Povestea aşezărilor bucovinene (revăzută): Ostriţa | Dragusanul.ro

Povestea aşezărilor bucovinene (revăzută): Ostriţa

 

 

OSTRIŢA. Prima parte a istoriei satului Ostriţa este comună cu cea a satelor Mahala şi Cotul Ostriţei, situate pe aceeaşi străveche moşie Clişcăuţi, care ocupa ambele maluri ale Prutului. Ostriţa se afla pe malul drept, dar s-a pustiit, din pricina vitregiilor vremurilor, beneficiind de o  re-întemeiere târzie, de pe la 1770, sub numele de Ostriţa – în recensământul lui Rumeanţev „Ustriţa”, iar povestea va trebui să continue fără a confunda Ostriţa, Cotul Ostriţei şi Mahala, reţinând elementele comune celor trei aşezări până la 1770, când Ostriţa de pe dreapta Prutului se individualizează, iar pentru scurtă vreme, doar Mahala şi Cotul Ostriţei mai au o istorie comună.

 

1472: În 25 aprilie 1472, Ştefan cel Mare cumpăra, cu 200 zloţi tătăreşti, de la fraţii Tăbuci, Pojar şi Nastasia, dar şi de la nepoţii lor, care aveau drept de cumpărare ca fiind neamurile cele mai apropiate, „un sat care este pe Prut, anume Ostriţa, şi cu loc de moară la Prut, pe care au, pe acest sat, privilegiu vechi de la bunicul nostru, de la Alexandru Voievod (cel care a domnit înainte de Bogdan al II-lea, cu care Bogdan s-a şi luptat) şi de la alţi înaintaşi ai noştri”, sat pe care l-a dăruit, tot atunci, mănăstirii Putna.

 

1490: În 15 martie 1490, Ştefan cel Mare întărea mănăstirii Putna, printre alte biserici, „a VII-a, biserica din Clişcăuţi, cu popă”, Clişcăuţi sau Clicicăuţi fiind numele cel vechi al Ostriţei, după cum rezultă din uricul de întărire din 26 august 1503.

 

1722: De-a lungul timpului, stăpânitorii Boianului, inclusiv Ion Neculce, care se trăgea din Tăbuci cel Bătrân, au avut probleme de hotar cu mănăstirea Putna, proprietarul Ostriţei, deşi semnele de hotar, după cum spunea un boier, într-o scrisoare adresată cronicarului, în 22 iulie 1722, „nu numai bărbaţii… ce şi babile le ştiu”.

 

1722: Recensământul lui Rumeanţev[1], din 1772-1773, înregistrează la „Ustriţa… 80 – toată suma caselor”, însemnând 2 popi, Vasile şi Toader, 1 dascăl, Andrei, 6 văduve, Maria ANDRIASA, Gafiţa, Tudosca, Tinca butnăriţa, Ilina şi Maria, 1 jidov, Iankul sin Iosif, 1 ţigan cu numele omis şi 69 birnici, şi anume: Ursul ZĂCILĂ, Toader CIORNEIU, Ilii butnar, Precop IURKO, Ion rusul, Ion rotar, Toader ZĂCILĂ, Nechita BUTNĂRAŞ, Neculaiu brat ego, Georgii MEDVIGĂ, Toader butnar, Ion POPESCU, Georgii muntian, Ştefan ROŞCA, Ion sin popii, Gligoraş zet CHIBANII, Ion sin CHIBANII, Roman brat ego, Vasile IVANEŢ, Hilip sin IVANEŢ, Acsentii zet RUŞCIAK, Ion RUŞCIAK, Prodan RUŞCIAK, Toader IANCUL, Grigorii sin MĂRICUŢII, Georgii sin morar, Grigoraş brat ego, Nechifor zet morar, Ion GHINUCIAC, Toader sin IRIMIA, Dumitraşcu PASCAL, Simion LUNGUL, Ilii CĂZAC, Macsin GOGA, Simion DROBOTĂ, Ion BUZNEŞ, Alecsa sin PLEŞCA, Mihai brat popii, Vasile zet MIHAI, Ion sin PAVEL, Vasile butnar, Dumitraşcu brat ego, Georgii sin GRIGORAŞ, Iftimie brat VASILE, Toader sin VASILE, Toader CREŢU, Toader pescar, Vasile zet vornicului, Anton sin PAVEL, Vasile SOROCA, Grigoraş sin ego, Neculaiu sin PAVEL, Vasile brat ego, Ion brat ego, Hilip sin VASILE, Dumitraşcu rusul, Istrate PREGA, Vasile MEDVIGA, Vasile PRIŞCĂI, Andrei GORNĂ, Anton rus, Vasile rus, Timofti brat ego, Filip CIUBOTĂRAŞ, Georgii ROŞCA, Ion DUBEIU, Vasile pescar şi Grigoraş PAŞCO.

 

1774: În 1774,  satul Ostriţa avea 93 de familii, numărul lor sporind, în următorul deceniu, doar cu 10 familii. În 1775, satul Ostriţa, din Ocolul Cernăuţului, avea 2 popi, 81 familii de ţărani şi 2 arnăuţi.

 

1786: Biserica Adormirea Maicii Domnului din Ostriţa, construită în 1786, reconstruită în 1891 şi re-sfinţită în 1892, avea 898 enoriaşi, în 1843, păstoriţi de parohul Simion GRIBOVSCHI. În 1876, numărul enoriaşilor ajunsese la 1.648, paroh fiind Georgi ANDRONIC. În 1907, paroh era Constantin BOCANCE, născut în 1843, preot din 1868, paroh din 1870, iar cantor, din 1896, Ştefan PAULIUC, născut în 1862.

 

1788: Contele Feodor Karacsay de Valyesaka, participant, în 1788-1791, la asediul Hotinului şi la marile bătălii de pe teritoriul Moldovei, bun cunoscător al fiecărei regiuni moldoveneşti, scrie despre un drum „de la Cernăuţi, pe malul drept al Prutului, prin Calicenca, mănăstirea Horecea, Ostriţa, Ţureni (vama austriacă), la Mamorniţa, unde e graniţa; dincolo de graniţă, este staţia de poştă moldovenească”[2].

 

1819: Biserica din fosta Ostriţa fusese reconstruită între anii 1819-1827 şi dotată, în 1855, cu un nou iconostas, dania lui Teodor DOROŞ. În 1843, paroh era Dimitrie LUMICOVDCHI, preot administrator, Ioan DANILEVICI, biserica având 2.250 enoriaşi. În 1876, numărul enoriaşilor ajunsese la 3.473, paroh fiind Nicolai SAUCIUC, iar preot cooperator, Constantin SOROCEAN. În 1907, paroh era Victor ZAHAROVSCHI, născut în 1862, preot din 1890, paroh din 1894, preoţi cooperatori fiind Vasile BUSNEAN, născut în 1861, preot din 1891, şi Athanasie GHERMAN, născut în 1873, preot din 1902, iar cantor, din 1899, Nicolai PRODANCIUC, născut în 1867.

 

1868: Din 1868, funcţiona la Ostriţa o şcoală cu 5 clase[3].

 

1869: O tipăritură vieneză din 1869, referitoare la organizarea politică și judiciară în țările reprezentate în Împărăţia Austriei, prezintă următoarea administrare în Ducatul Bucovinei: „Administrarea districtului Cernăuţi – Curtea regională din Cernăuți: Cernăuţi, Ceahor, Hliboka, Camena cu Spaski, Corovia, Cotul Bainski, Cuciurmare, Ludi Horecea Camerale cu Mănăstioara, Lucaviţa, Mihalcea, Mihuceni cu Kicera, Molodia cu Franzthal și Derelui, Ostriţa, Preworokie, Stăneştii de Sus pe Siret, Stăneştiii de Jos pe Siret, Poienile, Tărăşeni, Trestiana sau Dimka, Voloca Camerale pe Siret, Zurin”[4].

 

1890: În 1890, Ostriţa avea 1.950 locuitori, primar fiind George Palaghian. Nicolai Hluşco era învăţător, George Andronic şi Vasile Mironovici erau parohi, iar cantor bisericesc era Ştefan Pauliuc.

 

1893: În 15 august 1893, ostriţenii au jurat în biserica satului, cu hramul Sfintei Maria, „să lase holerca”, numele proaspeţilor antialcoolici fiind date, rapid, la gazetă, cu respectul datorat unui eroism autentic. Vitejii care şi-au înfruntat setea de „tărie” au fost: Ilie IVANCIUC, George CALANCE, George TODEREAN, Penteleiu SOPROVICI, Nicolai VELICICU, Simion DUBEŢ, Teodor POPOVICI, Dumitru IONEŢ, Ilie TODOSAN, Michail O. DUBEŢ, Andronic SOROCA, Gavriil S. VELICICU, Dumitru NICOLAIEVICI, George I. NICOLAIEVICI, Teodor C. IONEŢ, Ioan SOLOTCHI, Ioan I. TODOSAN, Nicolai G. CHIBAC, Nistor N. HNATIUC, Nicolai TANASOI, Samuil CALANCE, Ilie NICOLAIEVICI, Ioan IVANCIUC, George SOPROVICI, Ioan MORĂREAN, Sava TODEREAN, George TANASOI, George MORĂREAN, Dumitru IONEŢ, Michail VELICICU, Ilie BODNARAŞ, Constantin BERCE, Nistor TANASOI, Onufrei BODNARAŞ, Petru IONEŢ, George PREOTESCU, Constantin ROŞCA, Nicolai PREGHII, Dumitru CALANCE, Ioan TANASOI, Vasile IONEŢ, Pavel SOROCA, Codrat CIORNEIU, Michail CALANCE, Constantin BODNARAŞ, Teodor S. CHIBAC, Petru SOROCA, Ioan FILIP, Gavriil OLEXEICIUC, Simion MUSTAŢĂ, Ilie MORĂREAN, George V. BODNĂRAŞ, Codrat CHIBAC, George FILIP, Spiridon BERCE, Alexandru IUTIŞ, Dumitru IUTIŞ, Iordachi PURICE, Varvara PREOTESCU, Varvara G. MEDVIGHI, Agafia A. SCALOŢCHI, Galafira O. BODNARAŞ, Domnica D. CIORNEIU, Alexandra N. CORCOT, Axenia N. CALANCE, Iftimia D. HARABAGIU, Ileana V. PALAGHIAN, Alexandra S. IONEŢ, Maria S. CHIBAC, Maria A. TODOSAN, Alexandra P. MELNICIUC, Iftimia D. TODOSAN, Zoiţa T. CLIM, Eudochia P. HOLOVACIU, Ana P. CHIBAC, Varvara D. HNATIUC, Ana D. DUBEŢ, Maria V. NICOLAIEVICI, Catrina P. ALEXANDROVICI, Domnica A. SOROCA, Domnica N. TANASOI, Domnica M. BERCE, Maria I. RAŢĂ, Varvara I. MORĂREAN, Domnica G. PREGHII, Alexandra D. I. Ioneţ, Samfira A PREOTESCU, Domnica S. CALANCE, Axenia I. FILIP, Domnica P. IONEŢ, Ioana C. ROŞCA, Macrina G. MORĂREAN, Alexandra I. FILIP, Ioana P. SOPROVICI, Eudochia T. MEDVIGHI, Ecaterina I. TODOSAN, Anghelina T. G. CHIBAC, Domnica I. CIORNEIU şi Maria D. IUTIŞ[5].

 

1899: O colectă de produse agricole pentru Internatul de băieţi români din Cernăuţi, din 1899, menţionează următoarele nume de gospodari din Ostriţa: antistele (primarul) comunal Ilie BUJENIŢĂ, Petre LEAHUL, George LEAHUL, Nicolai CERNĂUŢIAN, Vasile DROBOTA, Ion LEAHUL, Ioan BUJENIŢĂ, Nicolai BUJENIŢĂ, George BUJENIŢĂ, Dimitrie MAXIMEŢ, Ion VASILOI, Dimitrie CARP, Teodor MAXIMEŢ, Ioan MAXIMEŢ, Ioan TREBICI, Teodor AXANI, Maria TREBICI, Ion CIOBAN, Nich. BUDNIR, Florea MAXIMEŢ, Vasile ZAUCA, Nicolai TRIŞCĂU, Vasile CERNĂUŢIANU, Ihnat DROBOT, George TODERAŞ, Ştefan CAZAC, Maria ANTONESCUL, Petre TRIŞCĂU, Florea AXANI, George COSTAN, Nicolai AXANI,  Petre MAMOLEA, Nicolai MAMOLEA, Dumitru PROCHIPCIUC, Ştefan DROBOTA, Sanchira BUDNIC, George CORCOTA, Nicolai SIDOR, Simion LUPAN, Ioan FÂNAR, Maranda BUJENIŢĂ, George MAGDALEN, Nicolai CERNUŞCA, Ilie AXANI, Nicolai PLEŞCA, Ion PLEŞCA, Dumitru PLEŞCA, Onufrei TANASOI, Teodor CRAIUŢA, Tanasă BUDNIC, George HURGHIŞ, Ihnat PETRUC, Ana, soţia lui Petru FÂNAR, Dimitrie COBRAC, Georgi alui Dimitrie ZEUCA, Petru MAGDALEN şi Gheorghe BUJENIŢA[6].

 

1901: Însoţirea românească de păstrare şi credit s-a înfiinţat, la Ostriţa, în 1901, sub direcţiunea lui Constantin Bocancea, Michail Bercea fiind vicedirector, iar I. Daschievici – vistier.

 

1907: Adunând „cântece populare româneşti din Bucovina”, care aveau să vadă lumina tiparului sub semnătura nemeritată a lui Mattias Friedwagner[7], în 1940, Alexandru VOEVIDCA a cules folclor şi de la ostriţenii Ioan CORUT (25 ani în 1909), Ion IONEŢ (fără vârstă menţionată, în 1908), Domnica a lui Nicolai CLIM (31 ani în 1908), Mihai NICOLAIEVICI (55 ani în 1909) şi Vasâlca PIŢIGOI (21 ani în 1914).

 

În 1908, conform Dicţionarului lui Grigorovitza: „Ostriţa (odinioară Clişcăuţi), comună rurală, districtul Cernăuţi, aşe­zată pe malul drept al Prutu­lui, la confluenţa lui cu pârâul Derehlui, între oraşul Cernăuţi şi comuna Ţureni. Suprafaţa: 17,19 kmp; popu­laţia: 1.949 locuitori români, de religie gr. or. Este lipită de drumul prin­cipal Cernăuţi-Vamă; are o şcoală populară, cu 2 clase, şi o biserică parohială, cu hramul „Adormirea Maicii Domnului”. Această comună se numea, înainte vreme, Clişcăuţi. Sub această numire este menţionată, pentru prima dată, în 1472. Prin hrisovul din 6 Martie 1490, Ştefan cel Mare o dăruieşte mănăstirii Putna. În timpul deselor războaie, comuna Clişcăuţi fost distrusă şi pe urmele ei s-a întemeiat, de colonişti din Transilvania, o altă comună, cu numele de azi Ostriţa. Populaţia se ocupă cu agri­cultura, creşterea vitelor şi cu pescuitul. Comuna posedă 1.032 hectare pământ arabil, 62 hectare fânaţuri, 26 hectare grădini, 233 hectare imaşuri, 13 hectare păduri şi 49 hectare bălţi şi heleştee. Se găsesc 120 cai, 607 vite cornute, 373 oi, 409 porci şi 34 stupi de albine”[8].

 

1914: 1914: „Lumea din Cernăuţi îşi pierdu cumpătul. După masă, pe la 2 ceasuri, sosiră viceprimarul din Cotul Ostriţei Nichita Axani, studentul Ioan Axani, care înlocuieşte pe secretarul comunal, şi un flăcău. Ei au fost cei din urmă care au părăsit Cotul Ostriţei. Ca să-şi aleagă drumul cel mai sigur şi neprimejdios spre Cernăuţi, ei o apucară repede spre Ostriţa, peste şoseaua Boianului, peste câmp. Credeau că Ruşii nu vor fi atât de chiori, ca să-şi îndrepte ghiulelele tocmai peste un câmp, pe care nu se afla nimica. Dar bieţii fugari îşi închipuiau prea mult despre artileria rusească, căci tocmai spre câmpul pe care fugeau ei era îndreptată canonada artileriei ruseşti. Crăpau şrapnelele şi granatele deasupra bălţilor, de se cutremura pământul. Şi pe întreg câmpul nu se afla nimeni, decât aceşti 3 oameni, care şi ei fugeau, fugeau de înghiţeau cărările. După o groază cumplită, scăpă teafără această armată de 3 oameni, până la Ostriţa, unde se opriră, ca să vadă câmpul lor de luptă, peste care zadarnic zburau ghiulelele de canoane”[9].

 

1914-1918: Alexandru a lui Alexandru Jutiş, născut, la 1875, în Ostriţa, a fost înrolat în 1914 la oaste (Regimentul 24) şi a plecat la război. În luna Mai 1917, se afla pe frontul italian şi să fi picat la 20 Mai 1917. De atunci nu s-a mai primit nici o ştire despre dânsul. Fiind deci cazul de prezumţie a morţii, se îndrumează, după cererea Veronicei Jutiş, născută Pridie, procedura pentru declararea morţii celui dispărut / Tribunalul Cernăuţi, Secţia VIII, la 24 Iunie 1919”[10]; „Alexandru a lui Alexandru Jutiş, născut la 1875, în Ostriţa, a fost înrolat, în 1914, la oaste (Regimentul 24) şi a plecat la război. În luna mai 1917, se afla pe frontul italian şi să fi picat la 20 mai 1917. De atunci nu s-a mai primit nici o ştire de la dânsul. Fiind deci cazul de prezumţie legală a morţii, se îndrumează, după cererea Veronicei Jutiş, născută Pridie, procedura pentru declararea morţii celui dispărut”[11]; „Israel (Srul) Weisselberger, născut în 1875, în Ostriţa, a fost înrolat, cu ocazia mobilizării generale, la Regimentul 22 şi a plecat cu dânsul în câmp. Deja în august, a luat parte la luptele de la Rarancea. Acolo ar fi picat, la 23 august 1914, după cum afirmă martorii. Fiind deci decesul probabil, se dispune, la cererea soţiei sale, Fany Weisselberger, procedura pentru stabilirea morţii celui dispărut”[12]; „Iacov a lui Teodor Calancea, născut în Ostriţa, la 13 iunie 1883, cu domiciliul ultim în Ostriţa, a intrat la serviciul militar în anul 1916 şi a fost, în vremea din urmă, la un batalion de asalt, pe frontul german-francez. În urma scrisorii, pe care a primit-o soţia sa, Domnica Calancea, de la lazaretul Weinberg, ar fi murit susnumitul la 2 decembrie 1918, în acest lazaret, şi să fi fost înmormântat în cimitirul din Weinberg. Fiind deci decesul probabil, se îndrumează, la cererea Domnicei Calancea, procedura pentru declararea morţii celui dispărut”[13];

 

1943: „Se numesc cu titlul definitiv, pe ziua de 1 septembrie 1943[15], următorii învăţători şi învăţătoare: Ciornei Galina, comuna Ostriţa, Cotu1 de Jos, jud. Cernăuţi, media 8,20; Ciornei Gheorghe, comuna Ostriţa, Cotul de Jos, jud. Cernăuţi, media 7,66”.

 

 

[1] ACAD. ŞT. RSS MOLD., Moldova în epoca feudalismului, VII, I, Chişinău 1975, p. 384

[2] Călători, XIX, I, pp. 754-773

[3] SCHEMATISMUS DER BUKOWINAER, Czernowitz, 1843 p. 14, 1876 p. 24, 1907 p. 56

[4] Politische und gerichtliche / Organisation / der / im Reichsrathe vertretenen Länder von Öesterreich, Wien 1869. pp. 158-161

[5] DEŞTEPTAREA, Nr. 17/1893, p. 136

[6] DEŞTEPTAREA, Nr. 9/1899, p. 71

[7] MATTHIAS FRIEDWAGNER, Rumanische Volkslieder aus der Bukowina, Konrad Triltsch Verlag Wurzburg, 1940

[8] Grigorovitza, Em., Dicţionarul geografic al Bucovinei, Bucureşti 1908, p. 156

[9] Foaia Poporului – Cernăuţi, apud Românul, IV, nr. 182 din 21 august / 3 septembrie 1914

[10] Monitorul Bucovinei, Fascicula 59, Cernăuţi, în 27 August nou 1919, pp. 6 şi 7

[11] Monitorul Bucovinei, Fascicula 59, Cernăuţi în 27 August nou 1919, p. 7

[12] Monitorul Bucovinei, Fascicula 80, Cernăuţi în 7 Noemvrie nou 1919, pp. 3-12

[13] Monitorul Bucovinei, Fascicula 7, Cernăuţi 1 martie nou 1921, pp. 70-74

[14] Monitorul Bucovinei, Fascicula 8, Cernăuţi 21 aprilie 1922, p. 41

[15] Monitorul Oficial, Nr. 71, 24 martie 1944, pp. 2549-2552