risipa lui aici în depărtare

doar când iubești și stânca și izvorul

și iarba-n pribegie peste zări

se vor croi-n adâncul tău cărări,

nimic nu se străbate cu toporul,

iar de nu-ți vrei sfârșitul în nimic

ci lângă ghizdul sacru al fântânii

ignoră-ți și supușii și stăpânii

să poți trăi ca boabele din spic,

iar uneori să mai deschizi ferestre

căci fără de lumină nu exiști

și însoțește călătorii triști

în mersul ostenit spre niște creste

de unde nostalgiile amare

ca valurile ierbilor se văd,

în rest e doar pustiu și doar prăpăd

risipa lui aici în depărtare