Povestea aşezărilor bucovinene (revăzută): Lipoveni

1894: Lipoveni

LIPOVENI. „Printre cele mai puțin cunoscute secte care trăiesc în Bucovina, cea mai importantă este cea a lipovenilor. Activitatea, ordinea și curățenia caracterizează acest popor. Ei au fost deseori comparați cu quakerii, deși nu au nimic de-a face cu ei. Este chiar posibil să formeze o singură sectă cu cea a rascolnicilor, cunoscută în Rusia încă din anul 652. Ei au venit din Rusia, în timpul domniei lui Petru cel Mare; se găsesc, în principal, în vecinătatea Zuksa. Ceremoniile lor religioase sunt puțin cunoscute, pentru că nu permit nici un străin să asiste la ele; cu toate acestea, în general se crede că sunt atașate de creștinism. Rigiditatea moralei lor le-a câștigat o astfel de reputație, încât Iosif al II-lea le-a acordat mari privilegii. Sunt scutiți să jure în instanţă, pentru că orice jurământ este contrar credinței lor. Sunt crezuţi pe cuvântul lor. Au şi privilegiul singular de a putea arde cadavrele morților lor”[1].

1770: „Documentele din care am concluzionat existența coloniei lipovene la Mitoul Dragomirnei, în 1770, menționează, de asemenea, relocarea acesteia în perspectivele guvernării austriece…Enzenberg oferă un indicator pentru determinarea timpului relocării, în scrisoarea sa din 31 octombrie 1783, care conține următorul pasaj: „Da, eu (Enzenberg) chiar îmi iau libertatea de a cere ca lipovenii care locuiesc în Climăuţi să aibă 15 familii, iar cei din Mitoul Dragomirnei, 21 de familii, dar acetora nu li se acordă scutirile celor 20 de ani liberi, decât în ceea ce privește contribuția, care ani liberi ar trebui calculaţi începând din 1774, iar plata ar trebui să înceapă, în consecință, peste doar doar 11 ani”. Trebuie să presupunem că numărarea celor douăzeci de ani poate începe doar cu anul în care lipovenii se aflau deja în țară. Deci, cei din Dragomirna au venit din 1774, Climăuţiul a fost populat cu lipoveni în anul 1780”[2].

1785: „Lipovenii au obţinut, de la Împăratul Iosif II, libertatea exercitării cultului lor religios. Ei sunt oameni liniştiţi şi paşnici, plătesc exact şi fără silă impozitele şi birurile, sunt muncitori şi activi, se îndeletnicesc cu agricultura; trăiesc, însă, în cea mai mare parte, din comerţul cu fructe proaspete şi uscate, peşti şi frângherii, confecţionate chiar de ei, sunt meşteri la săpatul heleşteelor, pricepuţi şi versaţi în drenajul, prin şanţuri de scurgere, la locuri umede şi mlăştinoase. În prezent, Lipovenii locuiesc următoarele trei sate: Mitocul Dragomirnei, Fântâna Albă şi Climăuţii. Printre diferitele secte ale bisericii răsăritene, dânşii ocupă acelaşi loc ce-l au Hernhuţii printre Protestanţi”[3].

1839: Ieromonahul rus Partenie, care sihăstrise prin Carpaţii Moldovei, vine, cu mult înainte de anul 1839, când avea deja vechime, iarăşi, în Moldova, „în părţile stăpânirii austriece, în Bucovina, la ruşii mei”. „Trecând Carpaţii, prin satul Bosanci am ajuns în târgul austriac Suceava, în vechea capitală moldovenească… De la târgul Sucevei, cale de un ceas, adică cinci verste, este satul cu rascolnici ruşi, numit Socolinţi (Lipoveni); se zice că şi portul le este velicorus. De la Socolinţi, cale de două verste, este mănăstirea Dragomirna, unde a petrecut mulţi ani din viaţă marele stareţ Paisie Velicikowski (1722-1794, stareţ la Neamţ şi la Secu)”[4].

1887: În octombrie 1887, „întrucât unele case din Andrásfalva erau goale, la vremea respectivă, comisarul de colonizări Danss” a aşezat în acele case câteva familii de germani şi de lipoveni din Motocul Dragomirnei[5].

1869: O tipăritură vieneză din 1869, referitoare la organizarea politică și judiciară în țările reprezentate în Împărăţia Austriei, prezintă următoarea administrare în Ducatul Bucovinei: „Administrarea districtului Suceava –Suceava (Oraş cu tribunal districtual) cu Cutul Zamca, Iţcanii Vechi şi Şeptilici, Bosance cu Nemericeni, Podeni, Hriaţca şi Lisaura, Buneşti, Buninţi, Chilişeni, Danila, Găureni, Hatna cu Dărmăneşti, Iasobeşti sau Fogodisten cu Gura Solcii, Slobozia sau Milişăuţii de Jos, St. Ilie, Ipoteşti, Iţacanii Noi, Călineşti Enache cu Vasilache, Călineştii lui Kuparenko, Costâna cu Berindeşti, Liteni, Mereţei, Mihoveni, Mitocul Dragomirnei cu Lipoveni, Părhăuţi, Pătrăuţi pe Suceava, Reuseni, Romaneşti, Rus Mănăstioara, Rus Plavalar cu Rus Poienile, Securiceni, Şcheia, Soloneţ, Stroieşti pe Suceava, Tişăuţi, Todireşti cu Pietroasa, Uideşti, Zahareşti”[6].

1904: În Lipoveni, lângă Mitocu-Dragomirnei, „o biserică urâtă, umflată, copleşită de turnuri groase, care parcă stau să plutească, biserica albă însă, în loc să fie tărcată ca o Lipovancă grăsulie ce este, se ridică în mijlocul căsuţelor. Devale, o altă biserică, din vremurile când au venit, după 1775, aceşti oaspeţi, are cuviinţă de vechime, cu păreţii ei rău întruchipaţi şi coperişurile moldoveneşti de şindrilă neagră. Casele sunt după datina românească; destul de mari, zidite binişor, dar curţile murdare şi mai mult goale de acareturi. Meşteşugul gospodinei, pe care o vedem la fereşti, în cerdace, cu faţa rotundă, întipărită de o mare răbdare şi supunere blândă, se vădeşte mai mult văpsind cu roş, cu verde, cu albastru, mai puţin cu alte culori ce nu bat la ochi atâta, păreţii, marginile fereştilor, stâlpii cerdacelor. Nu e nici un desemn, nici o născocire a minţii, nici un gust, ci numai culoare pusă cu nemiluita ca să strălucească. Perne roşii, groase, sunt scoase la aerisire şi la priveală. Bărbaţii cu ochi albaştri, părul buhos şi barba lungă, care, după vechea lor datină „rusească veche”, a crucii cu trei ramuri pe cotor, nu se taie niciodată, cu cămăşile lor roşii înfoiate, pantaloni spălăciţi, înfundaţi în cizme negre lungi; femeile legate la cap cu testemele pestriţe, rumene în obraji şi albe pe faţa plină, paşnică, adormită, cu polcuţă şi fuste numai roşii, albastre, verzi, cu cizme mari supt rochia înfoiată; toţi se împacă de minune cu asemenea case şi asemenea biserică. Aici e lăcaşul liniştei pestriţe şi rotofeie, unde nu se bea rachiu, nici vin, decât la gâlcevile cele mari, cu bătaie, ale clipei dracului; aici e sălaşul harnic unde se vorbeşte puţin, unde se lucrează răbdător la livada pomilor şi la ogorul ţarinii… Vecinii de altă limbă se ajută cu dânşii şi nimeni n-are a se plânge împotriva lor”[7].

În 1908, conform Dicţionarului lui Grigorovitza: „Lipoveni (sau Sub-Prisaca), sat, districtul Suceava, aşezat pe dreapta pârâului Dragomirna. Suprafaţa: 6,49 kmp; populaţia: 514 locuitori, ruşi de naţionalitate; limba de vorbire: cea ruteană; ţine de cultul staroverţilor sau rascolnicilor (vechi ortodocşi) din Dobrogea, de unde-şi procură şi preoţii lor. Este legat de comuna Iţcanii Noi printr-un drum de câmp. Acest sat s-a înfiinţat la anul 1774, de o colonie de lipoveni, care, fiind persecutaţi de biserica de stat rusească, s-au refugiat mai întâi în Crimeea; de aci, fiind decimaţi de tătari, au trecut în România (Moldova) şi de aci în Bucovina. Populaţia se ocupă cu agricultura, cu creşterea vitelor şi cu pomăritul; parte, însă, trece în Romînia la lucrul de câmp, în timpul verii. Posedă 333 hectare pământ arabil, 44 hectare fânaţuri, 12 hectare 50 ari grădini, 166 hectare imaşuri, 284 hectare păduri. Se găsesc 94 cai, 115 vile, 67 oi, 360 porci, 16 stupi”[8].

1915: Itinerariul bătutului de ţinte, pentru o coroană bucata, în buciumul din lemn de tei cuprindea comunele Bosanci, Ipoteşti, Securiceni, Rus-Plavalar, Tişăuţi şi Lisaura – duminică, 17 octombrie, Danila, Găureni, Iacobeşti, Călineştii lui Cuparencu şi Ienachie, Măriţei, Romaneşti şi Slobozia – duminică, 24 octombrie, Pătrăuţi, Hatna (Dărmăneşti – n. n.) şi Mitocul Dragomirnei – miercuri, 27 octombrie, de ziua Sfintei Paraschiva, Iţcanii Noi, Iţcani Gară, Şcheia şi Lipoveni – duminică, 31 octombrie, Udeşti, Chilişeni, Reuseni, Rus-Mănăstioara şi Ruspoieni – luni, 8 noiembrie, de Sfântul Dumitru, Stroieşti, Sf. Ilie, Zahareşti, Liteni-Moara şi Buneşti – duminică, 14 noiembrie, şi Bălăceana, Liudihumora şi Comăneşti – duminică, 14 noiembrie 1915[9]. Itinerariul era, bineînţeles, teoretic, fiind vreme de război, dar „versurile” propagandisto-umanitare, care însoţeau „Ţintuirea buciumului”, fiind de o înduioşătoare naivitate, merită reproduse: „În ţara fagilor sună / Adese-un bucium şi cheamă / Voinicii toţi cari se luptau / Avut şi ţară-şi apărau. / Azi buciumul răsună tare / Chemând pe toţi cu mic, şi mare / Să ocrotească de nevoi / Orfani şi văduve d-eroi”[10].

1915: „Doamna Matrona Climov din Lipoveni susţine că soţul ei Antamon Climov a dispărut în război, pe vremea Paştilor 1915 / Tribunalul Suceava, Secţia I, la 10 Iulie 1919”[11].

1942: „Se retrage naţionalitatea română, pe baza dispoziţiunilor art. 41, punctul 2 din legea privitoare la dobândirea şi pierderea naţionalităţii române din 19 Ianuarie 1939[12], cu modificările ulterioare, următorilor locuitori, care au plecat din ţară în mod clandestin şi fraudulos, indiferent din ce cauză, sau au părăsit ţara pentru a se sustrage îndeplinirii serviciului militar sau oricărei alte îndatoriri, în legătură cu apărarea naţională: Arteni Maliş, Ulian Petrov, Chirilă Larionov, toţi din comuna Lipoveni, judeţul Suceava”.