mesteacănul s-aşterne sub securi
*
e dreptul meu de om şi de mesteacăn
din când în când să stau la sfat cu mine
şi să admit când stelele să treacă-n
hrisovul meu cu hărţi şi cu destine,
apoi în şahul cosmic să îmi apăr
cu crinii primăverii un înalt
să pot să fiu mesteacăn şi să scapăr
şi de îndurerarea celuilalt,
*
e dreptul meu de fiu împărătesc
să fiu stăpânul cerului, nu rob,
şi cu lumină să mă-mpărtăşesc
până în fibra ultimului ciob
al timpului fărâmiţat aiurea
în trupul meu de cerb mereu vânat
pe care îl încape doar pădurea
şi doar apusul ei însângerat,
*
e dreptul meu, îmi spun cu-ncrâncenare
ca să îmi apăr sufletul de furi,
însă aud un corn de vânătoare:
mesteacănul s-aşterne sub securi