pe cale

ce fascinat eram cândva de lume

când, sprijinindu-mi visele de ea,

eu o trăiam în miturile bune

ca pe-o crăiasă transformată-n stea

şi cum scrutam cu sufletul pe zare

unde-nflorea o geană de oraş

şi mă rugam de păsări călătoare

să îmi croiască tainicul făgaş,

dar răsunase cornul în vecie

şi clopotele clătinară lin

ceva difuz, un fel de poezie

ce-mi fu încredinţată drept destin

şi am plecat şi m-am pierdut pe cale,

mestecenii m-au îndemnat la drum,

şi de atunci păşesc tot mai agale,

iar sufletu-mi e pasăre de fum