Povestea aşezărilor sucevene: Prelipca

PRELIPCA. Cel mai nou sat al comunei Salcea, cunoscut, iniţial, sub numele Lunca, a apărut în lunca Sucevei după 1777, anul depunerii jurământului de credinţă către Austria, jurământ pe care numai obştenii popii Andrei din Udeşti au refuzat să-l depună, trecând graniţa în Moldova, în noaptea de 11 spre 12 octombrie, şi stabilindu-se pe moşiile şi prin satele din vecinătatea apei. După 1830, când în Bucovina stagiul militar devine obligatoriu, vin şi alte familii tinere, ca să pună temeliile unui sat la fel de tânăr. Iorga scria, în 1904: „Apa Sucevei scânteie jos în şerpuiri de argint, şi lângă dânsa vezi în vale pata de copaci şi case albe ale Prilipcăi, vechiul cuib de dezertori din rândul cătanelor împărăteşti… / Graniţa aceasta de nimic au trecut-o deseori fugarii de la oaste, iobagii însetaţi de altă viaţă, făcătorii de rele, care voiau să scape de ştreang. Sate întregi, ca Prilipca, s-au făcut dintr-înşii”[1].

1831: Satul Lunca, ulterior Prelipca, a fost format de şase familii, toate menţionate în catagrafia fiscală a anului 1831 drept familii de bejenari, cu numele capului de familie: Irimia UNGUREANU, Ion UNGUREANU, Gheorghe CHIŞCAN, Grigore sin (fiu) Ion CAZACU, Toader LUNCAŞU ENACHI. Irimia Ungureanu a avut trei feciori, Grigore, Vasile şi Ilie, înscrişi în catagrafia din 1864 drept Grigore Irimiei, Vasile Irimiei şi Ilie Irimia, ultimul dintre ei fiind, practic, întemeietorul familiei Irimia, o familie cu vechi rădăcini ardelene, căreia, într-o vreme, datorită acestei origini, i s-a zis Ungureanu. Ion Ungureanu nu-i obligatoriu să fi fost vreo rubedenie de-a lui Irimia Ungureanu, din moment ce numele acesta semnala doar o provenienţă provincială. Într-o vreme, el a fost cunoscut sub un nume ocupaţional, cel de Ion Jitar, la care s-a renunţat ulterior. Gheorghe Chişcan a avut doi feciori, pe Vasile şi Simion, iar Grigore sin Ion Cazacu, deci fiul unui bejenar galiţian, a avut, în mod cert, măcar un copil, Petrea, care, la împroprietărirea din 1864, este trecut şi cu numele tatălui, Petrea Grigore Cazacu. Toader Luncaşu pare să fi fost pădurarul luncii Sucevei, dobândind, astfel, un nume ocupaţional, numele lui vechi fiind sau Toader Chihaia sau Toader Jitar, nume care, prezent într-o primă catagrafie, nu se mai regăseşte după aceea. Cât despre Enachi, el moare devreme, lăsând după el o văduvă, pe Irina lui Enachi, şi un orfan, pe Dumitru sin Enachi.

1838: În catagrafia anului 1838 apar şi alte nume de bejenari, Ştefan Bejenari devenind, ulterior, Ştefan Ciobanu. Bejenarii aceştia sunt, în mare majoritate, oameni tineri, care nu s-au vrut „cătană la împăratul”, preferând să treacă în noua vatră de sat din lunca Sucevei, de unde lesne se putea ajunge în Bucovina satului natal, în care au rămas să dăinuiască atâtea rubedenii. Prelipcanii anului 1838 au fost: Vasile PĂIUŞ, Vasile sin SANDU, Ştefan HUŢANU, Petrea ROIBU, Dumitru UNGUREANU, Constandin DUMBRĂVANU, Gheorghe CIOBANU, Dumitru VĂCARI, Ion CIUTAC, Gavril AVRAMCIUC, Gavril JITAR, Vasile DRASCIUC, Mihai LOPCIUC, Pintilie MOISUC, Simion RÂNDAŞU, Dumitru CIOBANU, Ion PASCARU, Ion SAUCIUC, Ion BUCŞĂ, Constandin LIŞMAN, Gheorghe HADE, Ion COŞULE, Dumitru CÂMPANU, Gherasim UNGUREANU şi Vasile zet (al lui) Ştefan HUŢANU.

1845: În catagrafia anului 1845, se mai adaugă câteva nume de bejenari, toţi „însurăţei”, deci flăcăi buni de oaste, plecaţi din Bucovina între anii 1839-1845: Dumitru BOARI, Pavel zet GRAMA, Simion UNGUREANU, Vasile MORUZ, Sava ANDONIE, Gheorghe LUNGU, Ion sin Gheorghe ILIE, Ilie zet Irimia UNGUREANU, Ion PRICOP, Vasile CHIŞCAN, Gavril PUŞCAŞU, Neculai BUNGA.

1864: Împroprietărirea din 1864 (216 hectare) consemnează, în Prelipca, trei familii cu câte patru boi, care primesc câte 5 fălci şi 40 prăjini de pământ, familii care, fără îndoială, îşi rotunjeau veniturile şi prin mic trafic de frontieră: Vasile MORUZ, Filip STOICA şi Simion LAZĂR. / În sat existau şi 30 de familii care aveau câte o pereche de boi, capii acelor familii fiind împroprietăriţi cu câte 4 fălci de pământ: Vasile IRIMII, Gheorghe ANDONE, Gheorghe CIOBANU, Gheorghe PINTILEI, Dumitru BOUARIU, Dumitru ROTARIU, Dumitru Gh. CIOBANU, Ion CEAPĂ, Ion ŢIGĂNAŞU, Ilie IRIMIA, Ion Simion LAZĂR, Constantin BIDU, Lazăr VACARIU, Neculai POPESCU, Pavel zet GRAMA, Gheorghe CORMANĂ, Paraschiva lui Gheorghe LUNGU, Gheorghe JUDIUC, Grigore IRIMIEI, Dumitru Gh. ILIE, Dumitru de la DUMBRAVANCA, Nică ENACHI, Ion Gh. ILIE, Ion IZMANĂ, Ion SÎRGHI, Constantin CIOBANU, Costache CIUTAC, Neculai DRĂGOI, Petrea PAROH şi Simion UNGUREANU. / Clăcaşi cu palmele, împroprietăriţi, la 1864, cu câte 2 fălci şi 40 prăjini au fost: Andrii CAZACU, Vasile de la LAZĂR, Vasile CHIŞCAN, Vasile JUGARIU, Vasile STANCIU, Gheorghe LEACOV, Grigore PASCAL, Dumitru ENACHE, Dionisie Gh. CIOBANU, Ion AXINTE, Iordache zet HUŢANU, Mihalache STANCIU, Dochiţa HUŢANCA, Ion PĂIUŞ, Maranda lui Dumitru SÎRGHI, Vasile HUTANU, Vasile LEONTIE, Vasile PARH, Vasile LUNGU, Vasile zet LAZĂR, Gheorghe SULUGIUC, Gheorghe GĂITAN, Dumitru CIUTAC, Ion a DIACONIŢEI, Ion Gh. CIOBANU, Mihalache SPINEI, Simion CHIŞCAN, Ileana SECARĂ, Petrea lui Grigore CAZACU şi Ion PASCARIU. / Loc de casă şi de grădină primesc numai 5 persoane, semn că satul, datorită vecinătăţii cu Bucovina, era îndestulat, având doar doi nevolnici (bătrâni fără copii), un servitor, un cioban şi un preot: ciobanul Ştefan CIOBANU, Ion CIUTAC, servitorul Mihai CLUCI, Gheorghe CHIŞCAN şi preotul Costache BOBULESCU.

1870: Bunăstarea obştii prelipcene se manifestă şi prin construirea, pe cheltuiala celor şaptezeci şi cinci de familii, a unei biserici de lemn, între 1870-1871, împodobită cu o catapeteasmă cumpărată din Giurgeşti (Pleşeşti-Fălticeni). Contribuţii substanţiale par să fi avut preotul Costache Măcărescu, succesorul preotului Costache Bobulescu (din care descinde familia Popescu), şi gospodarii Gheorghe Muraru şi Toader Elisei.

1888: „Şcoalele rurale suplinite din judeţul Botoşani, se scot în concurs, pe ziua de 1 Septembrie, şi anume… şcoalele comunelor Dumbrăveni-Vereşti, Fântânele-Joldeşti, Fântânele-Băluşeni, Salcea, Burdujeni, Prilipca, Costeşti”[2].

1890: Serviciul intendenţei Corpului IV de Armată achiziţionează lemne pentru pichetele de grăniceri ale Companiei a 8 Burdujeni, respectiv „Trecătoarea Burdujeni, Suceava, Prisaca, Tescuţi, Prilipca, Rusu, Vereşti şi Cotul Dobei”[3].

1893: Şcoala din Prelipca a fost înfiinţată, conform „Anuarului Naţional al României pe 1893”, în anul 1893, primul învăţător fiind Eliza Popei, probabil fata sau nepoata preotului Bobulescu. „Documentele păstrate în arhiva Şcolii cu clasele I-VIII Prelipca ne relatează despre un învăţământ organizat în această zonă începând cu anul 1893. Cursurile se desfăşurau într-o casă închiriată de primărie, spaţiu total insuficient pentru o astfel de activitate. Procesul instructiv-educativ era coordonat de învăţătorul suplinitor Ion Mitea. Perioada cuprinsă între sfârşitul secolului al XIX-lea şi începutul secolului XX nu a fost lipsită de greutăţi şi neajunsuri pentru şcoala din Prelipca. Aceste lucruri au fost consemnate şi de revizorii şcolari din acea perioadă. Iată cum descrie revizorul şcolar C. V. Ficşinescu, într-o notă de control datând din octombrie 1907, localul şcolii din Prelipca: „O casă închiriată, mică, cu podul la înălţimea de 2,20 metri, cu pereţi subţiri de tot, foarte friguroasă iarna şi cu totul nesănătoasă” (în 1918, şcoala avea să se mute în clădirea fostului pichet de grăniceri, din vestul satului – n.n.)[4].

1898: în „Marele dicţionar geografic al României -1898-1902”, întocmit sub coordonarea lui Alexandru Lahovary, Prilipca este menţionată drept „sat în judeţul Botoşani, în partea de sud-est a comunei Burdujeni-sat, cu 120 familii, cuprinzând 560 suflete. Are o biserică, deservită de un preot şi 2 cântăreţi, o şcoală mixtă, frecventată de 18 elevi. Vite: 146 boi şi vaci, 30 cai, 291 oi şi 50 porci”[5].

1912: Prelipca avea 142 gospodării şi 638 suflete (322 bărbaţi, 318 femei), în 1930 – 167 gospodării şi 785 suflete (404 bărbaţi, 381 femei; 782 români, un neamţ şi 2 evrei; 593 ortodocşi, 190 sectanţi şi 2 mozaici), în 1941 – 228 gospodării şi 902 suflete (466 bărbaţi, 436 femei), în 1948-263 gospodării şi 935 suflete (473 bărbaţi, 462 femei), în 1956 – 302 gospodării şi 995 suflete (477 bărbaţi, 518 femei), în 1966 – 328 gospodării şi 1.143 suflete (570 bărbaţi, 573 femei), iar în 1971 – 1.250 suflete.

1916-1918: S-au jertfit pentru România Mare: Gheorghe ANDONE, Vasile CIOBANU, Dumitru DELALAZĂR, Gheorghe IRIMIA, Vasile JUDUC, Ilie LAZĂR, Gheorghe MIRON, Constantin ROTARU, Vasile UNGUREANU, Gheorghe VACARU.

1924: „Aceeaşi situaţie se înregistra şi Ia capitolul „Resurse umane”, unde se consemna o instabilitate a cadrelor didactice. Acest lucru a fost reglementat abia în 1924, când este numit ca titular învăţătorul Dumitru Gherman”[6].

1935: „n 1935, avea să se producă o schimbare în bine a procesului instructiv-educativ, prin venirea învăţătorului Maxim Scheletti, care a rămas credincios acestor locuri până în 1960. Începutul carierei învăţătorului Scheletti a coincis cu inaugurarea localului noii şcoli (iniţial, s-a închiriat şi o cameră în fosta crâşmă a lui Gheorghe Drăgoi, apoi, în 1937 a intrat în funcţiune şcoala ridicată prin contribuţie obştească – n.n.), o clădire cu două săli de clasă şi o cancelarie mică. Acest spaţiu avea să fie modernizat în 1965, când s-au mai construit alte trei săli de clasă. După al doilea război mondial, şi învăţământul din Prelipca s-a supus repetatelor „reforme” de sorginte sovietică. Totuşi, începând cu 1972, s-a constatat o anumită stabilitate a cadrelor didactice, atât la ciclul primar, cât şi la clasele de gimnaziu. Această stabilitate s-a menţinut până în 1990, când unii dascăli au plecat, prin transfer, la şcolile din municipiu. În anul şcolar 2003/2004, în cadrul şcolii din Prelipca funcţionează un număr de 14 cadre didactice, toate fiind calificate, în majoritate titulare şi cu grade didactice, care se ocupă de instruirea şi educarea unui număr de 50 preşcolari, 82 elevi la ciclul primar şi 76 elevi de gimnaziu. Şcoala este dotată cu mobilier modem, donaţie a unor şcoli din Elveţia, cu o linie de birotică, cu aparatură audio-video. La acestea se mai adaugă faptul că are instalaţie de apă curentă, ceea ce a permis obţinerea autorizaţiei sanitare de funcţionare. / Toate acestea contribuie la realizarea unui proces instructiv-educativ de bună calitate, materializat în rezultate deosebite obţinute la examenul de capacitate (82% promovabilitate) şi prin acţiuni la nivelul comunei Salcea. Majoritatea absolvenţilor clasei a VIII-a din anii anteriori urmează cursurile şcolilor de arte şi meserii sau ale liceelor, ceea ce dovedeşte că interesul pentru şcoală şi învăţătură se menţine treaz în Prelipca. / Şcoala din Prelipca a împlinit 110 ani de existenţă. Deşi condiţiile sunt altele, demersul pedagogic se desfăşoară în aceeaşi şcoală, care opune scurgerii inexorabile a timpului rezistenţa conduitei morale şi a culturii celor ce i-au trecut pragul”[7].

1941-1945: S-au jertfit pentru Neam şi Ţară: Gheorghe ANDREI, Mihai BIDU, Dumitru BOJOREANU, Constantin BULGARU, Fănel CIOBANU, Mihai CHIŞCAN, Dumitru CHIŞCAN, Ioan BIDU, Iftimie BILIUŢĂ, Neculai BOJOREANU, Dumitru CIOBANU, Toader CIOBANU, Alecu CHIŞCAN, Ioan CREŢU, Gheorghe DIACONIŢA, Zamfir DIACONIŢA, Nicu ENACHE, Vasile GOLEA, Ion GAVRILOVICI, Mandache IRIMIA, Mihai IRIMIA, Toader IRIMIA, Vasile IRIMIA, Zamfir IRIMIA, Mihai JUGARU, Lazăr LAZĂR, Gheorghe LAZĂR, Gheorghe LINGURARU, Gheorghe LUNGU, Iftimie PĂIUŞ, Mandache PĂIUŞ, Savel STANCIU, Savel TILIUŢĂ, Constantin TILIUŢĂ, Niculae UNGUREANU.

2004: Prelipca avea 1.250 locuitori, 375 case şi 9 proprietari de utilaje agricole, cele mai frumoase gospodării aparţinând sătenilor Ilie Lungu, Costică Bilius, Minai Todiruţ, Cristi Boaru, Ion Petraru, Ovidiu Delalazăr şi Cătălin Creţu.