Un parastas ciudat. Dl Iorga nu pleacă la Putna. | Dragusanul.ro

Un parastas ciudat. Dl Iorga nu pleacă la Putna.

Biserica mănăstirii Putna

Biserica mănăstirii Putna

*

Am arătat, într-un număr trecut, motivate care au determinat familia regală să plece la Putna şi spuneam că această vizită se datorează numai situaţiei şubrede, în care partidul şi guvernul de sub conducerea dlui Averescu se află în provinciile româneşti nou unite cu vechiul regat. Oficiosul guvernului, în numărul său de aseară, numeşte situaţia firească şi exactă, pe care am dat-o vizitei regale, „grosolănie”. Nu ştiu cui îi revine, de drept, acest calificativ, dar pentru că nu facem nici un fel de polemică, ci ne mulţumim a relata numai fapte exacte, ne simţim datori a reveni asupra acestei chestiuni. Şi pentru a o preciza, vom întreba: de ce familia regală pleacă, tocmai acum, la Putna şi n-a plecat până acum? Sau, pentru a risipi bănuielile legitime: de ce nu pleacă după alegeri?

*

La Putna are loc un parastas pentru eroii căzuţi în război. Foarte bine. Dar în Basarabia ce parastas se oficiază? De altminteri, dl Iorga, care, în calitatea sa de fost preşedinte al Camerei, a fost invitat să ia parte la acest parastas, a refuzat categoric invitaţia, spunând că „împrejurările bine cunoscute îl fac să nu poată sta alături de actualii miniştri ai Maiestăţii Sale”. Şi tot dl Iorga, într-un articol intitulat „Un praznic curios”, se întrebă: de ce regele n-a fost la Putna, atunci când toată lumea îl aştepta, „în vremurile de unire românească, de iubire între fraţi, de viaţă constituţională şi de legalitate”, pentru a sfârşi cu cuvintele: „Am crezut că a refuza participarea la o astfel de excursie n-ajunge, ci trebuie şi demascarea pe care o fac aici”.

*

Aşadar este clar că cele spuse de noi, din primul moment, sunt exacte: vizita regală are ca scop influenţarea maselor electorate, de fapt nu prea favorabile guvernului Averescu (Adevărul, Anul XXIII, No. 11.081, duminică 16 mai 1920).