și-i tot azvârl din suflet ce-a rămas

*

de când mă știu, un animal de casă

amușină pe urma mea stingher

și-l tot gonesc, el însă nu mă lasă,

chiar dacă n-am nimic ce să-i ofer

de masa mea se-apropie și blând

începe uneori să se învârtă

și când mi-i milă să-l tot văd flămând

îi mai azvârl din suflet o ciozvârtă,

 *

și-am fost hain, l-am părăsit în lume,

sperând să-mi piardă urma în pustiu,

am încurcat cărările anume

și-am încetat eu însumi să mai fiu,

dar tot mă află zilnic și pășește

pe urma mea cu umbra-mi străvezie

cu care uneori se contopește

și-o face-ntotdeauna să învie,

 *

de când mă știu eu tot îndur blestemul

de a vedea în preajmă, pas cu pas,

drept animal de casă doar poemul

și-i tot azvârl din suflet ce-a rămas