Senatoarea sexi-Miron şi Ziua Bunicilor

Senatoarea sexi-Miron: Vreau o zi a bunicilor, pe 1 octombrie!

Nu o plac şi este dreptul meu să nu o plac. Nu mi se pare deloc sexi (cu atât mai puţin cultă şi inteligentă), ci dimpotrivă, în ciuda eforturilor pe care domnia sa senatorială le face pentru a părea ceea ce nu este. Din puntul meu de vedere, cetăţeanca din Gura Humorului, căzută în eroismul biruinţei electorale, vorba lui Faulkner, ca într-o gură de canal uitată deschisă pe stradă, nu înseamnă mare lucru în politichia contemporană, oricât s-ar fandosi în spaţiul public cu pozele ei indecente şi cu şi mai indecentele ei proiecte de lege. E dreptul meu de alegător să nu-mi placă şi s-o contest, dar n-am făcut, încă, uz de acest drept, pentru că femeia, dacă-i ursită, poate să fluiere fericită până la capătul lumii.

*

Astăzi, mi s-a spus că senatoarea indecentă (nici vorbă să fie sexi sau inteligentă!) ar fi dat în judecată un jurnalist. Nu ştiu pe care, dar nu există vorbe grele, pe care pseudosexoasa Miron şi întreaga clasă politică românească să nu le merite pe deplin. Dacă doamna vrea să nu fie atinsă de cuvinte, atunci să se retragă din viaţa publică, să nu ne mai calce în picioare viaţa de fiecare zi, dar şi destinul nostru de neam. Pentru că, dacă ne calci pe suflete, doamnă, e dreptul nostru şi obligaţia noastră, a electorilor (din păcate) universali, să ţipăm.

*

Am să închei aici. În fond, senatoarea sexi nu înseamnă nimic, nici măcar eroarea şi oroarea pe care le mai poate naşte, uneorii, somnul băşcălioasei noastre naţiuni, aşa că n-am despre ce scrie. Nici măcar despre Ziua Bunicilor, pe care sex-osoasa vrea să o impună prin lege, după principul pieptănării, în vremurile în care ţara arde. Sfârşit.