JAN AKKERMAN, la Bucovina Rock Castle 2015
*
Cred că prezenţa trupei JAN AKKERMANN & BAND pe scena “Bucovina Rock Castle” înseamnă istorie culturală, marele muzician olandez, om pe măsura geniului cu care a fost hăruit, fiind fascinat de calitatea publicului tânăr şi foarte tânăr din şanţul de apărare al Cetăţii de Scaun a Moldovei, din Suceava.
*
Cândva, străbunii lui Jan Akkerman au locuit la Cetatea Albă, preluând numele acesteia, Akkerman, iar popasul acesta, cale de două-trei generaţii, pe pământul moldav l-a sensibilizat pe minunatul muzician, care e pasionat de istoria şi de cultura acestor locuri. I-am dăruit volumul I al Fonotecii muzicii vechi româneşti, realizat de “ZICĂLAŞII” lui Petrică Oloieru, şi sunt gata să pariez că îmi va cere, prin intermediul Oliviei, impresara lui pentru România, şi celelalte volume, care se vor înregistra în curând, pentru că Jan Akkerman are sufletul croit pentru a cuprinde şi veşnicia vieţilor cu adevărat trăite.
*
O scurtă fotocronică, realizată de Victor T. Rusu, reconstituie atmosfera unui concert cum nu a mai avut vreodată Suceava:
*
*
Publicul trupei JAN AKKERMAN & BAND
*
*