să nu-ndrăzneşti să mi te laşi învins!

*

am râs în zori, abandonându-mi cântul

în filele destinului pribege,

dragonul cosmic s-a trezit şi vântul

din nara lui a prins să se închege

trăgând obloane grele peste vise

şi cântecul se frânge ca o rază,

dar verbele pe alte ceruri scrise

cu-aceeaşi lumânare te veghează,

*

deci nu contează că e frig şi plouă

cât poţi să dezveleşti numai în tine

adâncul sacru şi o lume nouă

în care-ntotdeauna-i cald şi bine

cum nu contează lumea de afară

cu umbrele târâte în cortegiu,

curând o să se facă primăvară

căci iarna-i un vremelnic sacrilegiu

 *

din tălpile fecioarelor plăpânde

în dimineaţa zilelor desprins

ca risipire calmă de osânde:

să nu-ndrăzneşti să mi te laşi învins!