Povestea aşezărilor bucovinene (revăzută): Luisenthal
LUISENTHAL. „Atelierul de la Iacobeni este punctul central pentru toată activitatea de spălare a aurului din acest râu, căci se spală aur şi în josul, şi în susul său… Numai la două ore de Iacobeni, s-a şi pornit o exploatare, la care s-au pierdut banii, căci minereurile conţineau prea puţin aur. Exploatarea a fost pornită în valea Fundu Moldovei, unde s-au săpat câteva galerii, spre nord-est”[1]. Primii colonişti germani ai satului cu o singură stradă, dintre Pojorâta şi Fundu Moldovei, au fost aduşi, în 1805, pentru a lucra la minele de cupru de pe teritoriul celor două comune româneşti. În 1807, autorităţile au pus soldaţii să doboare copacii, de-a lungul părţii de nord a Pârâului Broaştei, şi că construiască 140 locuinţe, care aveau să fie ocupate, în vara anului 1808, de mineri aduşi din Ungaria. Numele ales pentru noua colonie minieră bucovineană a fost cel al principesei Maria Luise, care, mai târziu, se va căsători cu Napoleon Bonaparte, deci înşiruirea aceea de case identice, aflate la distanţe egale unele de altele, pe ambele laturi ale drumului ce duce, de la Pojorâta, la Fundu Moldovei, avea să se numească Luisenthal. „Ţipterii din Eisenau nu sunt singurii care întrerup temelia românească a populației locale, întâlnim şi în alte locuri câteva așezări cu locuitori ţipteri, în Balta Poienii, în Schwarzthal, în Luisenthal, Freudenthal, Pojorâta, Iacobeni și Cârlibaba. Majoritatea acestor coloniști germani au fost aduși de un anume Manz, pe moşiile Fondului religiei greco-orientale, care a luat moşii întinse în arendă și a hrănit mii de meseriaşi,dar care, datorită investiţiilor uriaşe, avea să dea faliment şi, complet sărăcit, s-a împușcat. Se spune că situația materială a coloniștilor este destul de bună, deși depinde, în mod ciudat, de Fondul religios greco-oriental. Cu toate acestea, casa de locuit este proprietatea oamenilor, dar terenul le este acordat numai cu plata impozitelor. În vremurile anterioare, au funcționat cuptoare de cupru la Pojorâta, Iacobeni și Eisenau şi s-a extras fierul pe scară largă. Astăzi mai funcţionează doar cel din Pojorâta, iar populaţia din Schwarzthal îşi asigură traiul din exploatarea forestieră, făcând plute și lucrând la construcții de drumuri; ţipterii din Iacobeni își continuă activitatea tradițională, dar într-o manieră modestă”[2].
1805: Şcoala nemţească din Luisenthal, Handal – cum îi spuneau românii noului sat, a fost înfiinţată în 1805[3].
1821: În 1821, Anton Manz a abandonat minele de la Luisenthal şi Pojorâta, mutând instalaţiile de exploatare la Mariensee (Cârlibaba) şi la Iakobeni. Rămaşi fără un loc de muncă, minerii din Luisenthal s-au orientat spre alte profesii, mai ales că viaţa comunitară se închegase bine, prima şcoală germană, cu două clase, fiind înfiinţată încă din 1805.
1869: O tipăritură vieneză din 1869, referitoare la organizarea politică și judiciară în țările reprezentate în Împărăţia Austriei, prezintă următoarea administrare în Ducatul Bucovinei: „Administrarea districtului Câmpulung – Câmpulung (Târg cu judecătorie) cu Breaza, Gropana, Frumoasa, Fundu Moldovei şi Luisenthal, Pojorâta, Rus pe Boul cu Freudenthal şi Vatra Moldoviţei, Rus Moldoviţa cu Ciumârna şi Argel, Sadova (Ulma), Valea Putnei, Vama cu Eisenau”[4].
1876: „Al doilea râu principal, Moldova, curge prin zona de șisturi, parcurgând doar lungimea de aproximativ două mile, spre sud, intrând la Botuş (între Breaza și Fundul Moldovei), apoi întorcând spre sud-vest, spre Fundul Moldovei, printr-o vale longitudinală, iar la Pojorâta, în viraj ascuțit spre nord-est, se îndoaie spre marginea mezozoicului… Să luăm în considerare, mai întâi, valea Moldovei, în măsura în care aparține zonei ardezie cristaline. Dacă urmați această vale, din Pojorâta (fostul sediu al Centralei de minereu din Buovina) în sus, spre vest, puteți vedea malurile văii de pe ambele părți ale structurilor cristaline de ardezie, care sunt compuse din mică și cuarț. Această din urmă componentă apare predominant aici, astfel încât roca poate fi menționată ca schistul mic de tip cuarţ, ardezie de cuarțit sau cuarțit, în funcție de gradul diferit al acestei predominanțe. Deoarece valea urmează parcursul acestui complex de straturi destul de uniform ca lungimi, valea trebuie să se întoarcă lateral pentru a întâlni alte formațiuni. Părăsind valea Moldovei, cam pe la mijlocul dintre ultimele case (vestice) din Pojorâta și colonia minieră Louisenthal, urcați, pe versantul nordic al văii, pe creasta stâncoasă a Dealului Cailor, care se întinde, într-un unghi ascuţit, spre vale, precum se vede în imaginea de mai jos… Deasupra se află o rezervă de ardezie şi mică, cu grosimea de aproximativ 12-15 metri, care este destul de bogată în roci și conține și urme de hornblende, în sus. Este acoperit de un strat gros, de 40-45 de picioare de gnei roșcat, cu straturi groase, peste care, din nou şi aproximativ în aceeași grosime, urmează o ardezie de granat, de culoare închisă, exact ca cea care apare sub malul gneisului. Deasupra acestuia se află un strat de conglomerat de cuarț și de gresie de cuarțit, nu mai mare de 12 metri, deasupra căruia, în stânci abrupte, se ridică varul care compune Dealu Cailor; acestea din urmă sunt roșiatice și bulboase, imediat deasupra conglomeratului de cuarț, dar masa lor principală este dolomitică și se contopește în dolomita breccia. Exact aceeași secvență: ardezie, mică de cuarț dedesubt, ardezie, mică cu granat și gneie deasupra, despărțite de un strat subțire de conglomerat de cuarț, var dolomitic, este prezentat și de valea Pârâului Cailor, care se varsă în Moldova, la primele case din Louisenthal, și, de asemenea, mai spre nord-vest de de Neagra sau Parotimithal. În acestea din urmă, se deschid straturi oarecum culcate ale schistului mic de cuarț, mai mult decât în mediile atinse anterior; contin ardezie cu pietricele negre. De la Louisenthal, în sus, valea Moldovei se extinde, într-o direcție de aproximativ o jumătate de milă, şi spre vest, şi spre est, și taie straturile schistului mic, bogate în cuarț, la un unghi de aproximativ 40°; prin urmare, cunoaștem și mai multe straturi aici, decât în Pareutimithale. Mai întâi, vedem în satul propriu-zis, pe versantul drept (sudic), imediat deasupra podului de peste Moldova, o rocă deosebită, alb-gălbuie, moale, foarte ușoară, de structură celular-poroasă, care, la o privire superficială, ar putea aminti de unele structuri asemănătoare cu piceul. Cu toate acestea, la o inspecție mai atentă, se dovedește că avem de-a face cu trenul de șist clorit, bogat în sulf. Se pare că, datorită influenței sulfului atmosferic, pietrișul s-a descompus și s-a scurs un oxid de fier cu acid sulfuric, în timp ce liantul siliceu a rămas ca un schelet celular, reprezentând astfel structura asemănătoare cu pomița. Numeroasele tranziții ce pot fi observate la această structură, care este atât de izbitoare, la prima vedere, cu ardezia neclasată bogată în pietriș, dovedind conexiunea menționată“[5].
1904: Prin 1904, director al şcolii era Ludwig Assman, fiind urmat la conducerea şcolii, de Rudolf Stoss şi de Georg Pfeifer, apoi, după Unire, de profesorii Emil Roland Schweitzer, printre profesorii acestei perioade fiind menţionaţi Georg Pfeifer, Marie Pechmann, Genedral Gottlieb, Johann Damm şi Katharina Gebert. Începând cu anul şcolar Privy Councilor Jekal notes in his memoirs that he also attended the Luisental German elementary school before the beginning of the First World War at which time Director Rudolf Stoss as well as the teacher Georg Pfeifer were on the staff. 1922-1923, învăţământul la Luisenthal s-a făcut numai în limba română.
1906: „Calea ferată locală Pojorâta-Luisenthal a fost dată, ieri, circulaţiunii cu trenul Nr. 4671”[6].
În 1907, comuna bisericească Fundul-Moldovei de sus şi de jos, cu Handal (Luisenthal) şi Tatarca, îl avea paroh pe Ioan POPOVICI, născut în 1861, preot din 1891, paroh din 1906, preot cooperator fiind Ioan MACOVEI, născut în 1876, preot din 1905, iar cantor, din 1900, Grigorie TONIGARIU, născut în 1864.
În 1908, conform Dicţionarului lui Grigorovitza: „Luisental (Luisenthal), moşie, cu administraţie specială, districtul Câmpulung, lipită, în partea sa de Nord, de comuna rurală Fundul Moldovei. Suprafaţa: 3,57 kmp; populaţia: 650 locuitori germani, de religie romano-catolică şi evanghelică. Este situată lângă drumul districtual Pojorâta-Breaza; are o şcoală particulară şi o biserică romano-catolică. Colonie germană, întemeiată la 1805, pe teritoriul comunei rurale Fundul Moldovei, cu ocazia exploalării minei de aramă din acest loc. Se găsesc 31 cai, 163 vite cornute, 55 oi, 119 porci şi 21 stupi de albine”[7].
[1] Călători, X, II, pp. 832-834
[2] Bergner, Rudolf, Rumänien / Eina Darstellung des Landes und der Leute, Breslau 1887, pp. 81-93
[3] SCHEMATISMUS DER BUKOWINAER, Czernowitz, 1843 p. 57, 1876 p. 57, 1907 p. 64
[4] Politische und gerichtliche / Organisation / der / im Reichsrathe vertretenen Länder von Öesterreich, Wien 1869. pp. 158-161
[5] Paul, K. M., Grundzüge der Geologie der Bukowina, în Jahrbuch der k. k. Geologischen Reichsanstalt, volumul XXVI, Viena 1876, pp. 263-270
[6] Apărarea Naţională, Nr. 13, Anul I, Cernăuţi, duminică 18 noiembrie stil nou 1906, p. 4
[7] Grigorovitza, Em., Dicţionarul geografic al Bucovinei, Bucureşti 1908, p. 133