zvârlind în ceruri albele securi

*

înfășurată-n ploi și în frunzișuri

și în misterul toamnelor târzii

lumina se transformă în fetișuri

și nu e chip în umbra ei să fii

cu umbra ta alături la ospățul

clipitelor ce picură din cer

măcar un ciob al marelui mister

care-și întinde iarăși conovățul

*

de la pământ, la cer, numai prin tine,

prin trupul tău vremelnic de copac

în care uneori e cald și bine,

iar alteori și literele tac

cu taina lor de crestături stinghere

de pe răbojul vremilor apus

în care nu mai e nimic de spus

fiindcă înghețul nu-i decât tăcere,

*

tăcerea ploii ca un plâns divin

al împietririi pașnicei păduri

în așteptarea iernilor ce vin

zvârlind în ceruri albele securi