Tragedia lumii rock şi ipocrizia politico-mediatică
*
– A murit prietenu nostru, scouter-ul de sunetişti…
– Băiatul care ne-a filmat pentru următorul videoclip…
– Laura a scăpat; i se făcuse rău şi ieşise cu puţin înainte de tragedie…
*
Veşti. Cenuşă pe suflete. Vorbim între noi, la telefon, evitând subiectul, de teamă să nu aflăm că încă un frate de-al nostru s-a săvârşit. De spectacolele apropiate mi-i teamă să întreb. Până acum, aveam doar emoţiile fiecărui concert, indiferent că se desfăşura într-un club sau într-un spaţiu ca Arenele Romane; de ieri, înainte, o să trăiesc şi o indefinită spaimă, până voi primi, ca deobicei, telefonul de după concert.
*
În faţa televizorului nu pot sta. E atâta ipocrizie în atitudinea televiziunilor promotoare de manelism amplu şi de imbecilitate colectivă, încât nici măcar acum, când se dau în stamba suferinţofagiei (sic!), nici o televiziune şi nici un post de radio nu au la îndemână vreun cântec rock al trupelor contemporane, cu care să pună pecete peste tragic. Radio România, în semn de doliu, transmite muzică…. simfonică. Nu muzică rock, nu muzica din cele două albume ale băieţilor care s-au săvârşit ieri şi care, deloc figurativ, s-au jertfit pentru mântuirea culturii române. O cultură laşă, făţoasă, egoistă, diametrală culturii rock, în care frăţietatea şi limbajul liric al tinerei generaţii contează. Există un “Civitas Rock”, o uriaşă comunitate planetară, care cuprinde şi vreo şase milioane de români.
*
“Civitas Rock”, exceptând Suceava şi alte câteva judeţe, nu încape în forum, ci se înghesuie prin subsoluri şi trăieşte, acolo, incredibil de viu, atât de viu încât, dacă eşti martor, dobândeşti convingerea că lumea aceea minunată, cu ritmuri şi cuvinte adevărate, lăstăreşte stejar falnic deasupra lumii noastre închipuite şi suficiente.
*
– A murit Cătălin…
– A murit Mihai…
– A murit…
*
De două zile, sufletul nostru se prelinge, odată cu ceara, pe columna străvezie a muţeniei. Doare? Doare…