Proză umoristică: Angelica | Dragusanul.ro

Proză umoristică: Angelica

Constantin Horbovanu

Constantin Horbovanu

*

Acum vreo cincisprezece ani, într-una din zile, uşa biroului nostru s-a deschis şi, în încăpere, a intrat directorul, împreună cu o tânără foarte drăguţă, îmbrăcată cu gust.

– Bună ziua, tovarăşi!, ne-a salutat el. V-o prezint pe tovarăşa Angelica!…

După ce a dat mâna cu noi, Angelica şi-a pironit ochii în duşumea, prilej, pentru noi, de a o examina cu luare aminte: avea nişte ochi, să-i sorbi, nu altceva! Obrăjorii, doi trandafiri, a căror roşeaţă atinsese şi limitele posterioare ale buzelor. Trupul, o trestie, alintată de vânt. Ce mai, în unanimitate, prin ghionturi şi zâmbete, am votat concluzia finală: e frumoasă foc!

– Tovarăşe Costică, mi-a întrerupt directorii iluziile, plecate undeva, pe derdeluş, cu săniuţa. Tovarăşe Costică, arată-i dumneata celelalte birouri şi magazia de ustensile!

M-am executat eu plăcere (oricare ar fi făcut la fel). Câtă risipă de politeţe am făcut, în acea zi, până la orele 15,30, când i-am urmărit ultimii paşi, umbriţi de pletele-i argintii, dispărând după blocul vecin unităţii!

A doua zi, am început să comentăm între noi.

Gicu a fost de părere că Angelica e prea gingaşă, pentru munca de îngrijitoare, Ionel l-a completat, zicând că unei făpturi atât de fine îi va fi cu neputinţă să bată covoarele, iar Radu   ne-a atras atenţia asupra mâinilor ei, de adevărată pianistă! Ce mai, era clar că noua noastră angajată nu era făcută pentru mă­tură şi pentru cârpe de praf! Concluzia? Noi, bărbaţii, trebuie să fim cavaleri şi s-o ajutăm la muncă!

*

Ce repede au trecut anii! Gicu s-a pensionat, Ionel, la fel, Radu s-a transferat la Timişoara. Ăştia tineri nu vor s-o ajute deloc. Am rămas numai eu. Şi uite că m-a apucat noaptea. Se cunoaşte că am îmbătrânit: înainte, până termina Angelica de băut cafeaua, eu eram gata cu curăţenia! Deh, eram şi eu mai tânăr!…