şi sufletul pe cer a fulgerat
*
de primăvară m-au prădat asceţii
şi bat în ea ca-ntr-o tipsie spartă
să izgonească hăt rodirea vieţii,
iar pasărea, crucificată moartă
pe cerul larg, îmi picură în sânge
ceva dintr-o revoltă-n pregătire
şi pentru că-s ursit să nu ştiu plânge
mi-i sufletul întreg o răzvrătire,
*
mai e puţin şi o să vină vara,
iar de căldura ei mi-i tare dor,
un lăutar bătrân şi-a spart vioara
şi, risipindu-şi cântecele-n zbor,
păşeşte-n trupul meu cu-nfrigurare
închipuindu-şi poate că în doi
vom izgoni din lunga aşteptare
toţi şerpii verzi ai lacomelor ploi
*
şi vom aduce până-n zări lumină
să vindecăm ce e de vindecat,
dar încă plouă tainic prin grădină
şi sufletul pe cer a fulgerat