Nicolae IORGA: Iugurtha

O romani, ce reci

sunt băile voastre!

Stătea viteazul rege în recea subterană

În care nici o rază de soare n-a pătruns,

Stătea de-orice lumină, de orice viaţă-ascuns

Și își târa-n tăcere mizeria umană.

Visa de mari întinderi pustii, de zări senine,

De fiarele cu care lupta biruitor:

I se părea în visuri că e stăpânitor

Pe nesfârșite neamuri barbare şi străine.

Și-n groapa-n care viaţa nu mai avea nimic

Un şoarec din adâncul pământului răzbi,

Şi cel care o lume ştiut-a a robi

Se înfrăți acolo cu-acest umil amic.

Și-a înțeles atuncea tiranul crud si rău

Că peste tot ce este hotar și osebire

E numai tot aceiaşi misterioasă fire

Și că ea ne cuprinde pe toți în sânul său.

(Cuget clar – Noul „Sămănător”,

Anul II, Vălenii de Munte, 1938, p. 41)