să batem sufletul pe cruce?

*

poetul, ostenit de stele

pornind în rătăcirea lui,

a încălţat urmele mele

şi s-a tot dus, s-a dus hai-hui,

iar eu, cu ierburile lipsă,

nu am ştiut ce să mai fac

şi-atunci, în cosmică eclipsă,

m-am pus captiv într-un copac

*

în vreme ce în depărtare

ecouri îngânau cu-ncetul

„eu sunt poet, eu sunt poetul!”,

iar lipsa-i de atunci mă doare

şi în opaiţ pun lumină

cu care neguri să despic,

dar nu-i în preajmă rădăcină

pentru cuvinte şi-n nimic

 *

numai nimicul, deşi nu e,

copacul meu îl va seduce:

nu are nimeni nişte cuie

să batem sufletul pe cruce?