Şedinţa voluntarilor Bucovina Rock Castle 2019
În absenţa lui Mihnea Blidariu, care se află pe tren, spre Suceava, după încheierea turneului trupei „Luna Amară” pe Litoral, am participat, pentru prima dată, la o şedinţă a voluntarilor Bucovina Rock Castle; cam ostenit, după o zi petrecută în şanţul Cetăţii Suceava, acolo unde Primăria Sucevei a rezolvat problema stagiului, iar firma orădeană „TopSound” a început montarea scenei. Muncă multă, căldură mare, aşa că a fost musai să-mi împrospătez sufletul între tinerii voluntari ai festivalului dumneavoastră, de la care să adun energie, cât să mă mai ţină măcar cinci-şase zile.
Câteva poze (majoritatea le-am ratat), inclusiv cu cei doi tineri operatori din Anglia (în imaginea de mai jos), care vor face un film despre Bucovina Rock Castle, folosindu-se de trei camere, dintre care una pe dronă; ştiu că au venit şi doi operatori din Canada, despre care mi s-a spus că nu au ratat nici un mare festival din lume. Dar problema noastră, a voluntarilor (în fond, asta sunt şi eu), ţine de gestionarea afluxului de muzicieni rock, datoria noastră fiind aceea de a-i ajuta să desluşească în Bucovina Rock Castle o amintire frumoasă. Marele atu îl reprezintă publicul, despre care s-a dus vestea în multe ţări ale Europei.
Şedinţa o coordonează, ca de obicei, Andi, răspunzând adesea la telefoanele care numai de la el pot căpăta răspunsuri. Durează vreo două ceasuri, până se notează totul şi se împart responsabilităţile până la detaliu. Cam asta şi înseamnă, dincolo de spectacole, Bucovina Rock Castle: o familie de tineri, care-şi slujesc festivalul cu abnegaţie şi cu entuziasm.
Mâine, joi – 22 august, sosesc primele trupe din străinătate şi trebuie mers după ele, iar miercuri, încă de dimineaţă, se vor face probele de sunet (câte două ore pentru trupele mari, adevărate spectacole), astfel ca serile de festival să înceapă, zilnic, la ora 18. Şi vor începe.