Pictura lui Dimitrie Savu | Dragusanul.ro

Pictura lui Dimitrie Savu

Dimitrie Savu

Dimitrie Savu

Dimitrie Savu este pictorul exponenţial al tradiţiei artelor plastice bucovinene. Regăseşti în tablourile lui neaşteptate înrudiri cu marii acuarelişti germani din secolul al XIX-lea (Jasckhe, Knapp, Charlemont, Zuber, Bernt), dar şi cu ctitorii fenomenului plastic românesc din Bucovina (Bucevschi, Roşca, Maximovici), expunerile lui tematice fiind un încântător şi îndelund elaborat eşantion de contemporaneizare a academismului, prin discrete nuanţe de expresionism.

*

Dimitrie Savu, care, la 83 de ani, a avut, în toamna trecută, prima expoziţie personală în Suceava (ce Dumnezeu au păzit breslele profesionale?) s-a născut pictor şi pictor pictor rămâne, deasupra disputelor gomoase despre “profesionism” în arta plastică, pe care le tot stârnesc trândavii cârpaci ai culorilor, care n-au operă, dar se au pe ei.

*

Dimitrie Savu, pictor cu lucrări în colecţii particulare din Europa, din Asia şi din America, om de o rară nobleţe, pe care numai o statură intelectuală autentică ţi-o poate conferi, ar merita, măcar în Rădăuţi, un muzeu de artă, care să-i adăpostească lucrările, tezaurizându-le, înainte de a risipi în cele patru zări ale oamenilor care au şi bani, dar şi preţuiesc arta. Şi în judeţul nostru sunt mulţi oameni bogaţi (mai ales politicienii!), dar gust pentru frumos nu cred că are vreunul.

*

La Ziua 83 a Artelor Plastice Bucovinene, lui Dimitrie Savu i-am expus doar două panouri cu tablouri din expoziţia vernisată în toamnă, doar atât încât privitorii să înţeleagă cât de justificată, ba chiar obligatorie, era recompensarea acestui mare artist contemporan cu Diploma şi Premiul “Opera Omnia”.

*

Unul dintre cele două panouri din expoziţie

Unul dintre cele două panouri din expoziţie