Privelişti sucevene sau fir-aţi voi de austrieci!

*

Împrospătat cu imagini ale fundalului vieţii acelui Aron Pumnul al Moldovei, care a fost veşnic ignoratul Vasile Fabian, tare mi s-a mai căşunat pe austrieci! În vreme ce mândra noastră Moldovă vibra de copitele eroice ale cailor eterişti, ruşi, turci, de plecau vitejii noştri boieri, la odihnă, prin ţările megieşe, inclusiv în Basarabia, ăştia, austriecii, au zis “Halt!”, spulberând visurile noastre eroice şi construind cu atâta încrâncenare, de parcă ei şi nu noi, daco-romanii, s-ar trage din Meşterul Manole din colindul confundat cu balada şi din Manole Meşterul de pe la nu mai ştiu care televiziune suceveană, unde-şi spulberă cu hărnicie mitul de poet înnăscut, iar nu făcut.

*

Au construit ăştia, austriecii, numai ca să ne facă de râs în faţa Europei cu construcţiile lor civile şi pentru oameni, fel de fel de bazaconii, pe care Partidul Comunist Român, punând poporul arhitect şi constructor de două mii de ani, încă de pe vremea lui Burebisciuc, n-a izbutit să le dărâme pe toate, în mai bine de jumătate de veac. Au rămas vestigii austriece, mai ales în Iţcani şi parţial în Suceava, greu de făcut una cu pământul, iar austriecii – sanchi! – nici nu vin să le renoveze (doar e obligaţia lor, dacă ei le-au construit), nici să le încadreze frumos şi naţional în refaceri arhitectonice, care să nu ne mai admonesteze cu stilul european al secolului al XIX-lea, ci să promoveze elemente populare multi-milenare, în isonul versurilor daco-romane de Moldoviţa, cu ouă închistrite, cu bundiţe de dihor şi cu toacele ortodoxe care toacă mandat după mandat prin craniile fercheşe ale cârmacilor noştri judeţeni – vai de suferinţa lor în martiriul cu adevărat smerit creştin de sărbători.

*

 Pornit împotriva austriecilor, care au vrut să ne germanizeze Bucovina cu clădiri de burg de prin vecinătatea Vienei (adică frumuseţea românească a buruienişurilor şi tufărişurilor noastre nu le mai plăcea?), am păşit, dimineaţă, la primul scapăr zgârcit al soarelui, pe itinerariul naţional românesc autentic, pe care îl constituie, la Suceava, în toate vremurile, veacurile şi mileniile, capodopera arhitectonică românească “Hârbărie” sau “Hărbărie”, în care copacul, acest axis mundi băştinaş şi neaoş daco-roman, încă împodobeşte locurile, vremurile şi concursul de toacă de paşti în buricul târgului. Splendide privelişti are Suceava la periferii şi vi le voi aduce în atenţie cu infinită mândrie identitară, dar nu înainte de a mai scrâşni, încă o dată, din dinţii mei daco-romanici: Fir-aţi voi de austrieci!

*