Lansarea antologiei de autor Mircea Motrici | Dragusanul.ro

Lansarea antologiei de autor Mircea Motrici

D Carti si flori 1

*

Cred că fiecare om prezent în sală – şi au fost peste 230, conform distribuţiei de cărţi şi reviste – ar fi putut vorbi despre opera şi despre viaţa lui Mircea Motrici, care rămâne o prezenţă vie, chiar dacă a păşit în amintire.

*

Manifestarea a fost deschisă de Managerul Centrului Cultural “Bucovina”, Viorel Varvaroi, apoi au vorbit despre carte şi autor Rozalia Motrici, redactorul antologiei “Pecetea stelară” şi soţia regretatului poet, Ilie Zegrea, extraordinarul poet cernăuţean, şi fostul director al şcolii din Udeşti, domnul profesor Simion.

*

Eu n-am făcut nimic, în afară de poze pe care să le postez pe propriul meu site, în timpul orelor de serviciu, la trecut de ora 23 (chestiile astea le zic pentru devoratorii şmenari de publicitate a Consiliului Judeţean Suceava, directoarea Mihaela Beldiman, liberalul întreprinzător Tiberiu Beldiman şi năucul antigazetar nu mai ştiu cum Covaşă – ca să nu facă bieţii de ei toxiinfecţie intelecuală!), nimicul acesta însemnând, de fapt, cât nu vor face beldimanii-covaşi nici într-o sută de vieţi. În fond, dacă li s-ar da o sută, tot n-ar trăi nici una.

*

Toţi am avut revelaţia statutului de poet poet, pe care îl certifică antologia de autor “Pecetea stelară”. Mircea Motrici a urcat într-o stea, doar ca să ne vegheze fântânile şi să ne întremeze, astfel, puterea de a visa şi, în fond, de a trăi cu adevărat.

*

Managerul Centrului Cultural "Bucovina", Viorel Varvaroi

Managerul Centrului Cultural “Bucovina”, Viorel Varvaroi

Rozalia Motrici, redactorul cărţii "Pecetea stelară"

Rozalia Motrici, redactorul cărţii “Pecetea stelară”

D Rozalia Motrici 3

Ilie Zegrea, poetul cernăuţean şi prietenul lui Mircea Motrici

Ilie Zegrea, poetul cernăuţean şi prietenul lui Mircea Motrici

D Ilie Zegrea 2

Domnul profesor Simion, fostul director al şcolii din Udeşti

Domnul profesor Simion, fostul director al şcolii din Udeşti

Monumentul Memoriei

Monumentul Memoriei

*