Petrică Oloieru, pozându-şi urmele copilăriei | Dragusanul.ro

Petrică Oloieru, pozându-şi urmele copilăriei

 

Împrumutând aparatul de fotografiat al Annamariei, muzicianul muzician Petru Oloieru şi-a pozat urmele copilăriei, urmând să facem împreună selecţia pentru albumul monografiei Cotiujenilor, pe care o scriu altfel decât se obişnuieşte, cu două anexe de mărturii istorice şi geografice şi cu o permanentă preocupare pentru viaţa obştească, pe care am desluşit-o şi din urice, dar şi din relatările călătorilor străini – ca să nu mai vorbesc de puzderia de informaţii, care zac neluate în seamă prin paginile Monitorului Oficial al Regatului României, cel atât de ocolit de istoricii care au uitat de susţinerea lui Nicolae Iorga despre măreţia „istoriei mărunte, care face istoria mare”. Pentru că nu ştiu câte din aceste fotografii se vor regăsi şi în carte, şi pentru că Annamaria mi le-a trimis, ca să le văd, le reproduc în acest spaţiu pe toate, inclusiv pe cele care mă privesc, deşi, de-a lungul anilor, am tot refuzat răspândirea imaginii mele, toate antologiile, dicţionarele şi enciclopediile folosindu-se de poza paşaportului pe care l-am făcut doar ca să ajung, pentru prima dată, în nordul Bucovinei (cred că în 1993), de unde m-am întors cu câteva discuri şi cu un ghiozdan pentru fiică-mea, uimindu-i pe vameşii ruşi, care nu pricepeau ce am căutat eu în regiunea Cernăuţi, dacă tot nu am nimic la mine, nici televizor, nici video, nici bicicletă, ci doar un banal ghiozdan şcolăresc. Două ore am fost ţinut în vamă, iar ghiozdanul Cozminei a rezistat, după aceea, doar o singură zi, apoi s-a dezmembrat în părţile componente, lămurindu-mă că securiştii ruşi au căutat microfilme. De unde să-şi închipuie durii omonişti că eu căutasem, în nordul Bucovinei, doar memorie veche românească? În Basarabia, nu am avut astfel de probleme, deşi nu am cumpărat decât nişte bomboane, pentru „Bucuria” nepoţilor mei, şi ţigări pentru drum. Doar pentru drum.