Povestea aşezărilor bucovinene (revăzută): Cliveşti | Dragusanul.ro

Povestea aşezărilor bucovinene (revăzută): Cliveşti

1899, Ţărancă din districtul Coţman. Foto: Julius Dutkiewicz

 

CLIVEŞTI. Satul de pe Şoviţa, vecin cu Gavrileştii Malatineţul şi Coţmani, caligrafiat Chliveşti de Werenka, datorită vechiului său nume, Hliveşti, atestat documentar în uricul din 6 iulie 1413, prin care Alexandru cel Bun dăruia, soacrei sale, Anastasia, „Coţmanul Mare, cu toate cătunele ce ţin de el, anume Suhoverhul, Hliveştii, apoi Valeva, până în pădurea care se cheamă Dumbrava”, avea să revină, după moartea Anastasiei, Episcopiei de Rădăuţi, care administra vechea necropolă domnească, în care voievodul îşi avea înhumaţi bunii şi străbunii.

 

1503: În reconfirmarea daniei, din 26 august 1503, numele cătunului este trecut drept „Hliviscea”. Locuitorii satului, supuşi juridic, financiar şi administrativ Episcopiei Rădăuţilor, aveau şi obligaţii de călăraşi, deci de paznici ai drumului comercial, sub conducerea marelui căpitan de Coţman, supuşi „ca de obicei” şi Episcopiei şi marelui căpitan, fiind ameninţaţi, de pildă, în 15 februarie 1754, de Matei Ghica Vodă, că, în caz de nesupunere, le vor „veni de hac” starostele de Cernăuţi, Enacache, şi marele căpitan, care vor obliga pe fiecare nemulţumit din Coţman şi Hlivişte „ca tot căsariul să dea câte 2 lei pe an”.

 

În 1774, satul avea 24 familii ţărăneşti (von Spleny nu-l menţionează în recensământul său), iar în 1784, 65 familii ucrainene.

În 1843, biserica „Sfântul Mihail” din Cliveşti, ctitorită de căpitanul Ioniţă de ZOTTA, în 1797, cu 898 enoriaşi, patronată, din 1837, de Christoph von ABRAMOWICZ, era slujită de preotul administrator Theodor PRODAN. În 1876, biserica celor 1.151 creştini ortodocşi, aflată sub patronajul lui Dominik von KAPRI, era slujită de parohul Vasile GIURUMIA. În 1907, paroh era Grigorie LAZA, născut în 1865, preot din 1892, paroh din 1897, cântăreţ fiind, din 1903, Dionis NOSIEVICI, născut în 1854.

 

1869: O tipăritură vieneză din 1869, referitoare la organizarea politică și judiciară în țările reprezentate în Împărăţia Austriei, prezintă următoarea administrare în Ducatul Bucovinei: „Administrarea raionului Coţman – Coţman (judecătorie de district), Berhomet pe Prut, Bordei sau Burdigeu, Cliveşti, Davideşti, Dubăuţi, Hacrileşti, Iujeniţa, Ivancăuţi, Clivodin, Laszkowka, Lujeni, Malatineţ, Mămăieştii Vechi, Mămăieştii Noi cu Cutul Strileţchi, Nepolocăuţi, Orăşeni, Oşehlib, Piedecăuţi cu Ţopeni, Revacăuţi, Revna, Şipeniţ, Şişcăuţi, Stăuceni, Suhoverca, Valeva, Viteleuca”[1].

 

1873: La Cliveşti funcţiona, din 1873, o şcoală cu 3 clase[2].

 

1880: „În apropierea unui sat din Bucovina, numit Cliveşti, exista un pâlc de stejari și fagi, de care mai mulți oameni se spânzuraseră deja. Prin urmare, acest loc a fost considerat impur, de către populația superstițioasă, şi se credea, în special, că nu trebuie să taie niciunul dintre acești copaci, ca să nu rişte să moară. Când, în jurul anului 1880, pădurarul Johann Kanink a renunțat la o parte dintre aceşti copaci, pentru a extinde drumul, el s-a îmbolnăvit și a murit, după trei săptămâni de boală. Oamenii au văzut în acest fapt o confirmare a credinței lor. În Passow, districtul Angermünde, un ţăran nu putea să-şi înmulţească vitele, așa cum și-ar fi dorit. În cele din urmă, a încercat să scape de farmece, cu o victimă sinucigașă. Într-o noapte, dintre cele două vite ale sale, a înjunghiat una, pe care a îngropat-o în hambar, cu coarnele sub prag. Din acel moment, nu s-au mai fătat viţei în gospodăria lui”[3].

 

În 1890, satul de pe graniţa cu Polonia avea 1.385 locuitori de origine slavă, păstoriţi de parohul Tit Tyminski şi de cantorul bisericesc Vasilie Poşriu. Primar era Andrei Pastuch, iar învăţător – Filip Hoschowski.

 

1893, august 19, Muzeul Ţării Bucovinei a achiziţionat, printre piesele arheologice, descoperite de profesorul Prokopowicz în districtul Coţman, ceea ce găsite „într-o grădină de Cliveşti, o oală gri cu caracter neolitic şi cu două linii încrustate vertical, o piatră neagră rotundă, o jumătate dintr-un topor gros de piatră albă și o monedă de argint din timpul împăratului Hadrian (nu este destul de rezistentă), toate găsite în oala primitivă”[4].

 

1906: Prin Ordinul Guvernului Ţării Bucovina, nr. 3422, din 12 martie 1906, „localităţile Cliveşti, Gavrileşti, precum și atenenţele Cliveşti și Gavrileşti sunt scoase din zona medială Kotzman şi intră, împreună cu Iujineţ, Malatineţ şi Stauceni din zona medicală Verenceanca și se unesc cu zona medicului local din Stăuceni”[5].

 

1908: „Ministeriul de comerţ a încuvinţat activarea de oficii poştale în comunele Volovăţ (districtul Rădăuţ) şi Cliveşti (districtul Coţmani)”[6].

 

În 1908, conform Dicţionarului lui Grigorovitza: „Cliveşti (Chliwestie), comună rurală, districtul Coţman, aşezată, în masă compactă, nu departe de pârâul Soviţa, între comunele Havrileşti şi Stauceni. Suprafaţa: 7,23 kmp; popu­laţia: 1.230 locuitori ruteni, de religie gr. or. Este în apropiere de drumul districtual Nepolocăuţi-Stăuceni; are o şcoală populară, cu o clasă, şi o biserică parohială, cu hramul „Sfântul Arhanghel Mihail”. Această comună s-a înfiinţat pe teritoriul satului vechi Clivodin, probabil imediat după anul 1503, când, printr-un hri­sov, Ştefan cel Mare confirmă dreptul de proprietate asupra acestui sat episcopiei de Ră­dăuţi. Aci s-au găsit numeroase obiecte din epoca preistorică. O fabrică de spirt, admirabil organizată, funcţionează în această localitate. Populaţia se ocupă cu agricultura. Comuna posedă 999 hectare pământ arabil, 59 hectare fânaţuri, 9 hectare grădini, 14 hectare izlaz, 118 hectare păduri şi 3 hectare heleştee. Se găsesc 45 cai, 233 vite cornute, 361 oi, 64 porci şi 20 de stupi. Cliveşti, moşie, cu administraţie particulară, districtul Coţman. Suprafaţa: 5,11 kmp.; popu­laţia: 63 locuitori, în majoritate izraeliţi, restul poloni şi ru­teni”[7].

 

1914-1918: Michailo a lui Giorgi Cantemir, născut în Cliveşti, la 7 noiembrie 1887, a fost înrolat, în toamna 1914, în armata austriacă. De atunci lipseşte orice veste despre dânsul. Fiind deci decesul probabil, se îndrumează, la cererea Mariei Cantemir, procedura pentru declararea morţii celui dispărut”[8].

 

1918: După Unire, în satul cu populaţie majoritar ucraineană Cliveşti, a funcţionat o sucursală a Fundaţiei Culturale Regale „Principele Carol”.

 

1928: Cliveşti (jud. Cernăuţi), plasa Colacinului. La mijloc, între Prut şi Nistru, lângă graniţa Poloniei (Galiţiei). Din uricul lui Ştefan cel Mare, din anul 1503, rezultă că satul acesta, proprietatea Episcopiei Rădăuţilor, şi-a luat fiinţă pe la anul 1500. Proprietarul satului, în anul 1782: Episcopia Rădăuţilor. Numărul familiilor, în anul 1774, 24; în 1780, 62; în 1786, 121 (cu Gavrileştii), în 1926, 392. Lista familiilor cu nume româneşti şi numărul lor de acum: Andrii(ciuc) 15, Balan(iuc) 1, Cantemir 5, Capşa 2, Chiai 1, Curelici 3, Cutaş 2, Hibă 8, Manoilă 11, Pază(iuc) 1, Petruşcă 2, Prodan(iuc) 8, Poştar 16, Roman 18, Sandul(iac) 5, Serbin 3, Sămeargă 1, Stefă(niuc) 35, Ursu(leac) 1, Veghere 2. Suma: 139 familii, 139 familii x 5 suflete = 695 suflete. Între anii 1880-1850, a fost foarte răspândit numele „Păscar”, care a dispărut, pe urmă. Schimonosiri: Hibă = Gheba, Pază = Paziuc, Sandul = Sanduliac, Sămeargă = Semerga şi altele”[9].

 

 

[1] Politische und gerichtliche / Organisation / der / im Reichsrathe vertretenen Länder von Öesterreich, Wien 1869. pp. 158-161

[2] SCHEMATISMUS DER BUKOWINAER, Czernowitz, 1843 p. 26, 1876 p. 77, 1907 p. 103

[3] Hellwig, Albert, Dr., Zufall und Aberglaube (Şansă şi Superstiţie), în Globus, Nr. 19, Bd. XCV, 27 Mai 1909, p. 294

[4] Jahrbuch des Bukowiner Landes-Museums, Zweiter Jahrgang, Czernowitz 1894, p. 14

[5] Das österreichische Sanitätswen, Nr. 41, XVIII Jahrgang, Wien 11 Oktober 1906, p. 395

[6] Apărarea Naţională, Nr. 5, Anul III, joi 23 ianuarie stil nou 1908, p. 3

[7] Grigorovitza, Em., Dicţionarul geografic al Bucovinei, Bucureşti 1908, p. 69

[8] Monitorul Bucovinei, Fascicula 19, Cernăuţi, 1 iulie nou 1921, pp. 244-254

[9] Ţopa, Dimitrie, Preot, Românismul în regiunea dintre Prut şi Nistru din fosta Bucovina, Cernăuţi 1927, Bucureşti 1928, pp. 75, 76