pentru o nouă mântuire
*
e trist un neam fără străbuni
şi fără cer de închinat
doar beznelor abandonat
şi vetrei fără de cărbuni
şi sus şi-n preajmă fără scapăr
s-aşeze umbrele în rând,
deşi se trage din Luceafăr
şi nu mai ştie nici de când,
*
e trist când duce în desagi
deşertăciunea drept povară
şi practic nu mai are ţară
ca să îi afle pe cei dragi
în lutul ei sau sus, în stele,
în mersul ierbii spre departe,
în închinările rebele
în care cade ca în moarte
*
trist neamul meu, atât de trist
în zilnica lui irosire
şi nu există nici un Crist
pentru o nouă mântuire