Violarea lui Dracula de către Sultan | Dragusanul.ro

Violarea lui Dracula de către Sultan

Radu cel Frumos

*

În 1724, apărea, la Lyon, „Anecdotes ou Histoire de la Maison Ottomane”, tomul I, de Marcellin Duplain, în care se povestesc și întâmplări cu cei doi feciori ai lui Vlad Dracul, Vlad Țepeș și Radu cel Frumos, dar cu o altă atribuire a numelor, decât cea încetățenită de veacuri. Vlad Țepeș, de pildă, este numit Mirza (adică „Prințul”, în limbile arabice), în vreme ce lui Radu cel Frumos i se spune Dracula.

*

Carte Marcellin Duplain 1724

*

Prima menționare a lui Radu cel Frumos ca Dracula este cea în care se vorbește despre Sultanul Mahomed, care era bolnav, după ce „primise o lovitură de pumnal de la tânărul valah Dracula” și i se umflase piciorul, apoi povestea se limpezește, Duplain spunând că „Mahomed simțea pentru tânărul Dracula ceea ce avea să simtă pentru toți tinerii; dar tandrețea lesbiană putea corupe virtutea acestui tânăr prinț. Obosit de refuzuri disprețuitoare, Sultanul a vrut să folosească forța, obligându-l pe Dracula să scoată un pumnal și să-l înfigă în coapsa Sultanului. După această lovitură, Sultanul a scos un strigăt care a pus în mișcare tot Seraiul și Dracula s-a salvat, fugind în grădină și urcând într-un copac, care l-a scăpat de prima căutare a ienicerilor. În acest timp, se cerceta rana Sultanului, care nu era periculoasă, și singura lui grijă era aflarea celui care l-a rănit. În sfârșit, a fost adus la el și i-a spus că își poate salva viața, doar dacă îl va satisface. Dracula a cedat, deci, în fața forței și a devenit cel mai drag favorit al Sultanului. Mai târziu, când voievodul Valahiei a murit, Sultanul, care nu putea să se consoleze cu pierderea lui Dracula, a dat această provincie tânărului Mirza, căruia tronul îi aparținea de drept.

*

Mirza i-a mulțumit Sultanului; el a promis că va plăti birul, dar a ridicat întreaga Valahie împotriva lui, declarând război, dar dominația turcească a fost restabilită, în sfârșit, cu eforturi uriașe. Dracula a fost înscăunat în locul fratelui său” (pp. 176-178).