Povestea aşezărilor bucovinene (revăzută): Iujineţ

IUJINEŢ. În 28 februarie 1582, copiii lui Ion Rohozna, Onciul, Mihăilaş, Gligorie şi Ileana, primesc uric de la Iancu Sasul Vodă pentru „un loc anume Iujineţul, mai sus de Stăvceani, în eleşteu vechiu şi cu loc dincoace de eleşteu… cumpărat de tatăl lor, Ion Rohozna diac de la Alexandru Vodă pentru un lanţ de aur de şase sute ug., l-a fost câştigat într-o solie, când a umblat la Albert în ţara prusacă”.

1600: Descendenţii lui Ion Rohozna vor vinde, rând pe rând, Iujineţul pârcălabului de Hotin, Gavrilaş Mateiaş, cel care, în 12 septembrie 1600, cumpăra şi partea de moşie a Varvarei, văduva lui Ihnatco de Valeva, pe care şi ea o cumpărase de la Căzacul, fiul lui Mateiaş de Sinăuţi. Ultimele părţi răzeşeşti ale satului aveau să fie cumpărate de Gavrilaş Mateiaş, în 18 aprilie 1625 (de la surorile Minta şi Magda, fetele lui Matiaş din Sinăuţi) şi în 21 septembrie 1625 (partea fratelui lor, Gligorcea).

1652: În 4 martie 1652, se împart moşiile răposatului Gavrilaş Mateiaş între copii lui, Ieremie, Ileana comisoaia şi Alexandra vorniceasa. „Partea lui Ierimie a fost… satul Iujineţ, cu un heleşteu”.

În 1774, Iujineţ avea 48 familii, iar în 1775, 2 popi şi 36 familii de ţărani, numărul familiilor ajungând, în 1784, la 59, în baza unor noi colonizări cu ruteni, făcute de Vasile Zota, cel pe care îl întâlnim, în 10 aprilie 1782, şi cu o moşie însemnată în Valeva, pe care o hotărnicea.

În 1843, biserica Sfântului Ioan Teologul din Iujineţ, patronată de Iakob von MIKULI, avea 540 enoriaşi, postul de paroh fiind vacant. În 1876, când patron bisericesc era Ioan de MIKULI, preotul Nicolai GRAMATOVICI păstorea 897 suflete. În 1895, a fost construit un nou locaş ortodox, cu acelaşi hram. În 1907, la Iujineţ preot cooperator era Simion BOICIUK, născut în 1865, preot din 1896, iar cantor, din 1900, Constantin SIMULIAK, născut în 1847.

1869: O tipăritură vieneză din 1869, referitoare la organizarea politică și judiciară în țările reprezentate în Împărăţia Austriei, prezintă următoarea administrare în Ducatul Bucovinei: „Administrarea raionului Coţman – Coţman (judecătorie de district), Berhomet pe Prut, Bordei sau Burdigeu, Davideşti, Dubăuţi, Havrileşti, Iujeniţa, Ivancăuţi, Clivodin, Laszkowka, Lujeni, Malatineţ, Mămăieştii Vechi, Mămăieştii Noi cu Cutul Strileţchi, Nepolocăuţi, Orăşeni, Oşehlib, Piedecăuţi cu Ţopeni, Revacăuţi, Revna, Şipeniţ, Şişcăuţi, Stăuceni, Suhoverca, Valeva, Viteleuca”[1].

În 1890, Iujineţul avea 1.128 locuitori, sub autoritatea primarului Vasile Tcaciuc. Învăţător era Parfenie Hoschowski, preot – Teodosie Cautiş, iar cantor bisericesc – Constantin Simuleac.

Din 1892, funcţiona în comună o şcoală cu 3 clase[2].

În 1908, conform Dicţionarului lui Grigorovitza: „Iujineţ (Juzynetz), comună rurală, districtul Coţman, aşezat în masă compactă pe dreapta iazului Górny-Staw. Suprafaţa: 4,35 kmp; populaţia: 1.032 locuitori, de religie gr. or. şi foarte puţini izraeliţi. Prin drumuri de ţară e legat cu comunele vecine, Chiseleu, Stăuceni, Verenceanca şi Suhoverha. Are o şcoală populară, cu o clasă, şi o biserică locală, cu hramul „Sfântului Apostol şi Evanghelist Ioan”. Această comună este menţionată ca existentă pe timpul lui Alexandru Lăpuşneanu. Într-un hrisov al domnitorului Iancu Iane, din 28 Februarie 1582, se spune că această localitate aparţinea familiei Rohosna. La 1776, era în posesia marelui stolnic Iordache Păşcanu. Populaţia se ocupă cu agricultura. Comuna posedă 670 hectare pământ arabil, 36 hectare fânaţuri, 14 hectare grădini, 54 hectare imaşuri, 2 hectare 50 ari păduri, 75 hectare heleştee şi bălţi. Se găsesc 61 cai, 101 vite cornute, 120 oi, 51 porci şi 21 stupi. Iujineţ, moşie, cu administraţie particulară, districtul Coţman. Suprafaţa: 3,95 kmp; populaţia: 35 locuitori, aproape toţi izraeliţi. Cuprinde în sine şi târla Grafiuca”[3].

1921: Sunt menţionaţi, într-un edict din 2 martie 1921, soţii Ioan a lui Michailo Piţec şi Fedora Piţec, născută Turec, din Iujineţ[4].

1927: „Iujineţ, judeţul Cernăuţi, plasa Colacinului. Situat la graniţa spre Polonia, lângă iazul Stăucenilor. Numele satului îl găsim în jumătatea a doua a secolului XVI. Într-un uric al lui Iancu Sasul, din 28 februarie 1582, se confirmă familiei Rohozna proprietatea acestui sat. Timpuriu slavizat. / Proprietarul satului, în anul 1782: Iordachi Kantakuzinò (Paşcanul)… / Tabloul familiilor cu nume româneşti şi numărul lor în prezent: Bodnar 10, Cemeriş 10, Guralic 3, Jupân 3, Miron 22, Molnar 7, Moţoc 1, Piţul 13, Sămeargă 6, Şopot 7, Tureac 8, Zvarici 3”[5].

Fără îndoială, istoria satului Iujineţ sau Juzynetz este una bogată, aidoma celei a tuturor aşezărilor din ţinutul călăraşilor de Coţman, dar sursele româneşti şi germane nu o menţionează, chiar şi descoperirile din tumulii de lângă Iujineţ fiind trecuţi în seama Coţmanului. În ce mă priveşte, nu aveam cum să nu includ şi acest sat în povestea aşezărilor bucovinene, chiar dacă ştiu puţine lucruri despre el. În fond, puţine nu înseamnă deloc, iar firea nu-mi îngăduie să trec nepăsător pe lângă nimic.