şi cu speranţa legilor, oi, ler!

*

s-au stins tăciunii, vom porni la drum,

oi, leru-i ler, şi calea-i aşa lungă

încât năvalnici caii mei de fum

nu vor putea la capăt să ne-ajungă,

rămân pe cer doar aburii subţiri

şi urmele din paşi desferecate,

şi cioburile unor amintiri

care nu-ncap în suflet, din păcate,

 *

oi, leru-i ler, încă mă dor tăciunii

pe care aş fi vrut să-i iau cu mine,

dar legea-i ler şi-o-ncalcă doar nebunii

în rătăciri buimace şi ostile,

de-aceea caii fumegă în noapte

doar tropotind pe sufletul meu nins

cu stelele clipind ca nişte şoapte

pe drumul nostru către necuprins,

 *

pe drumul nostru către nu ştim unde,

dar desenat de cineva pe cer

cu amăgiri decise şi profunde

şi cu speranţa legilor, oi, ler!