Iubire imposibilă, la Dorna: un român şi o ovreicuţă

Umgebung von Dorna Watra

Cele 6-7 variante ale horei bucovinene „Ovreicuţa” (basarabenii aveau „Armencuţa”), pe care mi le-au cântat Răzvan Mitoceanu (vioară) şi Petru Oloieru (ţambal), la o fonotecare audio, îmi păreau a fi, dincolo de frumuseţea deplină a melodiilor, oarecum influenţate de şlaierele evreieşti, doar nişte fudulii ţărăneşti, prin care flăcăul condiţiona tânjirea: „Ovreicuţă, draga mea, / Lasă-te de legea ta, / Să te fac nevasta mea!”. Niciodată n-aş fi crezut că o domnişoară evreică s-ar fi putut îndrăgosti de un ţăran român, fie acesta şi muntean din Vatra Dornei, deci dintr-un ţinut în care gospodăria ţărănească producea adevărate averi. Şi iată că dau peste o astfel de poveste, în care ovreicuţa îl iubeşte atât de mult pe feciorul de român, încât e gata să treacă la creştinism, iar atunci când parohul Constantinovici din Vatra Dornei încearcă să tragă de timp, fata pleacă, împreună cu iubitul ei, în Moldova, sperând la rezultate mai grabnice, iar în cele din urmă îşi apără dragostea în faţa Căpitanului Ţării, deci a guvernatorului Bucovinei, care, în 1868, era contele Franz Ritter Myrbach von Rheinfeld (30 octombrie 1865 – 4 octombrie 1870) şi care a ordonat respectarea legilor ţării, Constituţia austriacă reglementând şi libertatea credinţei, şi instituţia căsătoriei.

Ştiind povestea de dragoste a lui Ciprian Porumbescu şi a Berthei Gorgon, nu mă aşteptam la un final fericit nici în cazul celor doi tineri din Dorna, care aveau împotrivă comunităţi religioase şi puhoaie de mentalităţi şi mai vechi, în parte încă fiinţând şi astăzi. Iar dacă eroismul, pe aceste meleaguri, nu poate fi trăit până la capăt, măcar în dragoste, pe ce alte temelii am putea să ne durăm epopeile?

Dorna Watra: Strassenbild

1868: „O evreică mai că e botezată. Din Dorna, în Bucovina, ni se scrie o întâmplare despre o fiică a lui Israil, care, rezolvându-se a primi religiunea creştinească şi fiind, din această cauză, persecutată de coreligionarii săi, a cerut ajutorul dregătoriei politice; diregătorii au luat-o sub scutul lor, împlinind formalităţile recerute în astfel de cazuri şi au trimis-o, cu doi jandarmi, la preotul local, spre a o încreştina fără preget. Preotul local, din întâmplare, nu era acasă, ci la la o petrecere, de unde, deşi fu îndată chemat, totuşi n-a venit destul de timpuriu; coreligionarii amintitei fiice a lui Israil, folosindu-se de această împrejurare favorabilă, i-au slăbit convingerea, prin diferite promisiuni şi daruri, până ce au câştigat-o deplin, aşa încât, venind preotul acasă, a ajuns numai bine spre a primi, din partea evreicei, declararea că nu mai voieşte să se încreştineze. I se impută preotului, în mod caustic, că, să fi venit mai timpuriu, câştiga un suflet pentru creştinătate; de ar fi fost, la numita evreică, dorul de a se încreştina atât de arzând, ar fi putut aştepta şi ceva mai multişor, până ce va veni preotul, pe care nu-l scuzăm, însă se vede că nu-i era convingerea destul de tare, de n-a putut întâmpina smomiturile”[1].

Stimmungsbild in Dorna Watra, 1917. Aufnahme des Bahnhofs

1868: „Dorna, în 27/9 septemvrie 1868. Domnule Redactor! În nr. 99 al foi „Albina” sunt imprejurările în privința unei jidane, care a voit să se boteze, mai vârtos încât ating pe subsemnatul paroh, fals propuse; deci mă rog să binevoiești a publica următoarea rectificare în nr. viitor al numitei foi.

Mai multe săptămâni înainte de timpul în care s-a întâmplat scena descrisă în nr. 99, s-a înfățoșat un locuitor de aice, de legea gr. or., anunțându-mi că o jidană tânără voiește să primească legea creştină și, prezentându-se și neofita, am examinat-o dacă ea din convingere voiește să primească taina botezului. Încredințându-mă, însă, că n-are nici o știință despre religiunea creştină, am ordinat ca să învețe partea fundamentală a sfintei religiuni și rugăciunile, și să locuiască, prin timpul învățăturii, la un sătean de legea gr. or. Nu după scurt timp, m-am încredințat că motivul încreștinării nu e convingerea, ci un amor către un tânăr român, care i-a fost promis că o va lua de soție. Înseamnă însă că i s-a părut neofitei timpul învățăturii prea lung, căci a trecut în Moldova, sperând că acolo mai curând se va boteza. Dară, după decurgerea de câteva săptămâni, iarăși s-a prezentat subsemnatului preot, rugându-l ca numaidecât să o boteze. Fiind iarăși despre motivul trecerii întrebată, negă de nou adevărul, zicând cum că numai convingerea pură ar fi motivul acestui pas. Drept aceea fu ea primită în locuința subsemnatului, spre scopul învățăturii. Întâmplându-se aceste tocmai în timpul denumirilor de oficiali, sosi și căpitanul districtului cercual în Dorna; neofita se prezentă acestuia, spre a corespunde legii sancționate privitoare la atari cazuri. După împlinirea formalităților recerute și după ce se plânse neofita și înaintea căpitanului, că voiește să primească creștinismul, se trimise iarăși la locuința subsemnatului. Subsemnatul rămase într-aceste cu căpitanul și judele districtual, mai mult de o oră, afară de locuința sa. Acest timp fu întrebuințat de maica și de alte rude ale neofitei spre o convorbire cu dânsa, al cărei rezultat a fost că s-a declarat neofita, la venirea mea acasă, cum că s-a recugetat și nu mai voiește a-și schimba religiunea. Drept aceea și, mai cu seamă, încredințându-se subscrisul, de la părinţii tânărului, că jidana numai de aceea voiește să primească creștinismul, ca să se poată mărita cu fiul lor, și cum că ei nu doresc această împreunare, au aflat de cuviință să dea pe neofita părinților îndărăt.

În corespondența din chestiune, în nr. 99, este exprimat că mi s-ar imputa „nevenirea mea mai timpuriu acasă” si că, pentru aceea, nu ne scuză corespondintele. Eu însă sunt de opiniune cum că propăşirea mea nu numai că e scuzabilă, ci chiar și probabilă. Înainte de toate, nu mi se poate imputa că n-am fost acasă, fiindcă nu cred că ar pretinde corespondintele să fi fost eu neofitei custodie neîntreruptă; pe de altă parte, a fost tocmai de nevoie ca neofita să se expună anume încercărilor familianților săi, mai vârtos presupunând eu că motivul trecerii n-ar fi destul de curat și, deci, dară numai cât așa se poate dobândi încredințare deplină despre motiv. În urmă, dacă nu aș fi lăsat-o în voie liberă, ci aș fi înduplecat-o să rămână la propusu-și de mai înainte, s-ar fi putut, în urmă, prea ușor întâmpla ca ea, după primirea sfintei taine a botezului, văzându-și nerealizată dorința de a se căsători cu tânărul român, să lepede iarăși creștinismul și să treacă la Iudaism; prin urmare, s-ar fi cășunat un scandal mare religiunii creştine. Astfel, precumpănind eu toate circumstanțele, am devenit la rezultatul că o încreștinare fără convingere și cu astfel de motiv anevoie poate fi creştinismului de folos, ci, din contra, foarte stricăcios, pentru că astfel s-ar privi religiunea ortodoxă numai ca un mijloc de a-și dobândi pofte și aplecări personale. Deci, dl corespondent ar fi făcut mai bine de s-ar fi informat mai acurat despre toate aceste împrejurări, înainte de a slobozi în public suspiciuni atât de vătămătoare. Pe de altă parte, mi se pare că acela poate să cunoască mai bine o faptă care a fost împărtășit la ea; cine poate să știe mai bine toate circunstanțele decât preotul local, căruia fu încredințată jidana. / Michail Constantinoviciu / parochu în Dorna”[2].