Povestea aşezărilor bucovinene (revăzută): Camena

1899: Ruteni. Foto: Julius Dutkiewicz

CAMENA. Parte a vechiului sat Mihalcea, atestat în 10 iulie 1510, Camena încă era socotită, în 1776, drept „jumătate de sat de Mihalcea, care se chiamă şi Camina”, aşa că înscrisurile vechi, referitoare la Camena, „care după scrisori se cheamă Mihalce”, cu referire la acest vechi sat domnesc se vor menţiona. În 1811, „jumătate de sat Camena” însemna un sfert din moşia Mihalcea, iar în 1814, e menţionată Camena, care, „după scrisori se cheamă Mihalce… şi se află acum în stăpânire cu totul deosebită de satul Mihalce, precum în curgerea vremii şi nume deosebit de sat Mihalce au câştigat”.

În 1771, s-a stabilit la Camenca pălmaşul Alexandru BILOUS, din Bârgău, împreună cu soţia şi cele două fete ale sale.

1772: Recensământul lui Rumeanţev[1], din 1772-1773, înregistrează la Camena „63 – toată suma caselor”, însemnând 1 popă, 1 dascăl, 1 ruptaş, 2 văduve, 4 jidovi, 1 scutelnic al popii şi 53 birnici, aceştia fiind: Vasile DUGAN, Ştefan DUŞCIAC, Fodor ŞFURCĂ, Costaşcu HLEBAC, Georgiţă sin ŞFURCĂ, Mihail OCIORNOHUZ, Mihail ŞLIMKA, Ion CIORNOHUZ, Vasile HUŢULIAC, Iurea CIORNOHUZ, Dănilă IURIC, Andrei sin CIORNOHUZ, Alecsa GUŞETUL, Andrei TEMCIA, Andrei ŞLIMKA, Ion coşar, Ilii sin COZMA, Iacob brat ego, Macsin brat ego, Petre văcar, Ivanko rus, Coste TOKAR, Ştefan SAICIUK, Macsin rusul, Vasile TOKAR, Grigori sin ego, Petre FUCIUK, Toader rus, Iacob brat Macsin, Vasile ŢURCAN, Ion sin TOKAR, Simion SOLOAN, Dumitru cumnat lui Simion, Vasile BUZĂ, Ion BUZĂ, Timoftii LOZINCĂ, Vasile sin ego, Ion DUGAN, Mihaiu ŢURCAN, Pătraşco sin ego, Ifteni BUZĂ, Ion VĂSCĂUCIAN, Toader sin TOKAR, Ştefan LIIFAK, Dumitru rus, Anton zet SOLOAN, Fodor rus, Timoftei ŞERBAN, Nechifor, Mateiu GRIGORCIUK şi Lupul văcar. Rufeturile erau pentru popa Ion şi dascălul Ion, pentru scutelnicul popii, Georgii LEŞUK, pentru ruptaşul Ion BOTEZATU, pentru văduvele Maria şi Aniţa, dar şi pentru jidovii Şmil sin Volvii, Iacob sin Mănaşcu, Iancul sin Iţicu şi Iancul.

1775: Camena, din Ocolul Cernăuţilor, avea, în 1775, 1 popă şi 45 ţărani (47 familii, în 1774, după Werenka), iar în 1784, 91 gospodării.

1776: Camena era, de fapt, o moşie şi o parte a satului Mihalcea, după cum rezultă din învoiala dintre copiii lui Toader Murguleţ şi ai Zamfirei, fiica lui Ioan Stroescul, din 24 ianuarie 1776, când doi fraţi, Ioniţă şi Iordachi, primesc, printre altele, „jumătate de sat de Mihalcea care se cheamă Camina”, jumătate de sat pe care cei doi fraţi Murguleţ o vor arenda, în 30 mai 1792, lui Tuduri Mustaţă, apoi, în 26 iulie 1796, fraţilor Vaertan şi Lazar Antonaş.

În 1843, Camena avea 1.003 creştini ortodocşi, care frecventau biserica patronată de Peter von JAKUBOWICZ şi slujită de Wassilie CZERNIAWSKI. În 1876, patron bisericesc era, ca şi în 1907, Lobel SALTER, preot fiind George HOSTIUC, care avea 1.664 enoriaşi. În 1907, paroh era Vasile DASCALIUC, născut în 1850, iar cantor, angajat din 1903, George PETRAŞESCUL.

1869: O tipăritură vieneză din 1869, referitoare la organizarea politică și judiciară în țările reprezentate în Împărăţia Austriei, prezintă următoarea administrare în Ducatul Bucovinei: „Administrarea districtului Cernăuţi – Curtea regională din Cernăuți: Cernăuţi, Ceahor, Hliboka, Camena cu Spaski, Corovia, Cotul Bainski, Cuciurmare, Ludi Horecea Camerale cu Mănăstioara, Lucaviţa, Mihalcea, Mihuceni cu Kicera, Molodia cu Franzthal și Derelui, Ostriţa, Preworokie, Stăneştii de Sus pe Siret, Stăneştiii de Jos pe Siret, Poienile, Tărăşeni, Trestiana sau Dimka, Voloca Camerale pe Siret, Zurin”[2].

1883: O şcoală cu 5 clase funcţiona, la Camena, din 1883[3].

1890: „De la poalele Carpaţilor şi până în oraşul Cernăuţi, e numai cale de câteva ceasuri. Căci, cum ai atins târgul micuţ al Storojineţului, treci numai cât coama păduroasă a Crivei şi, luând rămas bun de la valea Siretului, cobori în fundătura de la Broscăuţi, ce se prelungeşte, cu făgetul ei întins, până-n drumul mare… Te uiţi din dealul Crivei, spre Camena, vezi o linie şi nimica alta. Te aşezi în capătul acestei linii, din susul satului rusesc al Camenei, şi te uiţi, iar, înainte, vezi că linia dă ţintă spre Cernăuţi. Şi atât e de necurmată vâna drumului, încât ţi se pare că ai Cernăuţul chiar înaintea ochilor, să-l prinzi cu mâna”[4].

În 1890, în Camena trăiau 2.069 locuitori, români şi ucraineni, aflaţi sub oblăduirea morală a preotului George Hostiuc şi a cantorului Ioan Petraşescul. Învăţător era Ilie Baloşescul, iar primar, Teodor Bolesiuc.

În 1908, conform Dicţionarului lui Grigorovitza: „Camena, comună rurală, districtul Cernăuţi, aşezată pe ambele părţi ale pârâului cu acelaş nume, afluent al pârâului Corovia, la Sud de comuna Mihalcea. Suprafaţa: 32,49 kmp; populaţia: 1.943 locuitori ruteni şi câţiva români de religiune gr. or. Cuprinde, pe lângă vatra satului, şi târla Dumaninschi. Este străbătută de drumul principal Cernăuţi-Storojineţ; are o şcoală populară, cu o clasă, şi o biserică parohială, cu hramul „Schimbarea la faţă”. La 1776, aparţinea boierului Ioan Murguleţ. Posedă 751 hectare pământ arabil, 754 hectare fânaţuri, 25 hectare grădini, 483 hectare izlaz, 1.151 hectare pădure şi 10 hectare bălţi şi heleştee. Se găsesc 124 cai, 698 vite mari cornute, 70 oi, 405 porci. Camena, moşie mare, cu administraţie particulară, districtul Cernăuţi. Suprafaţa: 19 kmp; populaţia: 153 locuitori izraeliţi, ruteni, germani şi poloni. Se compune: 1). din moşia Camena propriu-zisă, care, împreună cu târlele Dumaninschi, Iablonovăţ, Cobela, Criva şi Virstene, numără 136 locuitori; 2). din cătunul Hlibicioc. Camena, pârâiaş, izvorăşte mai jos de comuna cu acelaşi nume, districtul Cernăuţi şi se varsă în pârâul Corovia”[5].

1914-1918: Au vărsat sânge pentru Bucovina „infanteristul Nicolae Semeniuc, Camena, Regimentul 22, rănit”[6]; „Mihail Tocar a lui Teodor, născut în Camena, la 1914, cu ocazia mobilizării generale, a fost înrolat (Regimentul 41) şi, la 23 August, în lupta de la Rarancea, grav rănit. La 24 August 1914 să fi murit într-un spital ambulant din Cernăuţi, după cum confirmă martorii. Fiind deci decesul probabil, se îndrumează, la cererea Catrinei Tocar, procedura pentru declararea morţii celui dispărut / Tribunalul Cernăuţi, Secţia VIII, la 16 Iunie 1919”[7]; „Nicolai Waskiwczuk a lui Vasile, din Camena, născut în 1884, în august 1914 a fost înrolat, cu prilejul mobilizării generale, în Regimentul nr. 22 de Ţintaşi, compania 1, şi cu această trupă a participat la luptele contra Rusiei. După cum afirmă martorii, el să fi picat, în 21 octombrie 1914, la Stryj, în Galiţia. Fiind deci posibilitatea dată că numitul a murit, la propunerea Domnichei Waskiwczuk, născută Czerniawski, procedura pentru adeverirea morţii celui dispărut”[8]; „Dimitrie Czornohuz a lui Simion, născut în 1890, în Camena, a fost înrolat, în 1914, cu ocazia mobilizării generale, la Regimentul 95 Infanterie şi a plecat în câmp. În mai 1915, a căzut, el cu câţiva consăteni, în prinsoare la ruşi; în satul Striganca avea ocupaţie într-o moară. Acolo ar fi murit, în iulie 1915, după cum afirmă martorii. Fiind deci decesul probabil, se dispune, la cererea soţiei sale, Veronica Czornohuz, procedura pentru stabilirea morţii celui dispărut”[9].