şi doar un ochi veghează prin ulucă

în calea mea s-au fost durat cuvinte

drept curcubeu spre templele de sus

şi îmi ursise cosmicul părinte

să lăcrimez din plânsul lui Iisus,

în rest n-avem pe nimeni şi nimic,

doar verbele mă aşteptau nervoase

precum cobzarul nopţii să le zic,

să le cioplesc în stele somnoroase

sub semnul calm al sfintelor porunci

dintr-un acelaşi început zidite

şi-ncredinţate lumii doar prin prunci

ca închinări profunde sau ispite,

în fond în juru-mi stau atâtea căi

şi fiecare una doar apucă,

tăcerea-i cerul prăbuşit pe văi

şi doar un ochi veghează prin ulucă