mai şiroieşte sângele din coastă

*

trec şiruri ostenite de drumeţi

din veac în veac spre veacuri împietrite

şi se aud dinspre acele vieţi

aceleaşi lanţuri tot mai ruginite,

căci nimeni nu ridică pumnul strâns

ca să alunge pasărea de pradă,

ci potopiţi de ură şi de plâns

drumeţii se încaieră-n zăpadă

*

gladiatori ai clipei ce se duce

căzând de spuza clipelor răpuşi,

din veac în veac răsare câte-o cruce,

dar din păcate nici chiar vântul nu-şi

mai aminteşte cine-a fost să fie

drumeţul ce purtase, înainte,

acelaşi lanţ şi cosmica urgie

în trecere spre fiu, dinspre părinte,

*

căci e în neam atâta dezbinare

şi un amurg ce de vecii adastă

şi-asupra noastră un apus de soare

mai şiroieşte sângele din coastă