și-i tot azvârl din suflet ce-a rămas
*
de când mă știu, un animal de casă
amușină pe urma mea stingher
și-l tot gonesc, el însă nu mă lasă,
chiar dacă n-am nimic ce să-i ofer
de masa mea se-apropie și blând
începe uneori să se învârtă
și când mi-i milă să-l tot văd flămând
îi mai azvârl din suflet o ciozvârtă,
*
și-am fost hain, l-am părăsit în lume,
sperând să-mi piardă urma în pustiu,
am încurcat cărările anume
și-am încetat eu însumi să mai fiu,
dar tot mă află zilnic și pășește
pe urma mea cu umbra-mi străvezie
cu care uneori se contopește
și-o face-ntotdeauna să învie,
*
de când mă știu eu tot îndur blestemul
de a vedea în preajmă, pas cu pas,
drept animal de casă doar poemul
și-i tot azvârl din suflet ce-a rămas