osteniţi măsoară timpul
lacrimă sub geana zării
s-a scurs sufletul pe cer,
iar ecoul depărtării
îl înfăşură în ger
şi-l transformă în sculptură
pentru plânsul de departe
care află scurtătură
înspre pagina de carte:
hai, respiră-mi-l şi tu
doar acum, când se dezgheaţă
printr-o primăvară cu
năzuinţe, vis şi viaţă
şi s-alegi din el putere
de păşit înspre niciunde,
zarea zării – o părere –
risipeşte iar secunde:
parcă ar ploua în tine
şi s-ar face iarăşi frig
cântecul să ne aline
ca un strigăt ce-l tot strig
din ferestrele deschise
să salute anotimpul
doar când paşii, pare-mi-se,
osteniţi măsoară timpul