Opera martirului Radu Bercea | Dragusanul.ro

Opera martirului Radu Bercea

 

Multă, multă lumea de prin ţară şi de prin Bucovina s-a adunat, ieri, la Gura Humorului, acolo unde primarul Marius Ursaciuc a scos la iveală, din patrimoniul comunităţii, cea mai tulburătoare şi mai durabilă aură, cea a sfinţeiniei creaţiei şi a sângelui prelins din rănile vremelniciei pentru biruinţa luminii. Ca la moaşte, în zi de sărbătoare, s-au îngemănat sufletele sub aura lui Radu Bercea, în universul divin al frumuseţii pe care numai sufletul şi mintea omenească îl poate desluşi, aşternându-l cu migală între Pământ şi Ceruri. Iar Radu Bercea, sacerdot al simţirii, a respirat adierea solidarizării iubirii cu tot ceea ce, vreme de decenii, a trăit precum nimeni altul.