Muzica rock, în premieră absolută la Corlata
*
Cântând, pentru prima dată în viaţa lor, prin nişte sate româneşti, Mihnea Blidariu, de la “Luna Amară”, şi Andi Drăguşanul, de la “Toy Machines”, au avut ceva emoţii, în ciuda faptului că multe dintre oraşele României nu au case de cultură care să se poată compara cu “Ateneul Popular” din Calafindeşti sau cu Căminul Cultural din Corlata. Dar parcă multe oraşe din România au primari care să se poată compara cu Loghin Saviuc sau cu Violeta Ţăran? N-au şi îşi merită soarta.
*
Odată cu umplerea sălii Căminului Cultural din Corlata, Mihnea şi Andi, care aşteptau, cumva resemnaţi, pe treptele instituţiei, s-au mai consolat cu gândul că măcar vor avea un public numeros.
*
*
Odată început spectacolul, cei doi organizatori, din punct de vedere artistic, ai Festivalului Internaţional “Bucovina Rock Castle” s-au liniştit, cântând pentru un public de excepţie, dornic şi de o astfel de muzică: publicul din Corlata.
*
*