Violeta Codorean, o pecete culturală dorneană | Dragusanul.ro

Violeta Codorean, o pecete culturală dorneană

Radu si Violeta 2

*

Există în judeţul Suceava două Violete rare, directoarea Casei de Cultură “Platon Pardău” din Vatra Dornei, Violeta Codorean, şi primăriţa Berchişeştilor, Violeta Ţăran. Două fete frumoase şi inteligente, care trăiesc intens făptuirile culturale pe care le găzduiesc, mereu copleşite de emoţii, din prima, până în ultima clipă a sărbătoririlor cărora le sunt amfitrioane. Numai că astăzi se împărtăşeşte din tinereţe doar Violeta de Vatra Dornei, aşa că pe Violeta Codorean, împreună cu care vom face, în perioada 7-9 iulie 2017, un festival de ea visat pentru oraşul ei, “Bucovina Acoustic Park”, într-o combinaţie armonioasă de “Cântece de peste veacuri”, de “Poezie care cântă”, de “Naţiunea Poeţilor” şi de muzică a generaţiilor care vin, o voi trăi prin cuvinte, cu duioşie de părinte pururi pregătit să adopte sufleteşte orice copil împodobit cu aură. E drept, noi, cei de la Centrul Cultural “Bucovina”, îi suntem, ca întotdeauna, prin preajmă şi o susţinem, dar e bine să se ştie că Violeta Codorean este “provocatoarea” minunatelor făptuiri culturale, din iulie, de la Vatra Dornei şi nu numai a acestora. Iar mai presus de toate, Violeta Codorean a dobândit, prin strădanii şi prin risipă de suflet, prietenia de neclintit a tuturor creatorilor din judeţ şi din ţară, care au avut norocul să o cunoască.

*

Deşi foarte tânără, Violeta Codorean are atâtea făptuiri, încât crapă rânza în rataţii locali, doar locali, care uneori o calomniază cu nesimţire, pentru că atât le-a mai rămas, ca să se simtă importanţi: împroşcatul cu noroi. Dar Violeta Codorean păşeşte luminoasă pe  Calea căreia i s-a dedicat cu sufletul şi cu mintea, devenind din ce în ce mai “vrednică de Bucovina”, cum formula uitatul cărturar Constantin Loghin.

*

La mulţi ani Violeta Codorean, şi Dumnezeu să ni te ţie numai întru bucurie!