi spre apusul ţării, cea mai mare parte de la miazănoapte şi marginile de la miazăzi, sunt 1.200.000; în confiniul milităresc spre răsărit, la ţărmurile Mureşului, sunt 119.000; în Istria, spre partea apuseană de la Montemagiore, pe lângă lacul Cepice, sunt 1.500; în Moldova, 1.500.000; în România, 2.500.000; în Basarabia erau, la 1856, pe un teritoriu de 814 mile pătrate, 383.885 de suflete de genul bărbătesc şi 331.387 de genul femeiesc. Peste tot, cam 6.089.770. Consângenitatea limbii române cu cea latină, la care se pot deduce foarte multe cuvinte, bate numaidecât la urechi. Iaca unele cuvinte: bun, domini, (domni), wjehrde (verde), rudschine (rugină), fag (fag) etc. etc.

*

Plec mai departe. O dolmă de pământ, făcută peste nişte lemne şi îngrădituri, de amândouă părţile nişte proptele, adică o rudă lungă, subţire, peste alte rude subţiri, acestea fac pe călător atent că călătoreşte peste o punte. Mă apropii de casa vătafului. El m-a observat, îmi iese, în culină, în cale, închinându-se amical, îmi deschide uşa odăii, iar eu intru întrânsa. Vătafulu bolnav îmi arată un deget umflat, ce a prins să coacă. Unde sunt medicii? Niciunde, la ţară, numai în depărtare de mai multe mile, în cetăţi, şi nespus de scumpi! Cum poate ţăranul să-i plătească pe ei şi calea ce o fac până la ei? Pe toate bunurile din Basarabia nu aflai apotecă sau vreun lazaret. În provinciile ruseşti de la marea nordică se propăşise mai departe. În fiecare săptămână, o dată venea un medic din oraşul vecin la ţară şi vizita pe ţăranii ce-l aşteptau, adunându-se de pin prejur.

*

Iorga Chisinau vazut din mahala

*

Odaia vătafului este mai spaţioasă şi mai înaltă decât cea mai sus descrisă, din pădure. Din plafonul colorat cu galben se arată grinzile. Doi băieţi curăţei privesc de lângă un cuptor lat; eu vreau se le dau mâna, ei se retrag cu frică. Mama şede la picioarele patului, pe el, cu picioarele în jos, şi toarce, asemenea şi fiica, care a înţepat un băţ în marginea patului şi răsuceşte fire de lână din fuiorul ce se află pe acel băţ. În timp de vară, se văd femeile, pe străzi, umblând şi torcând. Fiica este o fetiţă cam de 12 ani, are picioare goale, fine, cam rotunde, două chici (cozi – n. n.) groase, blondine se întind, de la tâmple (ochii morţi), până la ceafă, unde se ascund într-un coif (gâţă – n. n.). Este îmbrăcată într-o cămeşă lungă până la picioare, cusută jur-împrejur cu o sârmă roşie de lână, la umeri este cusută cu fir colorat. Făptura e bine formată, flexibilă, fruntea e tare, lată-rotundă, sub sprâncenele delicate lucesc doi ochi prea limpezi, vineţii, dinţii sunt de o albeaţă orbitoare şi se observă când fata îşi udă degetul ce răsuceşte firul de tort. Peste tot luat, Basarabia are abundenţă mare de astfel de dinţi.

*

La târguri săptămânale şi anuale, când se aduna o mulţime de ţărani şi ţărance, se observă numaidecât aceste palisade frumoase, tari, albe ca eburneul, şi oricare Lady (este numirea cutărei dame frumoase în Anglia) ar admira aceasta, dacă nu ar afla altceva de admirat. Lipseşte însă pe feţele acestea schimbarea, jocul culorilor. Foarte arareori se vede un bărbat, femeie sau fată roşind sau îngălbenindu-se. Materialul spiritual este prea puţin aprinzător, decât să înflăcăreze pe obrajii feţii. La acesta mică, permanentă mişcare spirituală contribuie foarte mămăliga, o bucată cu puţin suc, putere şi iritaţiune. Lacrimi se văd destule, dară presupun că, faţă cu boierul, sunt produse artificioase pentru a-şi vărsa mânia. Şi aici se afla scaune (laiţe – n. n.), la pereţii odăii, însă sunt acoperite cu covoare. Eu apuc de colţul unui covor, vătaful îmi ajunge, poate fi pentru ca să-mi arate avuţia lui, o plapumă de lână, brunetă, lungă de 6 coţi, de 3 de lată şi de un policar de groasă, pe deasupra se află, ca decoraţiune, cercuri şi sucituri de colori albe. Vătaful stă înaintea mea, în călţuni mari, până peste genunchi, cioarecii îi stau în şolduri, fără să fie agăţaţi peste umeri, cămeşa e deschisă la piept, fără pieptar, iar un cojoc completează îmbrăcămintea.

*

Iorga Casuta din stepa

*

Pe un brâu al casei observ nişte pâini rotunde, coapte din făină de secară, care, intrând ţăranul în odaie, pe loc îi aduc aminte că se află în casa vătafului. În cuptor arde foc de aşchii de lemn, muierea vătafului vrea să gătească cina. Vătaful îmi oferă mălai moale, pe care îl taie cu o aţă, şi miere. După ce m-am săturat cu acestea, luai calea îndărăt. O asemenea preumblare, în timp de iarnă, într-o asemenea ţară, nu stârneşte o lume de idei, precum preumblarea lui Schiller; noi, însă, învăţăm a cunoaşte ţara şi poporul; căci, precum pe această palmă de pământ, aşa este şi în întreagă Basarabia (Albina, II, nr. 64-171, Viena, duminică 11/23 iunie 1867).

*

NOTĂ: ilustraţiile folosite au fost luate din cărţile Neamul românesc din Basarabia, de Nicolae Iorga, şi Sub jug străin, de Gheorghe Dighiş.


Comments are closed