şi pruncul fericit, râzând spre soare

pictură de Radu IAŢCU

*

ştiu că eu pot să mă mai nasc o dată

ca să îi pun şi vieţii un contur,

cuvintele încă mă trag pe roată,

iar eu durerea sacră le-o îndur,

ştiu şi femei dispuse să mă nască

şi să mă scalde-n căile lactee

în care am fereastra părintească

ce împrumută chip şi de femeie,

 *

altminteri somnul nu mi s-ar desface

între târziu şi veghe de prisos,

dar de mă nasc din nou, mai mult mi-ar place

să fiu mesteacăn sau cireş umbros,

deşi-i aud pe amândoi cum ţipă

când din frunzişuri calme se desprinde

chiar viaţa mea şi bate din aripă

spre trupul meu şi-ncepe să-l colinde,

 *

prin trupul meu aripa vieţii scurmă

de parcă-ar căuta cu disperare

fereastra părintească cea din urmă

şi pruncul fericit, râzând spre soare