mărunt mai plouă, Doamne, cu clipite

*

mărunt mai plouă, Doamne, cu clipite

ce stau de strajă clipelor ce-au fost

desprinse tot cu frunze-ngălbenite

din creanga-n care nu-şi mai află rost

şi-nfrigurarea negurilor curge

ca o aripă care să-ţi ascundă

năvalnic încruntarea, Demiurge,

şi jalea ta de-a pururea profundă

 *

să mă-nfăşor în lacrimile sfinte

şi să-mi accept destinul călător

al frunzei ce fusese, înainte,

luminii tale dor mistuitor

şi să tot gust prin ploile mocnite

lichidul cosmic şi să prind puteri

ca să mă-ntorc în crengile-nverzite

de respirarea altei primăveri,

 *

de-o veşnicie înţeleg, când plouă

în despletiri înalte şi cernite,

că tu aştepţi să mă împart în două:

mărunt mai plouă, Doamne, cu clipite